Terroirs, Greenwich-ul vinului în Braşov

Istoria Terroirs a început în 2013. Cea fizică, palpabilă, să-i spunem, pentru că ideea s-a înfiripat în anii în care cei patru asociaţi – Dragoş, Sebastian, Cătălin şi Marian – au început să descopere şi să se apropie tot mai mult de vin. “În lumea vinului am fost introdus de regretatul Doru Dumitrescu, în clubul Kronstadt, astfel că, în momentul deschiderii afacerii, aveam la activ câţiva ani de degustări şi evenimente cu vin”, povesteşte Dragoş. “Şi poate că ne-am fi limitat la distribuţia de vin, dacă nu s-ar fi închis magazinul celor de la Halewood, unde am făcut o adevărată ucenicie în ale cunoşterii şi înţelegerii vinului. Aşa, am decis că trebuie să umplem golul, pentru că şi acum sunt puţine locuri în Braşov unde poţi găsi o selecţie de vinuri generoasă şi preţuri corecte”.

Publicitate
Uleiuri

Au închiriat un spaţiu în Centrul Vechi, aproape vis-à-vis de cel în care fiinţase magazinul celor de la Halewood şi i-au dat drumul. Practică adaosuri cât mai mici, din dorinţa de a atrage cât mai mulţi oameni către vin şi a le demonstra că se pot găsi vinuri bune şi foarte bune la preţuri corecte. Sigur, au fost şi momente în care nu făceau bani cât să-şi achite chiria, dar, din fericire, fiecare asociat mai are câte o sursă de venit. Chiar şi Dragoş, care, deşi a plecat din bancă, mai activează şi pe partea turistică, la domeniul schiabil Sinaia. De fapt, îşi satisface şi celalaltă mare pasiune a lui, muntele… Pas cu pas, Terroirs s-a dezvoltat. Deşi a început cu vinuri, acum are şi o componentă culinară bine definită. Şi apreciată. Colaborarea cu chef-ul sud-african Shaun  s-a dovedit benefică. “Până şi la cele mai simple preparate am descoperit o amprentă unică, pe care nu o mai întâlnisem”, spune Dragoş.

Dar Terroirs nu este doar un gastro-cultural-wine bar. Este şi societate de distribuţie. “O distibuţie calitativ-consultativă, nu cantitativă”, cum îi place lui Dragoş să spună. “Asta pentru că am constatat că distribuţia în România e mai mult logistică decât consultanţă. Şi că majoritatea meniurilor de vin sunt construite subiectiv, fără o direcţie anume. În concluzie, noi încercăm să propunem vinuri în funcţie de specificul locaţiei, de mâncare, de clienţi… Şi chiar şi în funcţie de angajaţii restaurantelor, cu care facem training, pe care îi aducem la evenimentele noastre.

Publicitate

Terroirs este un copil în creştere. Dragoş recunoaşte că se vorbeşte tot mai insistent de o extindere. Un alt wine-bar, un magazin specializat, dar şi pe partea de distribuţie. Nu va fi abordată componenta de vânzare on-line. “Chiar dacă este un canal important de vânzare, nu cred în ideea că poţi cumpăra un vin fără să te uiţi la el, să atingi sticla, fără să-i asculţi povestea. Eu, unul, n-aş face-o, deci de ce le-aş propune celorlalţi aşa ceva?”

Terroirs

Adresă: str. Postăvarului nr. 2, Braşov

Persoană de contact: Dragoş Gladcă – tel: 0731.730.709

e-mail: dragos.gladca@terroirs.ro

website: www.terroirs.ro

 Număr etichete: circa 500 – 70% vinuri româneşti, 30 % importuri

Preţuri vin: între 20 şi 800 lei

Evenimente: degustări, pairing wine & food, lansări de carte, teatru, expoziţii de pictură, dezbateri filosofice.

Promovare: newslettere către clienţi, oferte speciale