Lansare cu show pentru „primul vin al anului 2008”, Francusa de Cotnari

„Primul vin al anului 2008” s-a bucurat de o lansare ambitioasa, inspirata din show-urile galelor de box cu recorduri de audienta. Publicul invitat a fost numeros, curios si frematand de nerabdare – am numarat de la autoritati publice, politicieni, universitari si fete bisericesti pana la ziaristi de presa locala sau nationala. Nicio mirare, daca te gandesti ca producatorul moldovean este sponsorul oficial al „Mortii din Carpati” (l-am numit pe Catalin Morosanu, luptator de K1).

Publicitate
Uleiuri

„Francusa de Cotnari 2008 a crescut precum voinicul din poveste, in trei saptamani cat alte vinuri intr-un an. Pana azi, deja a ajuns o tanara si dorita printesa, numai buna de maritat”, si-a laudat raspicat marfa „petitorul” Francusei, Constantin Deleanu, presedintele Cotnari SA. Un discurs demn chiar de o finala K1… Iar „printesa” pare sa fie in siguranta, caci „Moartea” Morosanu a precizat fioros asistentei adunate la eveniment: „Cine vorbeste Francusa de rau va avea de-a face cu mine!!!”
Un vin pe placul celor multi!

Judecand dupa gustul noului vin, dar si dupa frecventa cu care auditoriul s-a pus pe vorbit si pe dus paharele la gura, Francusa 2008 va fi pe placul celor multi: vioaie la extrem datorita aciditatii ridicate, cu aroma si gust de strugure verde strivit intre incisivi, licoarea de la Cotnari se duce „direct la masele”, dupa cum a aratat academicianul Valeriu Cotea in discursul de lansare. Francusa 2008 (12% alc) este un vin destinat in primul rand restaurantelor, potrivit directorului de vanzari Razvan Sergiuta, si pare o oferta directionata catre categoria iubitorilor de vinuri seci, acide si semiaromate de tip Dry Muscat sau Sauvignon blanc, dar cu specificitatea soiului si a zonei Cotnari. Cum consumatorul este curios si infidel, pazea, Jidvei!

Publicitate

In plus, in afara de „Moartea” Morosanu, „printesa Cotnariului” e pazita de inca un alt luptator cu cap si brate tari aflat sub contract cu podgoria moldava – Sebastian Ciobanu -, asa incat macar din cauza asta si amenintarea tot ar trebui luata foarte in serios.