Dupa acuzele aduse ieri de catre reprezentantii Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV) la adresa organizatorilor Concursului International de Vinuri Bucuresti 2011, directorul Oficiului National al Viei si Produselor Viticole (ONVPV), Dan Axente, ne-a prezentat mai multe detalii privind organizarea competitiei sub patronajul Organizatiei Internationale a Viei si Vinului (OIV).
“Anul trecut, in perioada 25-29 octombrie, in cadrul Comitetului Executiv al OIV, unde sunt membru, am dus o adresa din partea Ministerului Agriculturii prin care ceream ca manifestarea organizata de noi sa fie trecuta pe lista de competitiilor OIV din 2011”, spune Dan Axente. In aceasta scrisoare, destinata lui Federico Castelluci, director general OIV, si semnata de Adrian Radulescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, ONVPV solicita patronajul OIV pentru editia din 2011 a concursului din Bucuresti, specificand faptul ca printre organizatori se mai numara Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania (ADAR), Organizatia Nationala Interprofesionala Vitivinicola (ONIV) si PNVV. „Am ales sa numim toate aceste institutii printre organizatori, deoarece ne-am dorit ca aceasta competitie sa aiba succes”, afirma Dan Axente.
Pe 10 noiembrie 2010, ONVPV a primit acceptul OIV pentru organizarea concursului la Bucuresti sub patronajul forului international, dar si cateva indicatii privind obligatiile celor responsabili. “Imediat ce am primit aceasta scrisoare am invitat pe toti cei mentionati la discutii. Puteam sa nu ii invitam pe niciunul dintre ei, deoarece aveam acceptul privind patronajul… In cadrul discutiilor purtate cu institutiile respective, ne-am lovit de refuzul reprezentantilor PNVV, care au precizat ca nu pot colabora cu ONIV”, explica Dan Axente, adaugand ca “la intalnirea cu ONIV, acestia ne-au spus ca nu vor sa apara printre cei implicati, lucru ce ne-a determinat ca in promovarea pre-eveniment sa specificam ca organizatorii evenimentului sunt Ministerul Agriculturii, OIV, ONVPV si ADAR”.
“Din punctul nostru de vedere nu avem nici un fel de retineri privind Concursul International de Vinuri de la Bucuresti din 2011. Evenimentul s-a desfasurat conform tuturor standardelor OIV, cu jurati agreati de acest for si cu observator oficial, in persoana lui Fritz Wittkowski. Toate discutiile pe aceasta tema nu isi au rostul si nu fac altceva decat sa dauneze sectorului vitivinicol si credibilitatii vinului romanesc”, a incheiat Dan Axente.
Material pe aceeasi tema