Valentin Ceafalãu
Resemnaţi şi îndoctrinaţi, românii nu mai au nici un fel de reacţie în faţa unei sticle de pufoaica purtând numele de ţuica sau în faţa unui pahar de vin „pastilat”.
Fara nici un fel de grija, continuam sa bem ceea ce ni se ofera.
La sfârşitul lui aprilie, un comunicat transmis de cãtre Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor loveşte ca o ghilotinã viniviticultura din România: 42% dintre vinurile de pe piaţã sunt falsuri. Aceasta este concluzia unui control privind calitatea şi modul de comercializare a vinurilor, efectuat de ANPC în peste 80% din judeţele şi care a acoperit majoritatea producãtorilor.
Potrivit ANPC, eşantioanele au fost prelevate atât de la comercianţi, cât şi de la producãtori încercându-se acoperirea tuturor formelor de comercializare a vinului – vrac, îmbuteliat în PET şi îmbuteliat în sticle – cât şi a categoriilor de calitate.
S-au prelevat 375 probe, din care 88 probe de vin vrac, 172 probe de vin îmbuteliat în PET şi 115 probe de vin îmbuteliat în sticle. Probele au fost analizate de Laboratorul pentru Controlul şi Analiza Vinului şi Bãuturilor Alcoolice şi la Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor LAREX „conform procedurilor tehnice specifice menţionate în documentele de autorizare sau acreditare”.
„Din analizele efectuate asupra celor 375 de eşantioane prelevate a rezultat cã circa 42% prezentau abateri de la actele normative în vigoare prin prezenţa în conţinut a coloranţilor şi îndulcitorilor de sintezã, prin neîncadrarea în valorile impuse pentru extractul sec nereducãtor, prin prezenţa zahãrului de origine neviticolã adãugat, neîncadrarea în tipul de vin declarat, caracteristici organoleptice necorespunzãtoare, prezenţa aromelor”, declarã Irina Dinu, reprezentant ANPC.
Pe lista ANPC se gãsesc, pe lângã producãtorii de duzinã, şi unii dintre liderii de piaţã: Vincon Vrancea, Cramele Odobeşti, Bucium, Casa de Vinuri Zoreşti. Dezvãluirea acestor uriaşe nereguli survine într-un moment extrem de prost pentru credibilitatea vinurilor româneşti, exact dupã încheierea misiunii de evaluare a sectorului vitivinicol din partea Uniunii Europene, pe fondul unor dezbateri intense cu privire la alinierea legislaţiei autohtone la standardele europene. Mai mult, trei dintre producãtorii surprinşi în neregulã de cãtre ANPC fac parte dintre membrii celei mai puternice organizaţii patronale din sector, Patronatul Naţional la Viei şi Vinului. Acest organism s-a situat mereu în ultimii ani în fruntea mişcãrii pentru modernizarea vinului românesc. Directorul general al Patronatului, Ovidiu Gheorghe, a declarat cã PNVV va cere ANPC copii dupã procesele-verbale de constatare şi vor lua o decizie.
ISCTV aruncã pisica moartã
Contactat telefonic, imediat dupã aflarea rezultatelor controlului, Cornel Dicu, director Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic al Vinului, din cadrul Ministerului Agriculturii, singura instituţie cu atribuţii coercitive în domeniul viniviticulturii din România, a dat o declaraţie mai mult decât stranie: „Nu putem acţiona drastic, din respect faţã de marii producãtori. Sunt probleme şi o sã mai fie!”. În mod şi mai ciudat, el a afirmat: „Nu cred cã aceşti producãtori reprezintã mare lucru pentru imaginea vinului românesc”. Facem menţiunea cã unii dintre producãtorii menţionaţi sunt în topul vânzãrilor la nivel naţional. Dicu a mai spus cã nu ştia nimic de acţiunea ANPC şi cã producãtorii respectivi „trebuie sã plãteascã”.
Dupã douã sãptãmâni, l-am contactat din nou pe directorul ISCTV care a precizat cã nu s-a putut lua nici o mãsurã la nivel judeţean pentru cã ANPC nu a publicat oficial datele, ele apãrând numai în presã.
Legat de aceastã amnezie a ISCTV, am contactat ANPC pentru mai multe lãmuriri. Rãspunsul acestora contrazice afirmaţiile lui Cornel Dicu: „Au avut loc discuţii pe aceastã temã cu reprezentanţi ai ISCTV din cadrul Ministerului Agriculturii, prin domnul Cornel Dicu, la 15 martie a.c., dupã demararea acţiunii tematice de control al vinurilor. Totodatã, a fost pusã la dispoziţia acestora o copie a tematicii de control a ANPC. S-a convenit de comun acord ca aceastã acţiune tematicã de control sã fie întreprinsã de cãtre ANPC, urmând ca instituţia noastrã sã punã la dispoziţie rezultate ale controlului în cazul în care acestea vor fi solicitate de cãtre ISCTV”.
Inspectorii ANPC ne-au asigurat cã fiecare instituţie are stabilite prin acte normative clare şi valabile atribuţiile sale şi cã ISCTV nu a solicitat rezultatele parţiale sau finale ale controlului. „ANPC nu are obligaţia legalã de a aduce la cunoştinţã acestora rezultatele, din proprie iniţiativã”, a încheiat Irina Dinu, inspector ANPC.
Pedepse şi pedepsiţi (nu încã!)
Potrivit OG 21/1992, privind protecţia consumatorilor, în cazul agenţilor economici depistaţi cu produse neconforme, sancţiunile constau în amenzi contravenţionale cuprinse între 10 şi 100 de milioane de lei şi oprirea de la comercializare.
Pânã la închiderea sumarului, producãtorilor respectivi li se încheiaserã procese-verbale pentru neregulile depistate doar de cãtre ANPC. Însã, unii dintre ei se considerã nevinovaţi, aducând în discuţie tradiţia şi medaliile obţinute la concursurile organizate pe plan local, unde, de obicei, degustãtorii ADAR împart medalii cu nemiluita. Unul dintre aceştia este Cramele Odobeşti SA care, prin directorul George Neacşu, ne-a deaclarat cã „fiecare poate sã spunã ce vrea”. Corect ni s-ar fi pãrut ca fiecare sã spunã ce bea!
Îndrãznim sã afirmãm cã vinovaţi de aceastã stare de comã a vinului românesc nu sunt numai producãtorii de poşirci, prezenţi pe „Lista ruşinii”, ci şi instituţiile care sunt plãtite de la bugetul de stat sã vegheze la cãpãtâiul acestuia: Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic al Vinului, din cadrul Ministerului Agriculturii şi Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi alte Produse Vitivinicole. Reprezentanţii celor douã instituţii, în afarã de faptul cã nu fac nimic pentru resuscitarea „bolnavului” şi pentru eliminarea paraziţilor, se plâng din cauza lipsei fondurilor şi dau vina unii pe ceilalţi, ca într-o piesã de teatru de prost-gust.
O parte din vinã o poartã şi asociaţiile de producãtori care nu fac absolut nimic pentru a mai ameliora aceastã stare de fapt. Parafrazând un personaj al unui cunoscut film românesc, despre vinuri şi falsuri putem spune: „Aceste fapte ne doare!”
Prezenţa coloranţilor în vinuri
Sortimentul de vin / Producãtor / îmbuteliator
Vin de masã demisec „Casa de vinuri Huşi” SC SPEED SRL HUSI
„Vin de masã demidulce „Golden Odobeşti” VINCON VRANCEA SA
Cabernet AUSLESE dulce 1999 „Karpaten Berge” VS VINCON VRANCEA SA
Vin de masã demidulce Muscatel roşu VINCON VRANCEA SA
Vin de masã demidulce „Podgoriile Vrancei” VINCON VRANCEA SA
Vin de calitate superioarã demidulce Feteascã Neagrã SCA BUCIUM SA Iaşi
Vin de masã demisec „Buciumeni” Il Conte Îmbuteliat de CASA DE VINURI ZORESTI SA
Cabernet SauvignonVS demidulce SC VINEXPORT SA Vrancea
Vin de masã roşu nobil SC ROM CAS SRL Dragomireşti Dâmboviţa
Vin de masã roşu sec Maradona SC ALCOROM SRL Satu-Mare
Vin de masã roze Podgoriile Vrancei SC SHZ MANASIA Ialomiţa
Vin de masã roşu demisec CODREANCA SC PROD VIN ALCOM BUHOCI Bacãu
Vin Feteascã Neagrã (vrac) SC DYONISOS SRL Coteşti Vrancea
Vin roşu Hamburg demidulce SC DYONISOS SRL Coteşti Vrancea
Vin de masã superior sec Colinele Zarandului SC FABBER PROD SRL Pâncota Arad
Vin de masã roşu Primus SC VINEXPORT Focşani SRL – îmbuteliator SC VOLTA TRADE SRL
Vin de masã roşu demisec Cramele Dragosloveni SC GENERAL PRODUCT INTERNATIONAL Focşani
Vin de masã roşu SC COMSAMICKOS SRL Telciu
Prezenţa îndulcitorilor de sintezã în vinuri
Sortimentul de vin / Producãtorul / îmbuteliatorul
Vin selecţionat demisec Sarica Niculiţel SC ASTRAL SRL Tulcea
Vin de masã demisec SC SMARALD CLEAN SRL
Vin de masã sec „Dobrogean” SC ZET VINAGRA SRL Tulcea
Vin alb de masã „Casa de vinuri IASSY” SC ABV INVEST SA Iaşi
Vin de masã roşu nobil şi vin de masã alb nobil SC ROM CAS SRL Dragomireşti Dâmboviţa
Vin de masã roşu nobil şi vin de masã alb nobil SC COMSAMICKOS SRL Telciu
Vin roşu Hamburg demidulce (vrac) SC DYONISOS SRL Coteşti Vrancea
Vin roşu de masã demidulce-vinul casei SC VIE VIN EXPORT Bacãu
Prezenţa aromelor în vinuri
Sortimentul de vin / Producãtorul
Vin de masã roşu nobil şi vin de masã alb nobil SC COMSAMICKOS SRL Telciu
Vin de masã roşu nobil SC ROM CAS SRL Dragomireşti Dâmboviţa
Vin de masã roşu demisec CODREANCA SC PROD VIN ALCOM BUHOCI Bacãu
Neîncadrarea în valorile impuse pentru extract sec nereducãtor
(Vinuri obţinute din alte materii prime decât cele prevãzute în Legea viei şi vinului nr. 244/2002)
Sortimentul de vin / Producãtorul / îmbuteliatorul
Vin alb DOC -CMD „BOUQUET” FETEASCÃ REGALÃ SEC CRAMELE ODOBEªTI SA
Vin DOC BOUQUET SAUVIGNON BLANC demisec CRAMELE ODOBEªTI SA
Vin de masã demisec SC SMARALD CLEAN SRL
Vin de masã roşu nobil SC COMSAMICKOS SRL Telciu
Vin de masã alb nobil SC COMSAMICKOS SRL Telciu
Vin de masã roşu Primus SC VINEXPORT Focşani SRL – îmbuteliator SC VOLTA TRADE SRL
Vin de masã alb demidulce Cramele Slobozia Bradului SC GENERAL PRODUCT INTERNATIONAL Focşani
Vin de masã demisec Mãgura SC PROD VIN ALCOM BUHOCI Bacãu
Vin de masã alb demisec SC GIOGIU PROD SRL Constanţa
Vin de masã alb Perla Moldovei demidulce (selecţionat de Dragosloveni) SC GENERAL PRODUCT INTERNATIONAL Focşani
Vin alb de masã SC EMPISAL SRL Unit. de vinificaţie Codãeşti, Vaslui