Fac multe pentru vin, chiar daca nu lucreaza neaparat intr-o crama. Insa lor li se datoreaza in mare masura calitatea tot mai ridicata si aprecierile pe care incep sa le culeaga vinurile romanesti. Vinul. Ro va incerca sa va prezinte cateva figuri reprezentative din lumea vinului fara de care imaginea viticulturii si a vinificatiei nationale ar fi fost, probabil, mai sumbra.
Deunazi afirma ca a invatat multe despre vin inca inainte de a merge la scoala, gratie bunicilor, care aveau vie, fie ca era vorba de cei de la Cosmesti, aproape de mai cunoscuta zona a Nicorestiului, fie de cei care o cresteau in curtea casei din Galati. Dar atractia catre vin a aparut mult mai tarziu. Insa, din momentul in care s-a nascut, continua sa devina mai puternica si mai pasionala cu fiecare zi ce trece. Fie ca e cea a creatorului, fie cea a degustatorului, fie cea a furnizorului de produse si tehnologie pentru vinificatie.
Liviu Grigorica s-a nascut in Galati, in 19 iulie 1969. Acolo a facut scoala generala, acolo a facut liceul, cel mai prestigios, Vasile Alecsandri, acolo a urmat cursurile Facultatii de Industrii Alimentare si Tehnica Piscicola. Insa, pana in anul doi de facultate, nici nu se gandea ca va trai din si pentru vin. Abia la finalul acelui an a inceput sa cocheteze cu ideea ca, printre multe altele, va face si vin. Venise timpul pentru specializare, iar optiunile lui Liviu au fost Vinificatia, Tehnologia Conservelor si Produse Zaharoase, Produse Fainoase. O inspiratie de moment l-a facut sa aleaga ca proiectul de diploma sa fie unul din domeniul vinificatiei, dar asta nu inseamna ca nu mai stie sa faca bomboane fondante, o tema de proiect pe care n-a uitat-o nici pana in ziua de azi. De ce a ales vinificatia? Raspunsul e, poate, surprinzator pentru unii, mai ales acum, cand Liviu Grigorica a devenit unul dintre numele grele ale vinificatiei din Romania. „Sincer, nu luasem in calcul ca voi lucra efectiv in vinificatie, dar m-am gandit la bunici si la via lor, mi-am spus ca acolo o sa pot sa fac un lucru bun”.
Primul an, primul cupaj
In 1993 termina facultatea si nu stia unde va ajunge. Insa o recomandare a fostului sau profesor, Mircea Bulancea, l-a trimis direct in crama. Astfel, in vara lui ’93 a devenit tehnolog la SC Nazarcea Ovidiu SA, o societate care, in cele peste 2000 de hectare pe care le pastorea, avea si vreo 400 de hectare de vie. Din care 300 cu Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Muscat si Riesling. „ In primul an am facut 200 de vagoane de vin acolo, renumitul „Vin de Nazarcea“. Eram printre putinii care faceam vin sec pe vremea aceea. Nu imbuteliam, dar vindeam foarte bine vrac”. Anul urmator, Liviu Grigorica devenea sef de crama, dar si cel mai tanar degustator expert autorizat. A fost o conjunctura favorabila, dar a avut si noroc. O recunoaste permanent. „Am avut sansa ca permanent sa dau peste niste profesori deosebiti. Si in invatamant, si in degustare. Brad Segal, Mircea Bulancea, Vasile Bocancea, Viorel Stoian, Gabriela Arion sunt doar cativa dintre ei. Lor le datorez multe”… Urmeaza o noua campanie, alte 200 de vagoane de vin, mai bun, astfel ca, dupa ce au fost onorate comenzile, restul a fost cumparat de colosul Murfatlar. Conjunctura favorabila, in conditii normale. Numai ca in Romania astfel de conditii se intalneau extrem de rar. Liviu n-a fost de acord cu decizia patronului de a concedia cativa angajati de la crama si a preferat sa plece. A cautat de lucru, a batut palma cu Excelent, cunoscuta fabrica de dulciuri bucuresteana, unde urma sa lucreze in cercetare. Doar ca, la o zi dupa acea discutie, a primit o propunere care avea sa-i schimbe viata. Si nu numai lui, ci si vinului romanesc.
Scurt tratat de modernizare a vinului romanesc
„M-a sunat Victor Prelipceanu, seful sectiei de vinuri albe de la Murfatlar. M-a intrebat daca nu vreau sa lucrez la o firma mica, al carei obiect de activitate era promovarea si furnizarea de material oenologic in Romania. Era un taram aproape virgin in tara, doar Vinexport si inca o societate mai avea asa ceva in portofoliu, insa fara un program coerent. Mi s-a parut mai interesant si asa, la 25 de ani, am inceput turul Romaniei incercand sa conving oamenii ca exista si altceva decat bentonita si dioxid de sulf. A fost greu, pentru ca oamenii de 50, 60 de ani, cu multa experienta, nu prea acceptau sa ii scoti din ale lor si nici nu primeau cu usurinta sfaturi de la un pusti de 25 de ani. Multi au fost reticenti, insa am avut sansa sa gasesc si cativa care stiau tehnologie si abia asteptau sa apara astfel de produse si in Romania. Au mai fost cativa, putini la inceput, care au avut efectiv incredere si au acceptat sa faca anumite cantitati de vin cu tehnologia propusa de mine si chiar sub supravegherea mea. Asa a fost in 1996, la Cricova, cu care am avut contract pentru producerea a 200 de vagoane, si alb, si rosu … Am ramas la acea firma pana in 1999, cand am devenit partener in Bevitech, societate pe care am dezvoltat-o pe o noua directie. Adica nu-i mai vindem clientului o lista de produse, ci ii oferim exact produsele de care are nevoie”. Ca furnizor de tehnologie si consultanta oenologica, Liviu Grigorica a trecut prin multe crame. Murfatlar, Cotnari, Jidvei, Vincon, Recas, Carl Reh, Segarcea, Davino, Basilescu, Agricola Stirbey sunt numai cateva dintre ele. Dar au fost mult mai multe. Intr-unele a si vinificat. Pentru ca, inainte de toate, Liviu Grigorica este creator de vinuri.
Pofta vine mancand
„Pot spune ca inca de la inceputul activitatii mele creez vinuri. In 1993, la Nazarcea, cupajam cele patru soiuri pentru a scoate traditionalul „Vin de Nazarcea“. In 2006, la Negrini, am revenit la aceasta joaca, altminteri extrem de serioasa. Stiam ca am anumite abilitati, mi le verificam si imbunatateam cu fiecare ocazie. La degustarile sofisticate incercam ca, din cele mai reusite 10-15 vinuri, sa gandesc cateva combinatii care sa dea un vin deosebit, altfel decat celelalte. La un moment dat, am inceput sa le fac masurat. Am avut si suportul Rodicai Capatana si asa au aparut vinurile, pot sa spun deja celebre, de la Oprisor. Erotikon a fost primul, apoi au inceput sa apara si celelalte, Fragmentarium, Passarowitz, Smerenie, Cabernet Sauvignon Oprisor… A fost o provocare, pentru ca etichetele erau deja create. George Moisescu facuse niste etichete foarte bune, total diferite de ceea ce exista pe piata in acel moment. Prin urmare, trebuia ca si vinurile sa fie altfel, chiar si decat ceea ce producea Oprisorul atunci”. Totusi, cum a fost posibil ca un om care nu avea nicio atractie deosebita pentru vin in urma cu 21 de ani sa ajunga sa creeze astfel de vinuri? Liviu zambeste. Are raspunsul. „Pasiunea vine pe masura descoperirii. Am vazut cu ochii mei lucruri pe care nu mi le imaginam. Pasiunea vine si cand constati ca lucrul facut de tine este apreciat. Asta iti da si incredere, iar de aici pana la rezultate nu mai e decat un pas. Eu am avut si mult noroc. Am avut oameni de la care sa invat multe lucruri, oameni care mi-au acordat incredere, dar am avut si cateva abilitati native, pe care n-a fost nevoie decat sa le slefuiesc. Si nu in ultimul rand, a fost nevoie de foarte multa munca si de rabdare”. Pentru ca a invatat multe de la altii, Liviu vrea, la randul sau, sa impartaseasca cat mai multe. O face in cadrul ADAR, unde este vicepresedinte, a facut-o, in cei cativa ani in care a cochetat cu cariera universitara, si cu studentii, o face cu multi care-i cer sfatul. „Imi place sa-i invat pe oameni, vreau ca vinurile romanesti sa fie mai bune. Nu mi-e teama ca cineva imi fura meseria, pentru ca vinificatia nu e doar un protocol, e inspiratie, e arta, e si o privire in viitor, daca vrei. Cei care cred ca stiu totul, se insala”. Nu se va limita doar la asta. Are cateva proiecte de viitor, dar nu vrea sa vorbeasca despre ele. „Prefer sa fie surprize, daca se poate, placute”. Nu se gandeste, cel putin pentru moment, nici sa-si cumpere propria vie. Unde sa faca alchimie cu propriile vinuri. Sunt mai multe motive pentru care inca nu vrea sa faca acest pas. La cat de prins este acum, ar trebui sa renunte la foarte multe. Apoi e vorba de echipa pe care va trebui s-o cladeasca. Plus ca „pana la urma, chiar daca pe eticheta e scris numele unui producator, vinurile tot de mine sunt create, nu?”