de Valentin Ceafalau
Piata de vinuri din Romania devine din ce in ce mai atractiva pentru producatorii de vinuri din afara granitelor. Aceste vinuri ajung pe piata si reprezinta o alternativa la vinurile romanesti pentru un numar din ce in ce mai mare de romani.
Dupa vinurile din Franta, Chile, Italia, Australia, Noua Zeelanda, Spania, Germania sau Republica Moldova, a venit randul vinurilor din Africa de Sud (producator cu potential impresionant la nivel mondial si unde se produc vinuri de aproape 350 de ani) sa se prezinte consumatorilor romani.
Saptamana aceasta, vinurile Nederburg si Two Oceans au intrat oficial pe piata din Romania, prin intermendiul Cramelor Recas, importator direct, in cadrul unei degustari organizate la restaurantul Casa Iancului, din Bucuresti. La eveniment au participat mai multi oameni de afaceri, jurnalisti si impatimiti ai vinului, prezentarea vinurilor fiind facuta de catre Lisbet Olsen, manager regional Distell, casa producatoare a vinurilor Two Oceans, si Sergiu Nedelea, manager si somelier la Casa Iancului.
Iata in continuare notele de degustare si punctajele acestor vinuri. Punctajul reprezinta media notelor acordate de redactorii Vinul.ro.
Sauvignon Blanc – Two Oceans 2007 – Un vin nebaricat, proaspat, cu miros lejer. Tonuri florale, ierboase, cu note de condimente, paine prajita si citrice. Gustativ, prezinta o aciditate ridicata, inca acest lucru sustine fructuozitatea intensa, fara sa fie dezechilibrat. Postgust intens, lung, condimentat.
Nota: 80,5 puncte
Pret de raft: aprox. 15 RON
De baut: 2007-2009
Sauvignon Blanc – Manor House, Nederburg 2006 – Aroma placuta, exotica de ananas si fructul pasiunii. Un vin stilat, cu clasa, echilibrat. Gustul este condimentat, ierbos, citric. Alcoolul e destul de ridicat, dar fara sa fie agresiv. Postgustul impresioneaza prin lungime si intensitate.
Nota: 81,5 puncte
Pret de raft: aprox. 28 RON
De baut: 2007-2008
Chardonnay – Nederburg 2006 – Culoare placuta, stralucitoare, galben-aurie. Aromele de citrice si piersica poarta amprenta baricului. Gustul este placut in prima instanta, de piersica, vanilie si citrice, dar pe final lasa o senzatie amaruie (migdala amaruie). Textura onctuoasa si postgust prelung. Baricul ii confera eleganta. Are dimensiune ca vin, dar deranjeaza putin acuitatea gustativa.
Nota: 78 puncte
Pret de raft: aprox. 28 RON
De baut: 2007 – 2009
Shiraz Roze – Two Oceans 2006 – Culoare roz coral, foarte placuta vizual. Aroma este interesanta, lejera, de capsune pe fond ierbos. Gustul este sub nivelul mirosului, avand aciditate foarte ridicata. Este un vin usor, fara prea mare dimensiune („vinisor”). Postgust lejer, cu tente de piper si fructe rosii de padure.
Nota: 76 puncte
Pret de raft: aprox. 15 RON
De baut: 2007
Pinotage – Two Oceans 2006 – soi de struguri sud-african o combinatie intre Pinot Noir si Hermitage, de unde si numele. Culoare rosu-rubiniu si aroma puternica de fructe rosii de padure. Corp mediu, cu note de prune si condimente. Note amarui pe final. Gust ascutit, condus de fruct. Postgust mediu.
Nota: 76 puncte
Pret de raft: aprox. 15 RON
De baut: 2007-2010
Shiraz – Two Oceans 2006 – Culoare rosu-caramiziu. Aroma placuta si intensa de capsuni si mure, note condimentate. Corp bun, echilibrat, foarte catifelat. Fructuozitate foate buna, dar si foarte alcoolic. Are un rest de zahar care ii da o nota „classy” si comerciala, in acelasi timp. Postgust placut si puternic, picant.
Nota: 81 puncte
Pret de raft: aprox. 15 RON
De baut: 2007-2011
Cabernet Sauvignon – Manor House, Nederburg 2005 – Un vin cu o culoare rubinie intensa si aroma deosebita, de fructe coapte. Gustul este mediu, echilibrat, amintind de mure, afine, ciocolata, totul culminand cu notele de vanilie date de maturarea in baricul de stejar. Tanini catifelati. Postgust intens, condimentat, un pic cam astringent.
Nota: 80 puncte
Pret de raft: aprox. 28 RON
De baut: 2007-2012
Shiraz – Manor House, Nederburg 2005 – Culoare rosie-caramizie. Foarte alcoolic, cu arome de fructe negre coapte, tabac si condiment. Gust foarte catifelat la primul atac, insa usor amarui pe final. Postgust lung si textura aspra. Usor defect de dop.
Nota: 79 puncte
Pret de raft: aprox. 28 RON
De baut: 2007 – 2011
Shiraz – Manor House, Nederburg 2006 – Poate cel mai bun vin din degustare! Arome impresionante, ample si fructuoase. Cu toate ca volumul alcoolioc este 14.5%, acesta este nu este atat de evident datorita taninilor foarte catifelati. Gustul este condimentat, cu note de prune si scortisoara. Foarte echilibrat si foarte generos. Postgust lung.
Nota: 86,5 puncte
Pret de raft: aprox. 28 RON
De baut: 2007-2012
Astea sint vinurile reprezentative SUD AFRICANE in Romania? Pare rau Nederburd este un vin banal, comnun, la nivelul oricarui alt vin Argentinian de masa. In schimb este vindut la suprapret prin campanii de reclama. NU MERITA CUMPARAT. NOTA 60. Two Ocean este chiar si mai rau probabil introdus in Romania ca fiind ruda mai saraca a Nederburg. NU merita cumparat NOTA 50+