de Gabriela Maris, Clubul Presa de Vin
In prima jumatate a lunii mai, mai multi membri ai Clubul Presa de Vin au vizitat trei producatori de vin si struguri din Oltenia: Domeniul Coroanei de la Segarcea, Agricola Stirbey din Dragasani si Crama Banu Maracine. Impresiile de calatorie le puteti gasi mai jos.
De la marchizii Frantei la Banu Maracine
Centrul viticol Banu Maracine este unul dintre cele mai vechi si mai cunoscute areale viticole din Oltenia. Din 1962, functioneaza aici Statiunea Didactica Banu Maracine, institutie ce apartine invatamantului superior horticol, un colos – 1250 de hectare – ce a avut aceeasi soarta cu toate marile si micile podgorii in Romania ante-decembrista si care este astazi serios concurat de proprietatile private, cu suprafete mult mai mici si mai controlabile, ce nu isi pun problema cantitatii ci a calitatii aducatoare de profit si renume.
600 de hectare sunt cultivate cu soiuri nobile, si cum terrior-ul este foarte potrivit pentru producerea vinurilor rosii si a vinurilor albe aromate, se obtin aici excelente vinuri cu amprenta romaneasca: Cabernet Sauvignon, Merlot, Feteasca Neagra si Pinot Noir, daca incepem cu cele rosii, Sauvignon Blanc si Tamaioasa Romaneasca, daca continuam cu cele albe si aromate. Specific regiunii era candva Cramposia, soi si vin alb, care alaturi de Feteasca Alba si Riesling Italian se foloseste si la obtinerea vinarsurilor de calitate. Sa nu uitam ca Banu Maracine este si unul dintre cele 12 areale din Romania unde se obtine vinars cu denumire de origine si inca unul de calitate – Roua Plaiului, cum si-au numit specialistii produsul, a castigat in 1996 medalia de argint la Salonul International de Inventii de la Geneva.
Si tot despre Banu Maracine
Dealurile de la est si nord-est de Craiova erau cunoscute initial sub numele de Plaiul Vulcanestilor, dupa numele preotilor Vulcanesti din Pielesti (o localitate doljeana) ce aveau concesionate in zona mari suprafete de vie. In secolul 19, sortimentul de soiuri ce aducea renume locului, era alcatuit din Cramposie, Feteasca Alba, Gordan, Braghina si Tamaioasa Romaneasca, daca vorbim de soiuri albe si cateva soiuri negre: Corbul, Seine, Vulpea si Rosioara. In perioada interbelica, mai precis prin anii ‘30, pe langa soiurile amintite, proprietarii locului cultivau si cateva soiuri straine, ce au facut de atunci cariera in Europa: Riesling Italian, Muscat Ottonel, Muscat Frontignan, Cabernet Sauvignon si Pinot Noir. Si tot aici, pe Plaiul Vulcanestilor, se obtinea un foarte apreciat vin spumant pentru producerea caruia se foloseau struguri din soiul Vulpe.
In 1965, fostul plai al preotilor din Pielesti primeste numele de Banu Maracine. Asa, hodoronc tronc? Ei bine, nu. Legenda – descifrabila intr-unul dintre poemele francezului Pierre de Ronsard, cap de serie nr. 1 al Pleiadei renascentiste, ce isi revendica descendenta pe linie paterna din olteni – spune ca primul roman nascut si crescut in Banie ce a luat drumul strainatatii ar fi fost fiul banului Andrei Maracine. Si asta se intampla pe la 1328, din cauza unor urzeli puse la cale impotriva lui, sustin unii, in timp ce gurile rele spun ca mai vinovat a fost spiritul lui de aventurier. Indiferent de motiv, de plecat tot a plecat, prin Ungaria se zice, iar primul popas l-a facut in Burgundia, Bourgogne cum ii spun frantuzii, celebra inca de pe atunci pentru vinurile ei, promovate initial de calugari. Fiul banului a ajuns in cele din urma la curtea regelui Filip de Valois, un alt PR al vinului de Bourgogne, in serviciul caruia a si intrat si de la care a capatat titlul de Marchiz de Ronsard, ca rasplata pentru vitejia lui in razboiul impotriva englezilor.
Oltenia viticola este plina de astfel de povesti, mai mult sau mai putin apropiate de timpurile noastre. Corcova, cea pomenita de Marcel Proust in A la recherche du temps perdu (In cautarea timpului pierdut), Segarcea, domeniu al Coroanei la sfarsit de secol 19 si inceput de secol 20, Dragasani-ul cu viile Stirbey-lor sau Mehedinti-ul, mostenitorul unei legende a Cavalerilor Sf. Ioan de Malta sunt, ca si Banu Maracine, tot atatea locuri unde un turism viticol de calitate ar sustine performantele producatorilor de vin. Sa nu uitam ca, in conditiile economiei actuale, un produs care spune o poveste se misca mai bine si mai repede pe piata. E valabil si pentru vin.
Agricola Stirbey – Chateau-ul din Oltenia
Exista in Romania locuri binecuvantate de Dumnezeu! Ardealul a fost multa vreme Weinland, adica Tara Vinului, iar dincoace de lantul muntos, in Regat, intre cele doua razboaie mondiale, Oltenia era numita Mica Romanie viticola. Binecuvantarea dumnezeiasca nu s-a potrivit deloc cu comunismul ateu ce confunda calitatea cu cantitatea – virus puternic de care nici astazi nu suntem siguri ca am scapat – si care a lasat sa se duca de rapa, fara nici o remuscare, prea multe hectare de vie. Corcova, renumita candva intre podgoriile oltenesti si situata pe o fosta mosie a Bibestilor, este astazi doar o amintire. Dar sa lasam trecutul si sa ne concentram asupra prezentului. O oprire in Oltenia, in ajunul mult asteptatei si mult comentatei intrari in Europa, ne arata cu totul altceva decat o oprire de acum 15-16 ani, poate chiar mai putin, iar cand omul care te intampina este harnic si priceput, si lucrul acesta este vizibil, sentimentul ca exista la noi si locuri binecuvantate de Dumnezeu nu este deloc exagerat.
Pe malul Oltului, la Dragasani, Agricola Stirbey a fost construita, in doar cativa ani, pe o fosta proprietate a familiei princiare Stirbey, ce detinea in secolul 18 intinse domenii viticole in zona si producea vinurile cu marca Stirbey, despre care se spune ca erau recunoscute si apreciate nu doar in Romania ci si pe mesele regale ale Europei. Actualii proprietari sunt baronul Jakob Kripp si sotia sa, Ileana Kripp, descendenta a domnitorului muntean Barbu Stirbey si a lui Barbu Alexandru Stirbey, printul alb si eminenta cenusie a Romaniei pe vremea Regelui Ferdinand.
20 de hectare de vie – intentia este de a ajunge la 27 ha – au fost refacute ecologic iar crama veche din 1920 a fost repusa pe picioare si dotata cu tehnologie performanta, desi cumparata la mana a doua. Calitate si nu cantitate, aceasta este politica austriacului Jakob Kripp pe domeniul sau de la Dragasani, acolo unde, cu exceptia a trei soiuri straine, ce se preteaza foarte bine in zona – Sauvignon Blanc, Merlot si Cabernet Sauvignon – se cultiva doar soiuri romanesti specifice podgoriei de la Dragasani: Cramposia, Feteasca Alba si Tamaioasa Romaneasca, pentru vinuri albe, Negru de Dragasani si Novac, pentru vinuri rosii. Un vin, oricat de reusit ar fi, nu isi spune povestea pana la capat decat atunci cand este acasa. Ca membri ai Asociatiei Internationale Genius Loci – al carei nume vine de la stramosul latin al frantuzescului terroir si a carei deviza este A exporta regiunea, importand amatorii – specialistii de la Agricola Stirbey ofera, pe cat posibil, vinuri tipice podgoriei, vinuri pe care, daca vor sa le bea, amatorii si connaisseur-ii trebuie sa faca popas la Dragasani. Initial, doua treimi din productie erau exportate si doar o treime ajungea pe piata interna. Astazi raportul s-a inversat in favoarea pietei romanesti, care se poate lauda pe buna dreptate cu vinuri exceptionale. Novacul si Negrul de Dragasani, ca si cupajul obtinut din cele doua soiuri – Cuvée 2003 – sunt unicate si pot concura oricand marile vinuri europene.
Pe langa Domeniul Coroanei de la Segarcea si Statiunea de Cercetari de la Banu Maracine, vecinii de judet, Chateau-ul de la Dragasani pare o bijuterie de familie. Un domeniu mic, cochet, curat, lucrat de profesionisti ce isi rezerva, prin calitatea produselor pe care le ofera, sanse egale cu marii actori din viticultura romaneasca si nu numai.
Domeniul Coroanei de la Segarcea – domeniul vinului de calitate
„Pe drumul de costise”, spune poetul, ce duce spre Craiova, adaugam noi, aproape de Bailestii lui Nea Marin, se afla Segarcea. Daca unora numele localitatii nu le spune prea multe, desi locul este incarcat de istorie – e drept ca nu de aceea despre care sa fi vorbit cu prea multa mandrie inainte de ’89 – pentru vinari si cei cat de cat cunoscatori intr-ale vinului si nu numai, Segarcea este sinonima cu Cramposia, cu Biserica Manastire inaltata aici la 1547, cu Domeniul Coroanei, podgorie si crama renumite la inceput de secol 20, cu Sarbatoarea Trifonului sau botezul anual al viei, ritual precrestin ce urca in timp pana la acele neamuri trace care se asezau, la inceputul vremurilor, intre Balcani si Carpati. La Segarcea, in timpul primului razboi mondial, se sampanizau anual dupa metoda Champenoise 3.500 de sticle, iar in 1923 exista aici cea mai moderna tehnologie pentru vinificare din Europa.
Trecutului glorios, contemporaneitatea incearca sa-i tina pasul.
Astazi la Segarcea 273 de hectare sunt cultivate cu vie iar strugurii obtinuti sunt prelucrati, sub ochiul atent al vinificatorului francez, la standarde cu adevarat europene. Terenurile ce apartineau candva fostului IAS Segarcea au fost cumparate, in 2002, de omul de afaceri Mihai Anghel, patronul societatii Cerealcom Dolj, si-au recapatat vechiul nume – Domeniul Coroanei – dar si vechiul renume, de care doar calitatea vinului produs aici ne convinge. Refacerea plantatiei si a cramei Casei Regale, construita intre 1904-1906, dotata azi cu tehnologie de ultima ora, adusa din Franta si Italia a fost posibila printr-un program SAPARD de 2 milioane de euro. Intentia proprietarilor este de a mari suprafata pana la 400 de hectare si de a o cultiva in proportie de 65% cu soiuri negre pentru vinuri rosii – Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Feteasca Neagra – optiune perfect justificata avand in vedere ca aici le terroir – intalnirea dintre clima, sol si soi – este mult mai potrivit pentru obtinerea vinurilor rosii. Rosii si aromate daca ne gandim si la Muscatul Frontignan, un soi foarte rar astazi, plantat pe un singur hectar si un vin rosé chiar spectaculos de la culoare pana la post-gust. Calitate si nu cantitate! Aceasta este politica locului, o politica straina romanilor vesnic prinsi in intrecerea socialista pana in ‘89, singura care, dublata pe viitor de turismul viticol, si acesta notiune noua prin partile noastre, ne va permite nu doar sa ne mentinem la standardele cerute de Europa ci si sa ne reocupam locul, pierdut candva, intre marii producatori de vin.