Interviul următor e de natură să producă o cutremurare a imaginii industriei vinului din Republica Moldova pe plan românesc și european, ca urmare a gravității ipotezelor (nu le numește explicit nici el și nici eu „acuzații”) pe care intervievatul le supune atenției și cercetării autorităților competente. Interlocutorul meu, Marius Iliev, conduce un important holding de companii viticole – Vintruvian Estates – care cuprinde Via Viticola Sarica Niculițel și un pachet de control la Crama Histria în Dobrogea, Crama deMatei în Dealu Mare (#PesteAsteptari) și Crama Olterra, în Drăgășani. Are, așadar, din acest punct de vedere, o privire unic de cuprinzătoare asupra pieței românești de vinuri, și este, pe de altă parte, implicat și în eforturile Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Vin (APEV). În plus, are și o experiență vastă anterioară în alte domenii de business, fiecare cu diferite specificități. Părerile lui contează din toate aceste motive, și, de asemenea, este și unul dintre puținii producători de vin care a luat anumite poziții “problematice” în ultima vreme, pe contul lui de Facebook. (Titlul, introducerea, sublinierile îngroșate în text și intertitlurile – care sunt extrase reformulate din ideile expuse de intervievat -, ca și unele menționări marcate cu “-nm” între paranteze, aparțin semnatarului acestui interviu).
NOTA AUTORULUI: Înainte de a vă invita să citiți tot articolul, mai fac precizarea că NU avem – la Vinul.ro – absolut nimic împotriva vinului moldovenesc: paginile Vinul.Ro sunt deschise clarificărilor și replicii părților moldovenești vizate de articol – le regăsiți la finalul interviului. Ba chiar suntem dispuși să găzduim și să mediem chiar și o întâlnire fizică, o conferință româno-moldovenească, dacă părțile și-o vor dori.
Marius Iliev: problema vinului românesc e lipsa de unitate a producătorilor: de aici, lipsa brandului de țară, a atenției guvernanților și a unei strategii
– Marius Iliev, pentru un context mai larg, poți te rog să ne oferi perspectiva, descrierea ta relevantă, în câteva fraze, cu privire la piața de vin a României (piața internă de consum, dar și piața “de producție” cu referire la export)? Care sunt principalele minusuri și care sunt principalele plusuri pentru ambele ipostaze – intern și extern – cum arat analiza ta SWOT, dacă pot s-o numesc așa?
O analiză SWOT este prea complexă pentru spațiul alocat, așa că voi puncta câteva elemente. În primul rând, față de acum 8 ani, când am făcut prima investiție în domeniu, calitatea vinurilor românești a crescut simțitor – și aici nu mă refer la vârfuri, care erau și pe atunci la un nivel foarte înalt, ci la vinurile mai ieftine, practic din orice categorie. Evident, asta a fost posibil și datorită unor investiții masive făcute de producători, atât în plantații cât și în crame. Și când spun calitate mă refer la standardele tehnice, nu la percepția calității de către diverse grupuri de consumatori – o chestiune prea complexă pentru a fi dezbătută aici. Creșterea calității, împreună cu mulți alți factori, inclusiv economici, a dus la o creștere importantă a ceea ce noi numim segmentul premium, cel al vinurilor cu preț de raft de peste 30 lei, dar în special a segmentului 30-45 lei, în detrimentul altor segmente de preț. O tendință similară găsim și în HoReCa, dar prețurile sunt la alt nivel acolo. Creșterea acestui segment a creat premizele apariției unui număr de producători mici și foarte mici care reușesc să facă niște vinuri remarcabile. Este relevant acest aspect, întrucât o mare parte din suprafața mare de viță-de-vie cu care ne mândrim (în jur de 180 mii ha) nu participă în mod efectiv la piață, dar iată că, în condiții prielnice, acest patrimoniu începe să fie valorificat mai bine, deși vorbim de niște trenduri foarte firave, în stadii incipiente. Producătorii consacrați, cu prezență mare în piață, reprezintă doar o parte din acest potențial – și de aici vine și confuzia pe care o fac mulți comentatori cu privire la poziția României în topurile mondiale ale producătorilor de vin.
Din punct de vedere al pieței organizate, constatăm o prezență de aproximativ 15% a vinurilor de import (590 mii hl), din care cea mai mare parte provine din Republica Moldova. O altă țară cu prezență notabilă este Italia, dar și altele.
Exportul vinurilor românești este de aproximativ 5% (185 mii hl). Dacă în piața internă constatăm o creștere importantă a segmentului premium, nu același lucru putem spune la export, unde segmentul premium este foarte puțin reprezentat. Evident, cauza este faimosul – prin lipsă – brand de țară. Principalul, dar nu singurul minus pe care îl văd, unul care afectează atât piața internă cât și exporturile, este lipsa de unitate a producătorilor români, care nu au reușit până recent să se asocieze în mod eficient pentru a construi strategii de grup pentru dezvoltarea piețelor, a brandului de țară, și pentru protejarea împotriva unor acțiuni inamicale sau de-a dreptul frauduloase ale altor producători sau importatori de pe alte meleaguri. Tot lipsa de unitate este motivul pentru care vinul nu este privit de guvernanți – și aici nu fac nicio distincție între partidele care s-au perindat pe la guvernare – ca un produs strategic, un adevărat simbol al României, așa cum este în Franța, Italia, Spania și, de ce nu, Republica Moldova. Am spus deseori, vinul (ar mai fi și alte băuturi îmbuteliate, precum țuica, dar de regulă ea se servește în pahare, și sticla nu se află pe masă) este singurul produs alimentar care stă cu eticheta pe masă, deci poate fi un foarte bun ambasador. Dar lucrurile încep să se schimbe și din ce în ce mai mulți producători încep să simtă importanța unității, lucru pe care-l constatăm cel mai bine la Asociația Producătorilor și Exportatorilor din România – APEV.
În fine, o legislație incoerentă, care duce la subfinanțarea asociațiilor de producători, printre multe alte neajunsuri: este un alt punct negativ pe care, prin asociații precum Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă – ONIV, încercăm să îl corectăm. Desigur că la capitolul finanțări pentru asociații și marketing (de țară) stăm mult mai prost decât producătorii din UE, dar și din Republica Moldova.
Revolta producătorilor români: oficialitățile și unii producători moldoveni desfășoară practici inamicale și/sau ilegale. Există percepția că Moldova ar beneficia de o excepție de la aplicarea legii
– Din activitatea și interacțiunile pe care le am permanent cu reprezentanți ai industriei vinului de la noi din țară, percep că pentru mulți producători români (nu toți vocali, însă) ascensiunea vinurilor moldovenești e privită cumva ca un cuțit înfipt în spate și răsucit acolo, din mai multe motive: în primul rând din cauza succesului lor – care “înghite” din cota considerată îndeobște ca aparținând de drept cramelor românești; apoi, fiindcă legislația lor e mai permisivă decât cea a UE, căreia cramele românești trebuie să i se conformeze – și de aici un plus de competitivitate a moldovenilor; nu în ultimul rând, din cauză că obișnuințele lor de business cu vinuri sunt și ele considerate mai “creative” (am pus ghilimelele intenționat, vorbele pe care le-am auzit fac inclusiv referire la practici care contravin cel puțin legislației vamale și de protecție a consumatorilor din România) – cât e de adevărată această percepție a mea – ce ai auzit tu vehiculându-se, ce crezi tu?
Eu mă întâlnesc frecvent cu mulți dintre colegii producători de vinuri și oficialii din MADR, ONVPV etc, fie în Consiliul Regiunilor Viticole – unde reprezint Dobrogea, fie în APV Colinele Dobrogei – unde sunt președinte, fie în ONIV și APV Dealu Mare – unde fac parte din Comitetele directoare, dar și în alte organizații precum APEV și AP Drăgășani – în calitate de membru activ. Revolta pe care o exprimă majoritatea membrilor acestor asociații nu este legată de “ascensiunea” vinurilor moldovenești care “înghite din cota aparținând de drept cramelor românești”. Nici vorbă de așa ceva! Revolta este legată de unele practici inamicale și/sau ilegale pe care fie unele organisme oficiale moldovenești, precum Wines of Moldova, fie unii producători din Republica Moldova, le adoptă. Nu este nimeni naiv între producătorii din România să creadă că poate elimina competiția pe modelele protecționiste din epocile trecute. Deci nu confirm interpretarea pe care o sugerezi, dar – da! – practicile incorecte sau ilegale sunt o îngrijorare din ce în ce mai mare, mai ales că există o opinie exprimată public că producătorii din Republica Moldova ar beneficia de o exceptare de la aplicarea legii în aceste vremuri dificile și in perioada de pre-aderare. Poziția noastră este clară în această privință: legea-i una pentru toți.
– Chiar, care e cota de piață a vinurilor moldovenești în România? Din declarațiile lor, e cea mai importantă piață de export.
Ca să-ți răspund mai precis la această întrebare, trebuie să sortez printr-o bază de date și nu am timp acum. Oricum, cota principalelor branduri moldovenești – vinuri produse și îmbuteliete în Republica Moldova, din care le exclud pe cele produse în Republica Moldova și îmbuteliate în România – este de aproximativ 14% valoric în 2023. Repet, am sortat branduri precum Purcari, Gitana etc, dar nu pe toate. Precizez că vorbim de market share valoric, la prețurile de vânzare către public, din canalele incluse în bază – anume retail și HoReCa, fără online și alte canale.
Fraudarea Denumirii de Origine Controlată Ceptura e făcută cu bună știință. Se discută despre eventuale despăgubiri
– Te rog să detaliezi o postare pe care ai formulat-o recent pe Facebook: “un producător din Republica Moldova introduce în piață niște vinuri, declarând pe contraetichetă proveniența din R(epublica) M(oldova) a vinului, dar folosind o marcă comercială care conține o Denumire de Origine Protejată (de România – nm). Culmea e că vinul respectiv, vândut ca bag-in-box (BIB), folosește una dintre cele mai prestigioase denumiri din România: Ceptura. Adică cineva vinde cu 10 lei litrul de vin moldovenesc pretinzând că-i tot din Ceptura, ca și cel de 150 lei sticla”.
Așa cum spuneam, legea-i una pentru toți. Or aici este încălcată Legea Viei și Vinului + norme și alte acte (inclusiv Regulamente Europene) care spun, toate, că nu poți folosi o denumire protejată, așa cum este “Ceptura”, în etichetarea vinurilor care provin din alt areal – nici măcar din alt centru viticol din Dealu Mare. Deci a eticheta un vin produs în Republica Moldova cu marca “Ceptura” este o fraudă la lege. Problema este că ea este făcută cu bună știință, și nu ca o simplă eroare. Acei producători din Ceptura care au investit ani de zile ca să promoveze această marcă se trezesc în situația în care cineva le anulează toată această investiție, în disprețul legii. Desigur, nu sunt direct afectat, dar indirect este afectat orice producător din România – și nu numai de acestă încălcare, ci de orice atingere adusă unei Denumiri de Origine. Tot ce pot să îți spun este că cei afectați solicită Asociației Dealu Mare să ia măsurile necesare pentru remedierea situației și eventuale despăgubiri. Vom vedea.
La vinuri, Basarabia nu este România: practicile de piață, oenologice și legislația din România și UE nu sunt respectate de unii producători moldoveni și de oficialii responsabili de la Chișinău
– Tot pe Facebook mai spuneai: “Hater („om care urăște” – nm) m-a numit ieri o doamnă din Republica Moldova. Miza? Identitatea unor soiuri precum Festeștile și Rara neagră aka Băbească. Argumentul doamnei? Basarabia e România. Ah, și faptul că dânsa a fost bună la logică și, în plus, orice argument aduc în discutie este o întinare a idealurilor de unitate de neam românesc. Hai s-o spunem pe șleau: acesta este un furt de identitate”. Poți să detaliezi și acest caz, te rog? Cât de românești sunt vinurile – și soiurile – moldovenești?
Dacă din punct de vedere al idealurilor naționale pot să înțeleg expresia “Basarabia este România”, din punct de vedere viti-vinicol Basarabia nu este România. Nu este întrucât practicile de piață, oenologice și legislația din țările în care se exportă (România, UE etc), nu sunt respectate de unii producători, dar și de oficialii responsabili de domeniul viti-vinicol, care închid ochii sau nu produc modificările necesare ca să elimine astfel de practici. Un simplu exemplu este utilizarea de struguri de masă sau a hibrizilor în producția de vin care ajunge în piață. Nu știu dacă este ilegal în Republica Moldova, că în România este, dar cu siguranță ni se oferă deseori asfel de vinuri și, daca este ilegal, cu siguranță oficialii se fac că nu văd. Apoi, disponibilitatea producătorilor de acolo, dar și a unor oficiali, precum Wine of Moldova, de a se implica în practici înșelătoare de marketing, afirmații false menite să inducă în eroare un public mai puțin cunoscător – toate astea sunt lucruri care fac să fie o mare diferență între Republica Moldova (desigur, Basarabia este numele cu care suntem obișnuiti) și România, din punct de vedere al pieței vinului. În afară de disputa autohtonității unor soiuri, îți mai dau un exemplu cu modul în care o vinărie a ales să-și promoveze un succes – remarcabil, de altfel! – la o competiție internațională, și anume pretinzând că vinul repectiv a fost desemnat drept cel mai bun vin din lume, omițând să spună că la acel concurs nu au participat nici unu la mie din vinurile lumii, iar cele mai bine cotate vinuri din lume nu participă niciodată la astfel de competiții. Iar endorserul (susținătorul – nm) acestei afirmații false este chiar Wine of Moldova. Să nu mă înțelegi greșit: vinul acesta este foarte bun, dar este, după preferințele mele personale, departe de alte vinuri ale lumii, pe care le consider superioare. Repet, gustul meu, subiectiv. Apoi, toate acele eforturi de a se poziționa în meniurile restaurantelor la secțiunea de vinuri românești, sau în supermarketuri la fel, este de asemenea în măsură să inducă în eroare publicul mai puțin cunoscător. Îți spun sincer că noi nu beneficiem de astfel de avantaje nicăieri în lume – dar nici nu le cerem sau încurajăm.
Comportamentele de business deviante sunt politică de stat a Moldovei. Dacă renunță la furtul de identitate, poate fi creat un parteneriat de promovare
– Pentru punerea lucrurilor în context, trebuie să arăt că recent, la marele târg internațional Prowein Dusseldorf 2024, a avut loc o situație ciudată: două țări diferite – România și Republica Moldova – au susținut masterclass-uri care revendicau drept “indigene” soiurile Fetească albă, Fetească regală, Fetească neagră (și, în cazul Republicii Moldova, și Rară neagră, care e totuna cu Băbeasca noastră neagră, doar că ei folosesc un alt sinonim – nm). Cât de normală este această revendicare și, mai ales, cât de riscantă este? Ce ar trebui făcut? Toate țările care cultivă, de pildă Feteasca regală, pot spune că e indigenă de-a lor? Mă refer în primul rând la Ungaria, din care Transilvania parcă făcea parte la vremea când a apărut soiul, dar nu mă limitez doar la ea. Și, până la urmă, cât de importantă este o astfel de revendicare – pentru peisajul competitiv al producătorilor, pentru consumatori, pentru export?
Atât timp cât definiția noțiunii “autohton” este că “s-a născut, s-a dezvoltat pe teritoriul pe care trăiește și acum, e originar de aici”, cred că lucrurile sunt destul de simplu de evaluat. O deformare profesională ma face să explic cu ajutorul teoriei mulțimilor. Iau exemplul Feteștii regale: dacă ea s-a născut în Daneș și Daneș apartine Transilvaniei, iar Transilvania României, iar România Europei, atunci Feteasca regală este autohtonă în oricare dintre aceste locuri. Ea nu poate fi autohtonă în Dobrogea, de exemplu, întrucat Dobrogea și Daneș, sau Transilvania, sunt disjuncte (nu se intersectează). La fel, nu poate fi autohtonă din Mediaș, întrucât Mediaș și Daneș sunt disjuncte. Acum, dacă originea acestor soiuri este în România, iar România este disjunctă de Republica Moldova, atunci ele nu pot fi autohtone în Republica Moldova. Desigur că moldovenii invocă faptul că la un moment dat, din punct de vedere teritorial, Moldova a aparținut României sau a existat o Moldovă mai mare (pe ambele maluri ale Prutului) și ca acest lucru le dă dreptul să revendice soiurile ca autohtone. Pe aceleași criterii, Ungaria ar putea avea pretenții asupra Feteștii regale, ca să dăm alt exemplu. Dar definiția a ce înseamnă România astăzi din punct de vedere teritorial nu permite aceste interpretări, întrucât nu putem considera că teritoriile naționale ale celor trei țări pot fi definite în funcție de interese. Ele sunt niște realități confirmate de facto în zilele noastre. Putem spune că Ungaria sau Republica Moldova au avut ceva legături istorice cu geneza sau dezvoltarea unora dintre aceste soiuri? Desigur. Le face asta autohtone în acele țări? Nu. Bănuiesc că e greu de înțeles pentru unii, dar aici nu vorbim de națiunea română, ci de teritoriu, adică acea suprafață de teren care de-a lungul timpului a avut ca “administrator” diferite țări. Deci autohton are legătură cu nașterea, dezvoltarea și locul și nicio legătura cu politica, suveranitatea, administrația etc, așa cum încearcă unii să propună.
– Foarte important: în afară de postarea ta pe Facebook, ce anume a făcut concret – juridic, diplomatic sau în termeni de comunicare publică fermă, eventual oficială – industria românească de vinuri ca să se apere de aceste situații pe care tu le reclami ca fiind… cel puțin neloiale?
– Eu am avut discuții în Consiliul Regiunilor Viticole, pentru a iniția o dezbatere pe această temă; apoi, am avut discuții cu reprezentanți ai producătorilor (mari și mici) din Republica Moldova – cu Directorul general al ONVV din Republica Moldova, dl. Ștefan Iamandi, și cu o mulțime de persoane interesate de tema aceasta. Nu cred că este o speță care poate fi rezolvată juridic, întrucât nu știu care ar fi legea încălcată de aceste pretenții – cred că soluția este una progresivă, de dialog cu reprezentanții moldoveni, și acțiuni de comunicare care vor prezenta adevărul în fața publicului interesat. Evident, reacția din partea autorităților din Republica Moldova a fost una de ignorare a solicitărilor noastre de a înceta această promovare falsă, dar cred că opinia publică – nu numai din România – va sancționa astfel de comportamente deviante de la principiile unanim acceptate, cel puțin în țările UE, SUA etc. Ignorarea acestor “reclamații” m-a făcut să afirm că genul acesta de publicitate este o politică de stat a fraților moldoveni. Au ocazia să demonstreze că greșesc, renunțând la falsele pretenții. Și cu toate astea, de fapt este și greșit din punct de vedere al business-ului: există multe alte expresii care pot să le ajute efortul de marketing, precum “tradițional”, “emblematic” etc – iar o expresie care nu va fi interpretată ca un furt de identitate poate avea avantajul colaborării producătorilor din cele două țări pentru promovarea acestor soiuri. Așa cum am spus de multe ori: în Dealu Mare suntem competitori între noi, dar parteneri în promovarea regiunii, iar în România suntem în competiție mai multe reguni viticole și producători, dar putem fi parteneri în promovarea vinului românesc șamd. Tot așa, deși suntem competitori cu producătorii moldoveni, putem fi parteneri în promovarea intereselor comune, precum aceste soiuri. Doar că trebuie să punem bazele corecte ale acestei colaborări.
În discuțiile cu unii producători mari (din Rep Moldova – nm) mi s-a spus – și nu dau nume – că producătorii mici susțin această revendicare; în discuțiile cu mai mulți producători mici, mi s-a spus că ei nu au niciun cuvânt de spus și că doar cei mari hotărăsc. Nu știu adevarul.
Discrepanța dintre suprafața plantată cu Rară neagră și producția mare de vinuri ridică suspiciunea falsificării identității senzoriale a acestui soi
– Cu lipsă de modestie, spun că eu sunt cel care a descoperit, cu ocazia unei conferințe-dezbatere pe care am organizat-o în primăvara asta, că Republica Moldova avea, declarate în 2019, doar 102 hectare de Rară neagră (ulterior am înțeles că au mai crescut până pe la vreo 210), în timp ce piața românească (dar nu numai) abundă, literalmente, de zeci de vinuri purtând această denumire pe etichetă. Am semnalat atunci că România are plantată, cel puțin declarativ, de vreo 20 de ori mai multă Băbească. Cum se face că nu prea vedem Băbești pe piață, dar înotăm în Rară neagră? De ce și care sunt consecințele? Și de ce nu și-a făcut industria vinului românesc temele, de a trebuit să scot eu la iveală această realitate care, de altminteri, era publică, pe site-ul industriei moldovenești a vinului?
Eu am declarat de la început, atât public cât și privat, că de la tine am aflat acest fapt – că suprafața cu Rară neagră este de 102 ha (31.12.2019). Doar că pentru tine, care nu aveai niște informații relevante despre volumul vânzărilor, acest lucru nu ți s-a părut mai mult decât o ciudățenie (🤣, nu comentez – nm). Eu am avut, însă, revelația întregii situații, având datele de piață și știind randamentele și volumul vânzărilor în România (întrucât cumpărăm date de piață). De ce aveam datele “la purtător”? Pentru că plantasem (inclusiv ce este în plan) o suprafață de Băbească neagră mai mare decât cea pe care o mentionaseși tu. Deci eram în temă cu Băbeasca neagră, cifre de piață etc.
În România există, într-adevăr, o suprafață mult mai mare de Băbească neagră, dar mai puține vinuri în piață din acest soi. Motivele sunt complexe, le menționez mai jos, dar nu înainte de a preciza că popularitatea Rarei negre moldovenești se datorează celor de la Purcari. Succesul lor cu acest soi a determinat și alți producători să scoată astfel de produse. Problema mare care se pune este că această discrepanță dintre suprafața plantată cu Rară neagră și producția mare de vinuri ridică suspiciunea falsificării identității senzoriale a acestui soi. Nu este o acuză, ci o ipoteză plauzibilă. Până acum, toate explicațiile pe care mi le-a dat dl. Bostan (CEO Purcari) nu numai că nu m-au convins, dar mi-au întărit suspiciunile. Și aici pot răspunde la întrebarea de ce Băbeasca nu are multe vinuri în piață: în primul rând, Băbeasca (Rara) are potențialul de a da producții mari – dar problema e că la aceste producții mari ea nu mai are structură (care oricum este mai firavă decât la Merlot, Cabernet sau Fetească neagra), nu mai are culoare și nu se coace (are taninuri verzi, gust neplăcut). Eu am experimentat cu acest soi și, pentru a da un vin de calitate (structura specifica soiului, culoare, gust etc), producția în condițiile noastre este de aproximativ 7-8 to/ha pentru vinurile roșii. Apoi, chiar și în situația în care producțiile sunt acestea, în unele regiuni viticole coacerea se întâmplă târziu, prin luna octombrie, ceea ce presupune anumite riscuri din punct de vedere viticol. Apoi, chiar și când toate lucrurile s-au aliniat perfect, vinul rezultat va fi unul cu o structură decenta, dar departe de un Cabernet, de pildă – adică o structura mai suplă și o culoare mai puțin intensă. (O paranteză: în ciuda faptului că astfel de vinuri sunt foarte apreciate de cunoscători, pentru publicul larg un astfel de vin nu este suficient de “popular” pentru a genera un business profitabil. Asta dacă nu investești semnificativ pentru a “educa “ piața – da, obișnuinta de consum este un foarte important determinant al percepției de calitate: de exemplu frunzele de coriandru pentru unii sunt o delicatesă, iar pentru alții un supliciu. Un soi cu care putem compara oarecum Băbeasca este Pinot Noir-ul, soi care nu se bucură de mare popularitate în România vinificat ca vin roșu sec, dar care este unul dintre cele mai apreciate soiuri la nivel mondial. Și Pinot-ul are o structură mai suplă și o culoare mai spălăcită, ceea ce nu-l face deloc dezagreabil, ba din contra). Acum, dacă înțelegem particularitățile acestui soi – că-l numim Rară sau Băbească – putem lesne să ne dăm seama că nu poți vinde 1,35 milioane de sticle doar în România în 2023 dacă ai avut în 2020 doar 102 ha de Rară neagră – or Rara neagră nu se vinde doar în România! Deci, ce putem crede? Ori există producții enorme – să zicem 50 to/ha – ori ceea ce vedem în sticle nu este Rară neagră. Cum la 50 to/ha nici vorbă să poți obține structura și culoarea din sticlele de Rară neagră (nici măcar la o producție de 10 to/ha), atunci rămâne doar ipoteza unui fals. Ipoteză care trebuie dovedită. Pentru a evita așa ceva, există în România Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole – ONVPV. Ei sunt organism de certificare, și lucrurile sunt luate în serios: când vedeți acel însemn ca o hologramă pe sticlă, cu steagul României, asta semnifică. Organismul similar din Republica Moldova este Oficiul Național al Viei și Vinului – ONVV, unde dl. Ștefan Iamandi este Director general. Sunt sigur că din punct de vedere al documentelor justificative producătorii moldoveni care declară producții foarte mari de vin au documente care justifică toate cantitățile. Cum e posibil? Prin noțiunea de vin varietal – adică vin care are denumire de soi, dar nu este produs după regulile similare ale Indicațiilor Geografice sau ale Denumirilor de Origine Controlate din România. Producția de vin varietal poate fi la orice nivel, și ai dreptul să pui pe etichetă numele acelui soi. Deci și 50 to/ha. Ok cu actele. Dar cum facem cu consumatorul? Este el corect informat? Cum facem cu identitatea senzorială a Rarei negre – mă rog, pe noi ne interesează Băbeasca neagră?!? Dacă consumatorul va crede că trebuie să arate așa cum li s-a prezentat anterior? Cât de mult trebuie să investim ca să-i arătăm cum trebuie să arate Băbeasca? Probabil că mai putem povesti, dar mă tem că plictisesc.
De ce nu și-a făcut industria temele, să descopere aceste lucruri, și ai fost tu acela care a făcut-o? Simplu. Tu ești jurnalist și asta e meseria ta. Nici tu n-ai fi înțeles relevanța fără inputul meu. Aici, să zicem că suntem chit (🤣 nu comentez – nm).
Să cădem de acord că nu suntem de acord: industria autohtonă își revendică soiurile autohtone!
– De ce industria autohtonă de vin nu a revendicat niciodată în mod decisiv, așa cum ar fi normal, soiurile autohtone drept sursă primară, de bază, pentru identitatea și brandul de țară al vinului românesc? Și ce i-a venit (industriei) s-o facă tocmai acum? Cu mențiunea că un singur masterclass, susținut în premieră doar în străinătate în 2024 și niciodată în țară pentru publicul indigen, nu reprezintă din punctul meu de vedere vreo declarație, vreo revendicare “decisivă”… Și nici postările pe Facebook, cu scuzele de rigoare… Îți pun aceste întrebări nu în calitate de decident pentru ansamblul industriei vinului, știu că nu ești, ci ca parte din organismele și asociațiile românești relevante în domeniu.
E o prezumție falsă că industria nu-și revendică aceste soiuri. Spre exemplu, eu am organizat un masterclass la Pall Mall 67, Londra, pe tema Fetească neagră. Au participat 12 crame. Am prezentat Feteștile în multiple evenimente internaționale. În rest, referitor la faptul că nu este mai vizibil efortul, am răspuns mai sus, unde am vorbit de subfinanțarea industriei. Și, desigur, nu neg managementul defectuos la nivel de industrie – dar, așa cum am spus, lucrurile s-au schimbat la APEV, cu o nouă conducere, cu mai multe crame entuziaste și dornice să pună umărul la promovarea brandului de țară.
– Și-ți mai pun una, care poate părea dură și poți să-mi răspunzi sau nu, după cum vrei: de ce Feteștile au devenit importante abia în 2024, de ce industria autohtonă de vin este reactivă și niciodată proactivă în ceea ce privește identitatea, brandul de țară? De ce auzim doar “statul nu ne ajută”, “e nevoie de implicarea statului”, iar când vine rândul industriei să comunice, spune doar “Da, România face vin”? (dacă eram rău intenționat, aș fi spus, peiorativ: “Mdea, România face vin…” – dar nu-s, așa că pun treaba asta între paranteze 🤣) De ce industria autohtonă de vin nu are niciodată vreo poziție, vreo campanie, vreo încercare comună, asociativă, pentru a da încredere și mândrie, pentru a cuceri inimile, gusturile și buzunarele românilor?
Ba răspund! În primul rând, așa cum am spus mai sus, ai plecat de la o premisă falsă – că doar în 2024 a început să se comunice despre Fetești. Prowein 2024 reprezintă prima participare în noua formulă a APEV la un eveniment internațional. Așa cum am menționat anterior, sunt în total dezacord cu tine cu privire la comunicarea avută la acest târg și cred că pentru momentul respectiv a fost sloganul potrivit și, în general, strategia potrivită. Nu optimă, dar bună. De fapt, dacă mă uit la rezultatele concrete ale participării (contacte și inițieri de afaceri), este clar că nu ai dreptate. Dar pot să accept că nu trebuie să fim de acord în toate. “Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului” – și-ți dau: dreptul la opinia personală.
– Aș vrea să încheiem într-o notă pozitivă (chiar dacă cineva spunea că “dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale pentru viitor”): ce își propune Vintruvian Holding să facă în viitor, după ce să se uite consumatorii, care-s valorile și intențiile holdingului pe care-l conduci?
Cu plăcere îți voi răspunde într-un alt interviu, întrucât aici (re)prezint (neautorizat de nimeni) o părere personală despre industria întreagă, și nu vreau să fie percepută ca o promovare a grupului pe care-l conduc.
Replica Oficiului Național al Viei și Vinului de la Chișinău: defăimările publice nejustificate pot aduce atingeri grave intereselor producătorilor și imaginii țării, ceea ce Republica Moldova a suferit anterior
Fără a dezvălui conținutul interviului de mai sus, am prezentat în formularea proprie oficialităților de la ONVV / Wine of Moldova principalele ipoteze expuse mai sus de către Marius Iliev, invitându-le să formuleze un punct de vedere. Acesta a venit sub semnătura directorului instituției, Ștefan Iamandi (dreapta în fotografia de mai jos, alături de semnatarul acestui articol), și îl reproducem în continuare: 
1) Cu privire la “unii producători din Republica Moldova desfășoară pe piața românească practici inamicale sau chiar ilegale” – vinurile din Republica Moldova sunt exportate în Uniunea Europeană, obligatoriu, cu obținerea certificatului de conformitate V1, eliberat conform cerințelor UE de organismele de certificare din Republica Moldova, acreditate și recunoscute de autoritățile UE. În plus, produsele vitivinicole respectă cerințele importatorului (indicate în contractul de vânzare/cumpărare), precum și cele prevăzute de legislația țării importatoare (în acest caz din Uniunea Europeană și România);
2) Cu privire la „legislația din Republica Moldova, care e diferită de cea a României, permite practici care ar trebui verificate mai sever pentru conformitate de către autoritățile competente române, atunci când pe piața românească apar vinuri produse în Republica Moldova” – legislația Republicii Moldova după care se ghidează sectorul vitivinicol (Legea 57/2006, Legea 1100/200, HG 356/2015, HG 589/2023, HG 741/2017 etc), este armonizată cu cea din Uniunea Europeană, iar în prezent are loc transcrierea acesteia (RM fiind candidat UE din 23.06.2022);
3) Cu privire la „unii producători moldoveni, dar și Wine of Moldova, au „disponibilitatea de a se implica în practici înșelătoare de marketing și afirmații false menite să inducă în eroare”, care e legat de asumarea calității de “autohtone moldovenești” a unor soiuri” – Oficiul Național al Viei și Vinului din Republica Moldova reprezintă și gestionează brandul de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”, care alături de România, este parte din arealul istoric vitivinicol românesc, fiind una din regiunile vitivinicole din Europa de Est cu trăsături, terroir, climă, soiuri și tradiții similare. Orice promovare a produselor vitivinicole produse în Republica Moldova este marcată în privința originii lor în conformitate cu legislația aplicabilă, a Republicii Moldova sau a României, și nu se admit practici înșelătoare.
4) Cu privire la „discrepanța dintre suprafața plantată cu Rară neagră și producția mare de vinuri” – în conformitate cu Registrul Vitivinicol al Republicii Moldova, deținut de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și gestionat de către ONVV, în prezent, soiul Rară neagră ocupa o suprafață de 223 ha. Totuși, înregistrarea parcelelor viticole cu acest soi continuă, la moment fiind înregistrate aproximativ 60% din totalul podgoriilor din Republica Moldova.
Orice abatere sau încălcare a legislației României sau a Republicii Moldova trebuie să fie examinate de autoritățile de control abilitate, documentate, susținute de probe, și, după caz, sancționate. Defăimările publice nejustificate pot aduce atingeri grave intereselor producătorilor și imaginii țării, ceea ce Republica Moldova a suferit anterior, în perioada anilor 2006-2013, când Federația Rusă a interzis importul de vinuri din Republica Moldova și a lansat acuzații neprobate. România este o piață de export strategică pentru Republica Moldova, dar și o țară cu care avem cele mai bune relații, o istorie comună și, sperăm noi, un viitor comun.