Ideea că, în cazul prăbuşirii zonei euro, una dintre variantele de investiţie, chiar dacă pe termen redus, ar fi cea în vinuri scumpe, este la mare modă. A fost preluată chiar şi la prestigiosul simpozion „Fine and Rare Wine Specialist course”, eveniment găzduit la sfârşitul lunii iunie de Hotel Residenz Palais Cobourg din Viena, unde participarea la o săptămână de curs a costa nici mai mult nici mai puţin decât 5900 de euro. I-a revenit lui Anthony Hanson MW onoarea să vorbească despre cele mai inspirate plasamente în vinuri. De ce lui? Pentru că, pe lângă faptul că este un Master of Wine, Hanson este şi consultantul pe vinuri al prestigioasei case de licitaţii Christie’s. După o conferinţă în care a analizat atât cele mai celebre zone viticole, cât şi cele mai importante pieţe pentru vinurile de marcă, Anthony Hanson a declarat că, urmare a vânzărilor din ultimii ani, care, evident, au dus şi la o creştere vizibilă a preţurilor, cei care au cumpărat Chateau Petrus sunt cei mai câştigaţi. „În ultima perioadă a înregistrat o creştere medie anuală de 14%, a creat o adevărată dependenţă”, a afirmat Hanson, citat de The Drink Business. Specialistul nu a uitat să laude vinurile producătorului din Pomerol, „pure şi bogate, niciodată dominate de lemnul nou”, menţionând că, în opinia lui, la acel producător se poate vorbi cu adevărat despre un savoir-faire, vinurile producătorului din Rive Gauche nefiind deloc o consecinţă a progresului tehnologic. Dar Chateau Petrus nu e singurul vin care poate aduce profit. Potrivit lui Anthony Hanson MW, oricine are vinuri de la cei „10 granzi” ai Bordeaux-ului (Lafite, Mouton- Rothschild, Latour, Margaux şi Haut-Brion, pe malul stâng şi Pétrus, Cheval Blanc, Ausone, Le Pin şi Lafleur, pe cel drept) se poate considera în câştig. Mai mult, el pariază şi pe câteva vinuri din eşalonul doi, cum ar fi Léoville Las Cases, Léoville Poyferré, Léoville-Barton, Montrose şi Cos d’Estournel.
Specialist în vinurile din Burgundia, Hanson nu a uitat să adauge pe lista aducătoarelor sigure de profit vinurile de la Romanée-Conti şi Henri Jayer, menţionând apoi şi alţi producători capabili să aducă plusuri la buget, precum Leroy, Roumier, Rousseau şi de Vogüé. Pentru Hanson, vinurile californiene nu reprezintă încă un pont sigur. Şi asta pentru că, deşi în Statele Unite vinurile icon sunt extrem de apreciate, pe pieţele celebre precum Londra sau Hong Kong nu sunt prea mulţi oameni care au licitat pentru ele. Mai degrabă, cei interesaţi ar trebui să se orienteze către vinurile lui Guigal din Valea Rhoneului, aşa numitele La Las (single vineyard Côte-Rôties La Mouline, La Landonne şi La Turque) sau către unele italiene, menţionând aici Super Toscanele şi vinurile din Piemont, mai cu seamă cele ale familiei Conterno. Poate surprinzător, Hanson nu mizează prea mult pe portdrapelul vinurilor din Sauternes, Chateau d’Yquem. „Pleacă din start de la nişte preţuri enorme şi nu ştiu dacă merită să aştepţi 15 ani ca să obţii un profit uneori insesizabil”. Mai degrabă, el ar jongla cu produse ale marilor case din Champagne, însă numai cu cele păstrate în condiţii optime.