Greka Terra aduce în România vinurile frumoase ale Greciei

Vasilis Ioannou, împreună cu soţia sa Cătălina şi cu partenerul său Laurenţiu Achim Avram, sunt cei care, prin societatea Greka Terra, au decis să aducă vinuri greceşti în România. De ce? Asta am vrut să aflu şi eu, şi veţi afla şi dumneavoastră din rândurile ce urmează. Doar că, pe lângă vinuri, Vasilis a adus şi poveştile lor. Poveşti care încep în urmă cu 6500 de ani, de când se făcea vin în Grecia. De la Vasilis poţi afla despre primele urme de vinificaţie descoperite în Creta, despre primul manual de enologie, scris de Theofrastos, acum mai bine de 2600 de ani, despre cum s-au pus bazele primei clasificări a denumirilor de origine în Atena, prin anul 500 ÎEN, şi asta pentru că tiranii vroiau să ştie de unde vine vinul pe care-l beau… Iar când vorbeşte despre vinuri, Vasilis capătă ceva din aura zeilor de altă dată. Poate şi pentru că, pentru el, vinurile sale sunt echivalente nectarului din vechiul Olimp. Pe undeva îl înţeleg, pentru că îi împărtăşesc pasiunea pentru vinurile mari ale Greciei. Care sunt tot mai multe pe an ce trece. (Horia Hasnaş)

Vasilis, de unde pasiunea aceasta mare pentru vin?
S-ar putea să te surprind, dar pasiunea asta s-a născut în ultimii cinci ani, când am început să privesc vinul şi altfel decât o făceam când mă rezumam să-l beau. Şi am descoperit că vinul are nevoie de timp, de respect, de înţelegere, ca o iubită. Dar odată ce s-a realizat mariajul, poţi fi sigur că nu se mai destramă. Vinul nu va divorţa niciodată de tine, dar nici tu de el. Şi pot să mai spun că nu poţi să te îndrăgosteşti cu adevărat de vin dacă nu te implici în vin. Eu m-am implicat în vin după o discuţie cu un prieten român. Era prin decembrie 2012, degustam împreună vinul Diaporos de la Ktima Kir-Yianni şi m-a întrebat de ce nu aduc eu vinul acela în România. De aici a pornit totul…

Aşa simplu este, vorbeşti despre un vin şi devii importator al vinurilor Greceşti în România?
Simplu? În nici un caz. Am avut acea discuţie, după care, la începutul anului 2013, l-am abordat cu această problemă pe vărul meu, care are o mică societate de distribuţie de vinuri şi distilate în Atena. El m-a ajutat să găsesc doi specialişti cu care am început o activitate titanică. Aceea de a alege şi degusta vinurile din care doream să realizăm selecţia pentru România. Am făcut iniţial o lista de 1000 de vinuri, aşa că, cu ajutorul lui Achim, am înăsprit criteriile de selecţie şi am rămas cu o listă de 400 de vinuri care au intrat în degustare. Am mai eliminat 50 şi am stabilit o listă de 350 de vinuri cu care ştiam că nu mă fac de râs dacă le aduc în România.Tot acest proces ne-a costat şi timp, şi bani. Iar până am obţinut toate autorizaţiile au mai trecut câteva luni, dar, în decembrie 2013, am adus primele 54 de etichete în România.

De ce tocmai vinuri şi de ce tocmai în România?
Sunt mai multe motive, o să încerc să le enumăr. În primul rând, pentru că m-am îndrăgostit de vin. Şi pentru că nimeni nu aducea vinurile Greciei în România. Un alt motiv, foarte important, este acela că vinurile greceşti sunt singurele vinuri străine care se asociază perfect cu o proporţie covârşitoare a preparatelor româneşti. Asta şi pentru că multe dintre preparate sunt de inspiraţie grecească. Apoi să nu uităm că vinurile greceşti sunt realizate dintr-o multitudine de soiuri, preponderent autohtone, care acoperă o varietate de gusturi foarte mare. Grecia este ţara cu cele mai multe soiuri recunoscute. La Universitatea Aristotelis din Thessaloniki sunt înregistrate 650 de soiuri. Bine, multe au ADN-uri identice, diferă doar denumirea lor, însă Jancis Robinson a recunoscut şi descris în cartea ei 350 de soiuri greceşti. Sigur, nu din toate se face vin, sau vin de calitate. Totuşi, nu există regiune a Greciei în care să nu existe doi-trei enologi care să se dedice aproape exclusiv unuia dintre soiurile mai puţin cunoscute şi să obţină nişte vinuri surprinzătoare. Aşa se face că astăzi toată lumea vorbeşte de Assyrtiko, de Moschofilero, de Malagousia, de Xinomavro şi Agiorgitiko. Apropo de Agiorgitiko, soiul a fost menţionat chiar de Platon, în lucrarea Symposium. Era denumit „Sângele lui Heracles”, denumire care s-a păstrat în Nemea, fiind folosită de către unii producători până prin anii 1960… Un alt impuls mi l-a oferit faptul că în ultimii ani vinul grecesc a făcut un salt calitativ extraordinar. Nu cred că mai există o ţară cu o asemenea creştere. Şi, nu în ultimul rând, vinurile de top ale Greciei sunt foarte ieftine. Poţi bea vinuri mari la mai puţin de 20 de euro.

Dar de haosul din piaţa românească nu ţi-a fost frică?
Recunosc că, la început, fiind prinşi cu selecţia şi cu autorizarea, am analizat mai puţin piaţa românească. Abia acum un an, în martie, am început să fim mai atenţi. Şi aşa se face că am început să avem rezultate. Ne-am focusat pe HoReCa, am început colaborarea şi cu câţiva mici distribuitori… Dar foarte mult a contat sprijinul a patru producători cu nume din Grecia, Biblia Chora, Gerovassiliou, Boutaris şi Kir-Yianni, care m-au asigurat de încrederea lor. Ei m-au sfătuit să nu mă arunc, să încep încet, atent, cu paşi mici. Cert este că, dintre cele patru ţări în care Biblia Chora a început să vândă în 2013, România are cele mai bune vânzări.

Unde este Greka Terra acum?
Şi-a dublat portofoliul iniţial, acum are 110 etichete, dintre care 34 sunt pentru HoReCa. Suntem în 17-18 restaurante, în 6-7 winebar-uri, în 7-8 magazine, lucrăm cu 3-4 distribuitori…

E un început bun?
Grea întrebare. Nici nu am cu ce să mă compar. Dar cred că per ansamblu e OK. Nu extraordinar, dar nici rău. Oricum, un bilanţ adevărat vom face abia după trei ani de activitate. Am înţeles că în vin nu poţi să te aştepţi la miracole, să ai rezultate cât ai bate din palme. Dar nici să stai pe loc nu e bine. Oricum, noi ne-am propus ca în cinci ani să cucerim 1,5% din piaţa românească. Mai mult nu cred că se poate.