Pot spune că enologul Cornel Baniță este, într-un fel, “omul anului” și “vedeta momentului” pe plan intern, prin numărul și calitatea medaliilor obținute la concursul internațional VINARIUM 2024 de crama de care se ocupă: 15 Medalii de Aur și 4 de Argint – o cifră realmente impresionantă, nemaiîntâlnită până acum în istoria acestei competiții. Vi-l aducem mai aproape printr-un interviu pe care a avut amabilitatea să ni-l acorde, cu precizarea că Baniță, activând într-o Stațiune Didactică de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație ținând de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, va face în continuare și anumite referiri tehnice specifice, de mare interes. Pentru cei interesați, vinurile de la Pietroasa-Istrița sunt ușor disponibile pentru cei doritori: https://www.pietroasaveche.ro/magazin-online/.

Soiul unic Alb aromat – soluția cercetătorilor de la Pietroasa la schimbările climatice

– Care e numele exact și care e numele sub care vinurile voastre pot fi regăsite pe sticle?

Salutare. Începem cu denumirea noastră, și o să încerc să fiu foarte clar, fiindcă sunt multe cuvinte la mijloc: Stațiunea de Cercetare Pietroasa (denumirea simplificată și comercială pe care noi o folosim peste tot) este, de fapt, Stațiunea Didactică de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Pomicultură Pietroasa-Istrița, filială a USAMV București. Sigla aurie compusă din elementele tezaurului ”Cloșca cu puii de aur” este cea care îmbracă etichetele noastre din piață: gama Pietroasa Research & Innovation – unde avem vinurile tipice pentru fiecare soi în parte; gama Pietroasa Selection – care scoate în evidență clonele obținute la stațiune; și gama Pietroasa Rezerva – care folosește aceleași clone, dar vinificate diferit și cu maturare și învechire îndelungată.

– Din câte știu, Stațiunea Pietroasa este în posesia unui soi unic în România – Alb aromat. Ce poți să-mi spui despre el și care să fie interesant pentru iubitorii vinului? Cum sunt vinurile, care e istoria acestuia, ce are el special, ce suprafețe aveți și cam cât vin din el se poate găsi pe piață în fiecare an?

Din 2019, am început să producem și promovăm o altă comoară de la Pietroasa – soiul Alb aromat. El este un produs local, un soi obținut din Tămâioasă românească, prin hibridare naturală. Practic, polenul de la un alt soi a ajuns în mod natural pe florile deschise ale Tămâioasei și așa s-a creat un nou individ – omologat în 1999 (dar cercetările au început cu mult timp înainte). Acest copil al Tămâioasei este soluția pe care cercetarea a oferit-o acum mai bine de 25 de ani pentru tot ceea ce înseamnă schimbările climatice. Este un soi de producție (trebuie normat serios), relativ sensibil la agenții fitopatogeni (mai ales la putregaiul cenușiu), și ceea ce ne încântă pe noi este faptul că nu acumulează cantități mari de zaharuri și menține o aciditate ridicată mai ales dacă ne referim la Pietroasa, unde avem probleme serioase cu lipsa acidității. Nu seamănă mai deloc cu Tămâioasa românească la caracteristicile organoleptice, însă are un profil aromatic plăcut pentru consumatorii de vinuri lejere. Pe mine m-a uimit câte citrice și flori pot regăsi în must și vin, fiind foarte diferit față de “mamă”.  Este soiul la care putem identifica mai bine de 80% din aromele finale încă din faza de must, care dacă este procesat bine și protejat de oxidare curge aproape incolor după zdrobire.

În prezent, dacă adunăm toate parcelele, ajungem la 1.5 ha și în piață lansăm în fiecare an undeva la 10.000 sticle, care se epuizează destul de rapid. Pentru zona de vinuri lejere – la evenimente sau răcite bine la terasă – am primit un feedback pozitiv de la majoritatea consumatorilor. Așa, simplu și plăcut, a fost lansat în 2020 (produs din recolta 2019) cu o Medalie de aur la VINARIUM International Wine Contest. În perioada următoare, dorim să adăugăm încă 3 ha într-o zonă foarte ofertantă de la Pietroasa, pentru a-l duce la următorul nivel de calitate.

Tezaurul viticol de la Pietroasa conține mai multe soiuri și clone unice

– Ce alte soiuri / clone unice mai aveți în podgorie sau în lucru și prin ce se disting ele? Știu că Busuioaca de Bohotin, de pildă, are la voi caracteristici unice. Dar restul? 

Pot spune că am găsit o adevărată comoară ampelografică la Pietroasa, pe lângă istorice cele deja cunoscute (Cloșca cu puii de aur, castrul roman, clădiri istorice superbe etc). Când am ajuns la Stațiunea de Cercetare Pietroasa, cantitatea de informații care venea din toate sectoarele a fost uriașă, m-a speriat puțin și a fost destul de greu să asimilez sau să văd adevarata comoară. 

Pentru a rămâne în sectorul de amelioare, pot spune ca suntem norocoșii deținători ai unor soiuri și clone foarte valoroase. Pentru strugurii de masă, avem soiuri precum Mihaela, Otilia, Centenar Pietroasa, Timpuriu de Pietroasa și Istrița, soiuri care se regăsesc la noi în plantații și ale căror struguri sunt disponibili spre vânzare începând cu luna august. 

Povestea este însă și mai frumoasă și diversificată atunci când discutăm despre clonele strugurilor pentru vin. Aici, avem numeroase clone obținute la Pietroasa și plantate acolo când s-a făcut reconversia. 

Ce sunt clonele!? Clonele sunt indivizi cu însușiri diferite față de populația “generală” întâlnită în plantație. Ce înseamnă acest lucru? Dacă avem un număr de 500 de plante, la un moment dat, una sau mai multe vițe suferă anumite modificări la nivel de ADN, totul de la mama natură, și capătă alte trăsături: un bob mai mic, o pieliță mai subțire sau mai groasă, arome diferite, colorit diferit, etc.  Aceste plante care au suferit modificări se marchează și se înmulțesc vegetativ, prin altoire în cazul viței-de-vie. În acest fel, o să avem de pildă o plantație omogenă de Tămâioasă românească, dar cu clona 5 Pt, care are carcteristicile X, Y și Z. Sincer îți spun, nu am crezut initial că pot fi așa de diverse în exprimare până nu le-am vinificat separat și le-am studiat bine. Iau spre exemplu clonele 5Pt și 36Pt (Pt vine de la Pietroasa, locul natal, și 36 este numărul de identificare) ale Tămâioasei românești, care sunt foarte diferite când studiem frunzele, lăstarii, strugurii prin pieliță, colorit, mărime, arome inițiale și aromele care apar ulterior, în timp – toate sunt fascinante și extrem de diversificate. Tocmai de aceea am luat decizia să le vinificăm separat, să le promovăm în gamele noastre care au denumirea clonelor pe etichete și să le dăm câte o direcție clară. Una se pretează excepțional pentru un vin sec, cealaltă pentru un vin dulce.

Pe lângă clonele de Tămâioasă românească, la Pietroasa regăsim clone importante și pentru alte soiuri aflate încă din cele mai vechi timpuri în plantațiile de acolo. Suntem mândri de Busuioacă de Bohotin clona 26Pt – o să vedem în premieră în perioada următoare primul vin din această clonă/gamă, care are o culoare mult mai închisă încă din faza de must. Avem Fetească neagră clona 10Pt, care a reușit să ofere viticultorului mult mai multă stabilitate în producție și calitate, iar vinificatorului mai multă pieliță și boabe relativ uniforme din punct de vedere al maturării. Grasa de Cotnari se regăsește la noi de foarte mulți ani și avem clonele 4Pt și 45Pt. Băbeasca neagră 94Pt este, iarăși, o clonă reușită, iar roze-urile obținute din aceasta sunt absolut fabuloase. Toate aceste clone se vor regăsi în plantațiile noastre în suprafețe din ce în ce mai mari odată cu reconversiile pe care le vom face.

E necesară foarte multă și mult timp pentru a consacra renumele unor soiuri “de Pietroasa”

– Putem vorbi despre o Grasă “de Pietroasa”, ori despre o Busuioacă “de Pietroasa”, cu calități unice? Sau de o Tămâioasă? Dar despre o Fetească neagră ori altele?

Pentru a denumi un vin ca “Tămâioasă de Pietroasa”, “Busuioacă de Pietroasa”, “Fetească neagră de Pietroasa” sau orice alt areal, avem nevoie de foarte multă muncă. În prima fază, trebuie să definim foarte clar caracteristicile organoleptice ale vinului în arealul respectiv și apoi să continuăm pe aceeași direcție an de an. Lucrul acesta sună simplu în teorie, dar sunt numeroși factori la mijloc care îngreunează procesul, mai ales când se aduc soiuri noi în condiții necunoscute, sau mai ales atunci când folosim zeci de materiale oenologice din toate țările producătoare pentru a avea, de pildă, o “Fetească albă autentică”.  Cel mai important aspect este managementul cramei, care trebuie sa fie foarte bine definit în această direcție și să nu țină cont de trendul pieței, care se poate schimba chiar și de 3 ori pe an, noi făcând vin o singură data. Mai mult decât atât, personalul din vie, cramă și marketing/comunicare trebuie să fie bine pregătit pentru a pune în practică strategii de producție, comunicare și vânzare adaptate pentru acel tip de produs și pentru clientul căruia i te adresezi. Când o cramă are un singur stil de vinificație pe un anumit soi, este clar că vrea să meargă pe un drum bine pavat și își asumă acel produs. Cel mai probabil, atunci putem începe să-i spunem “Fetească neagră de Pietroasa” sau alt areal.  

Pietroasa, o “catedrală a viticulturii românești”

– Este Stațiunea Pietroasa un loc unic și diferit de restul podgoriei Dealu Mare și dacă da, de ce și cum se manifestă această unicitate? 

Dacă luăm literatura de specialitate și o răsfoim, putem observa cum Pietroasa a fost mereu povestită, descrisă și încadrată diferit față de Dealu Mare, deși suntem parte din acestă podgorie. Faptul că avem un DOC separat a făcut posibil să subliniem și mai mult importanța istorică și oenoturistică a zonei și a cramei, iar totalitatea factorilor ecopedoclimatici (sol, climă, expoziție, sortiment, etc) alături de factorul uman definit prin “cercetare”, au făcut din acest loc un adevărat simbol pentru viticultură și vinificație, exact cum spunea Prof. I.C Teodorescu: “Catedrală a viticulturii românești”.  

Unicitatea locului este dată de atât de mulți factori încât este aproape imposibil de menționat pe scurt tot ceea ce s-a întâmplat la Pietroasa de-a lungul timpului, și mai ales pentru tot ceea ce oferă Pietroasa pentru vița-de-vie. Avem tendința să ne ducem rapid către sol, cu particularitățile lui, către expoziția dealului, către precipitații, floră, faună etc., însă dacă luăm în calcul soiurile, portaltoii, clonele, oamenii care au pus bazele a tot ceea ce vedem astăzi – cel mai importante nume din viticultura românească -, tehnicile de vinificație apărute pentru prima dată la Pietroasa, prima școală de altoitori, prima școală de pivniceri, tezaurul, așezările umane antice, culoarul de vânt sau dealul care protejează o anumită parte a plantațiilor, cred că putem avea zeci de motive sau idei pentru a da o definiție a acestei unicități. 

Impunerea unei Mențiuni Tradiționale se bazează pe puterea exemplului

– Cum vă raportați voi, de pildă, la eforturile colegilor voștri producători de struguri și vin din această podgorie de a crea o Mențiune Tradițională (știu că intenția a fost, inițial, de a crea o DOC Garantată, dar se pare că între timp Asociația Profesională Vitivinicolă Dealu Mare s-a reorientat către obținerea unei clasificări Mențiune Tradițională pentru vinuri roșii care conțin cel puțin un anumit procent de Fetească neagră)? Se potrivește o astfel de clasificare pentru toate cramele dintr-o podgorie lată de aproximativ 60 km, în condițiile în care condițiile microlocale pot fi, totuși, destul de diferite de la est la vest și de la șes la altitudine, pe diferite văi și în apropierea diferitelor cursuri de apă? “Tradiționalitatea” invocată este una veche sau mai nouă, cum stau lucrurile?

Pentru Pietroasa, fiind un areal restrâns, cu un sortiment de bază bine definit încă din cele mai vechi timpuri, cred că este mult mai ușor de creat o Mențiune Tradițională bazată pe soiuri și un anume tip de vin. Cu toate acestea, trebuie definit destul de bine totul, fiindcă și Pietroasa are nevoie de un Caiet de sarcini mult mai clar sau o abordare unitară, mai ales dacă dorim să ajungem un producător sau să reprezentăm un areal cu un portofoliu unic și vizibil la nivelul consumatorilor. 

Amprenta unei zone se poate crea ușor după ce ai câțiva ani buni de date statistice și cercetări amănunțite în viticultură și vinificație, dar știm bine cât de greu este să avem aceste lucruri astăzi. Când se identifică elementul cheie al unei crame sau al unui areal, când se comunică între producători acel element, când se stabilește o strategie comună și se respectă acel plan, lucrurile încep să se vadă în timp, și lupta devine mai ușoară, fiindcă avem mai multe șanse să aducem în zonă turiști și să fim vizibili internațional împreună. Dacă ne referim la elementele bine definite pentru areal care pot fi parte dintr-o Mențiune Tradițională, aici avem plajă largă de selecție: soiuri bine definite în timp și spațiu, care sa fie parte din cupaje; tehnici de vinificație specifice de la un capăt la altul; timpi de maturare/învechire care conduc într-o direcție etc. 

Pe de altă parte, Mențiunea Tradițională trebuie să fie și ea restrânsă. Nu putem avea aceleași tehnici și soiuri utilizate în întreaga podgorie, indiferent care ar fi acelea. Nu le putem cere celor din capătul vestic să facă ceea ce am făcut noi în est, mai ales dacă avem vreo 30-40 km distanță, fără să mai vorbim de sol sau altitudine. Sunt de părere că avem nevoie de o Asociație puternică pentru a fi reprezentați internațional la nivel de podgorie, dar trebuie identificat potențialul la nivel local de “micro-asociații”, astfel încât să existe diferențe și diversitate, iar cei care au un portofoliu mult diferit de sortimentul local și autohton să fie oarecum îndrumați să se alăture întregii povești prin puterea exemplului. 

Cu toate acestea, Mențiunea Tradițională nu poate fi definită foarte clar pentru multe areale cu istoric vechi din țară – când 90% din cramele din arealul X au plantat Chardonnay și Sauvignon Blanc în locul unde aveau Fetească albă și regală, ce mențiune să stabilești acolo?!? În aceste cazuri, trebuie creată una, iar lupta pentru a ieși în evidență este mai mare, fiindcă se vor lupta cu armele multor zone și producători care probabil fac același lucru de zeci sau sute de ani. 

DOC-ul Pietroasa fiind mic ca întindere și număr de producători, ar putea beneficia de exemplul italienilor care numesc același soi cu cuvinte diferite pentru a promova zona

– Apropo de denumiri, ce părere ai despre practica italienilor, care au diferite denumiri pentru vinurile obținute din același soi în funcție de locul și tradiția de producție? Același soi Sangiovese se poate numi Chianti, Brunello di Montalcino, Morellino di Scansano, Vino Nobile di Montepulciano, Prugnolo Gentile și Dumnezeu mai știe cum. Ce beneficii și ce dezavantaje crezi că presupune o astfel de abordare – poate din postura voastră de Stațiune de cercetare subiectul denumirilor nu reprezintă o preocupare majoră, dar pentru public cred că e importantă și de aceea întreb.

Scopul principal este să scoți în evidență produsul și să-l vinzi, indiferent de abordare sau mijloacele alese. Acest lucru se poate observa la brânzeturi, vinuri, cafea și multe altele care au mers până la cel mai înalt nivel (asociațiile) pentru a-și proteja produsele. Astăzi, cred că Brunello di Montalcino este cunscut de aproape toți consumatorii de vinuri, indiferent de experiența acestora. Practic, această strategie a italienilor a dat roade și a creat un produs care te duce cu gândul direct la Toscana, vinuri DOCG, obținut din Sangiovese și maturat în butoaie de stejar. Cum ar fi fost să fie același tip de vin, dar cu 100 de denumiri de la fiecare producător din acea zonă? Cum ar fi fost sunat acest lucru la export? Ar mai fi avut același succes? Probabil că nu. 

Mai mult decât atât, acest lucru a ajutat toți producătorii care s-au conformat cerințelor de producție impuse de legislația locală, iar investiția făcută de-a lungul timpului a fost constantă, semnificativ de puternică, dar resimțită mult mai ușor la nivel de buget alocat de fiecare în parte. Clar că totul a fost făcut de oameni de specialitate angajați să meargă în această direcție, iar producătorii… au produs. Cel mai important mi se pare faptul că o astfel de denumire promovează și celelalte sectoare, nu doar vinul. Impactul asupra turismului, gastronomiei, celelalte sectoare vegetale locale, toate sunt favorabil impactate de o denumire locala/regională puternică.

Un posibil dezavantaj ar putea fi faptul că unele crame sau micro-areale cu un potențial mult mai mare ar putea fi ușor umbrite sau ar ieși în evidență mai greu la primul contact cu vinul sau regiunea, însă odată ce te-a cuprins stilul pe tine, consumator fiind, cu siguranță rămâi un fan și începi să cauți.

Pentru noi, cei din zonă, poate fi un exemplu de urmat, mai ales că DOC-ul de la Pietroasa este mult mai restrâns ca suprafață și număr de producători și are destul de bine implementat sortimentul istoric. Ce ne lipsește astăzi este o abordare unitară asupra viei și vinului în zonă, o comunicare solidă între producători și o asociație locală care să preia această responsabilitate și să fie susținută de toți, cu un buget considerabil și oameni dedicați cauzei. Chiar dacă suntem una dintre cele mai mari crame din zonă, ca suprafață, nu cred că ar trebui să fim majoritari sau factorul principal de decizie, am putea vedea lucrurile eronat. Totodată, ținând cont de apartenența noastră la USAMV București, istoricul și direcția noastră, am putea merge pe această cale singuri, însă tot forța colectivă este cea care poate împinge totul mult mai bine și mai rapid.

E rolul nostru de Stațiune să exemplificăm diferite procedee și abordări. Presiunea financiară e mare, iar sprijinul USAMV București e esențial!

– Ce ar fi normal să aștepte publicul larg din partea unei stațiuni de cercetare cum sunteți voi? Putem vorbi despre vinuri “etalon” pentru soiuri sau pentru zonă? Sau vorbim de vinuri bine făcute, cu sau fără lemn, cu sau fără biotehnologii moderne despre care mulți spun că “nivelează” și “anonimizează” caracteristicile de terroir? 

Oamenii vin la noi și se așteaptă să găsească cele mai bune vinuri obținute din Tămâioasă românească. Este primul gând. Că o vor în stil oxidativ, ca acum câțiva zeci de ani, sau o doresc super florală și/sau fructată, ca un vin modern, de multe ori nici ei nu știu foarte clar. Partea bună este că am reușit să avem destul de multe abordări asupra vinurilor, astfel încât este imposibil să nu găsești o Tămâioasă românească pe gustul tău – iar acest lucru a surprins publicul, fiindcă de cele mai multe ori nu se așteaptă ca un vin să poată fi și în acel fel. Partea negativă ar putea fi redată de haosul creat de mai multe stiluri, însă noi le prezentăm fiindcă este și rolul nostru să arătăm diferite procedee și abordări. Moderne, oxidative, comerciale sau etalon pentru noi, abordările au venit în baza unor ani buni de studii încă din anii ’40 și în mod special începând cu anii ’60. Tehnologia modernă a ajuns la Pietroasa în 2019, și de atunci a început o nouă poveste, fiindcă a fost ceva nou și diferit chiar și pentru “vârsta” noastră.

– Cât de mare este presiunea comercială, nevoia de bani, asupra unei Stațiuni cum este a voastră?

Îmi place această discuție și o spun de fiecare dată: suntem o unitate de stat, parte din USAMV București, dar suntem pe autofinanțare. Suntem unitate de cercetare, bază didactică pentru studenți și unitate de producție. Luăm acum orice cramă din țară de dimensiunea noastră și îi impunem ca din banii obținuți pe vin să facă cercetare modernă, să fie câmp didactic permanent și să continue producția și dezvoltarea. Sincer, presiunea comercială este uriașă, iar nevoia de bani este imensă. Dorim să avem cele mai înalte tehnologii pentru studenți și pentru producțiile curente, dorim să renovăm și să intrâm serios în partea de oenoturism cu toate serviciile, refacem clădirile, plantațiile – și totul e destul de complicat. Cel mai important lucru în această ecuație este sprijinul, pe toate planurile, al USAMV București, fără de care Pietroasa nu putea fi modernizată la acest nivel.

E mai degrabă imposibil ca un enolog să își recunoască vinurile proprii într-o degustare “pe nevăzute”, dintre sute de probe provenind din diferite țări

– Cât de des se întâmplă să nu-ți recunoști vinurile într-o degustare în orb și de ce? Întrebarea este mai mult pentru cei care trăiesc cu impresia că un enolog e capabil să descifreze dintr-o mirosire și o înghițitură vârsta, soiul, podgoria și eventual producătorul – cât e legendă și cât e adevăr în impresia asta? Ce legătura are gustul vinurilor – în general, dar și la voi, în special – cu tehnologia?

Foarte greu sau, mai degrabă, de cele mai multe ori, imposibil de recunoscut. Vinurile ajung la jurați într-un pahar unde nu vezi absolut nimic din etichetă, iar din acel moment mintea ta poate fi în toate direcțiile. Recunosc, nu mi-am recunoscut vinurile în 99,9% din cazuri, ba chiar am botezat anumite vinuri/soiuri făcute de mine ca fiind altceva, iar unele au luat cel mai mic punctaj de la mine… Am avut și cazuri în care am recunoscut câteva Tămâioase, fiindcă erau mult prea evidente pentru mine și cu greu găsești la acest soi acele arome sau acea structură dată, acolo mi-a fost ușor să le recunosc. Ca oenolog, de cele mai multe ori, identifici particularități ale procesului tehnologic și știi din ce etapă vin acele arome (din fermentație, din procesul de autoliză, din greșeli apar mirosuri ciudate etc), însă poți recunoaște stilurile, nu neapărat toate detaliile vinului. Îmi pot da seama că este un cupaj tipic pentru Bordeaux (nu neapărat de acolo), pot spune că are o vârstă între 7 și 10 ani,  dar foarte greu de mers mult mai în detaliu, mai ales când ai vin după vin, din 12-15 țări. Ține foarte mult de experiența pe care o ai.

Pentru tezaurizare pe termen lung, vinurile roșii care nu pot fi consumate în primii 5 ani de viață sau cele albe dulci special gândite pentru învechire

– Ce sfat ai da unui iubitor de vin aflat la începutul acestei pasiuni? Dar unui colecționar cu vechime? Ce fel de vinuri ai alege tu ca să tezaurizezi și pe ce criterii?

Când văd un pasionat sau un student în prima lui vizită din cadrul facultății la cramă, fac tot posibil să îl ancorez în industrie, dacă văd acel sâmbure de interes. De cele mai multe ori, sfatul meu este acela de a încerca o campanie de vinificație (de preferat și viticolă) completă, chiar și cu etapele de după, până când vinul este gata. Când vezi ce poți scoate din câtiva struguri și când te plimbi prin toată acea mare de arome, nu ai cum să nu te îndrăgostești. Când apare un colecționar, îndrum câtre diversitate și câtre vinurile/cramele sigure. Un colecționar care identifică potențialul în baza experienței nu are neapărat nevoie de ajutor, doar să îi arăți acel vin pentru a nu pierde timpul cu altele. Eu aș opta pentru vinurile roșii structurate, care în primii 5 ani de viață nu pot fi consumate, acela poate fi un semnal cum că vinul respectiv poate rezista destul de bine. Totodată, nu m-aș feri deloc de vinurile dulci creionate special pentru învechire, mai ales dacă optezi pentru acea siguranță în timp. 

Turismul e absolut necesar pentru marea majoritate a cramelor. La Pietroasa e deschis zilnic, cu cazare și gustări reci pregătite pe loc și cu bucate calde de la restaurante din zonă

– Cât de important este enoturismul pentru o cramă și cum sunteți voi pregătiți pentru asta în momentul de față? Mă refer la posibilitatea de vizitare și degustare, dar și la cazare, masă, organizarea de evenimente festive ca nunți, botezuri, zile de naștere, concerte etc.

Oenoturismul devine o componentă absolut necesară pentru marea majoritate a cramelor. Consumatorul intră mult mai ușor în povestea cramei când are parte de o experiență plăcută la tine, iar pentru acest lucru are nevoie de tot confortul. La Pietroasa, componenta oenoturistică este disponibilă și urmează a fi completă cât de curând. Vizitele în cramă sunt la ordinea zilei, crama este deschisă permanent cât noi suntem acolo, degustările de vinuri sunt zilnice, gustările reci sunt pregătite de noi, preparatele calde vin de la restaurante renumite din Buzău și împrejurimi, bucătăriile altor restaurante se mută la noi când avem solicitări speciale și cât de curând o să avem propriul restaurant, alături de partea de cazare. Spațiul este generos la Pietroasa, arhitectura impresionantă, tradiția și tehnologia au făcut front comun, iar acest lucru atrage. Ne dorim să fim un reper turistic important în zonă și facem toate demersurile pentru acest lucru.

Vinuri locale, bucate locale: “Am văzut oameni care ziceau că nu consumă dulce cum se topesc la o plăcintă cu brânză cu stafide și o Tămâioasă”

– Spune-mi te rog câteva asocieri culinare pentru vinurile voastre care ar putea fi ușor de realizat de către un consumator obișnuit – mâncăruri normale, (aproape) de zi cu zi, nu friptură de barză la jar de lemn de măslin sau pește gătit în frunză de banană sau ouă de unicorn, cum tot vedem pe diferite contraetichete.

Pornesc direct cu cea mai renumită asociere din portofoliul nostru: plăcintă cu brânză dulce și stafide alături de Tămâioasă românească dulce de consum curent sau din vinotecă. Am văzut oameni cum se topesc la final de degustare cu o Tămâioasă din 1990 și acea plăcintă, chiar dacă au spus că nu consumă dulce. La ultima degustare, am avut muschi de vită și oaie (locale) la cuptor cu sos de roșii și ceapă de Buzău (albă+roșie), făcute într-o manieră prietenoasă cu papilele gustative, la care am degustat o Fetească neagră. Tot acel ansamblu de gusturi a fost senzațional, pentru mine. Busuioaca o asociem foarte bine cu pui/curcan în sos alb de ciuperci. Albul aromat fiind foarte lejer și floral, îl asociem foarte bine cu tot felul de bruschete făcute simplu și rapid. 

Specialistul apreciază cel mai mult postgustul, catifelarea și armonia unui vin

– Ce apreciezi cel mai mult la un vin? E o întrebare pe care o aud des și probabil că are răspunsuri diferite de la om la om, dar e și o curiozitate legitimă a consumatorilor obișnuiți, așa că poate le oferi un ghid de urmat, un “chestionar” de bifat

Venind din zona de producție, de cele mai multe ori urmăresc destul de multe caracteristici organoleptice, fiindcă vreau să descopăr noi gusturi și arome în fiecare vin.  Cel mai mult apreciez postgustul, corpolența și acea catifelare oferită de vin. Există vinuri care îți dau senzația aceea de plin, nu te deranjează nimic acolo și nimic nu este mai intens sau pronunțat, totul merge în armonie. Totodată, mă cuceresc aromele discrete, complexe, relativ greu de definit și provocatoare, dar care te țin ancorat în frumusețea vinului.