Nu se stie de ce, dar fotbalul si vinul nu prea au facut „casa buna” de-a lungul timpului, decat in timpul escapadelor nocturne ale fotbalistilor mediocri, care au dat ocazia galeriilor sa creeze sloganuri de genul „Semeghin, spaima sticlelor de vin”. De asemenea, au mai fost si cateva cazuri in care afaceristi care, dupa ce au prins un pic de „cheag” pe piata vinurilor, si-au incercat norocul – cu mai mult sau mai putin succes – si in fotbal. Exista totusi si exceptii de fotbali sti, oameni din fotbal sau echipe care, direct sau indirect, si-au asociat numele cu un brand de vin sau cu o crama. Va prezentam in continuare cateva exemple:
In pauzele competitionale cauzate de suspendari de tot felul, Adrian Mutu s-a orientat catre vin si nu pentru a-si „ineca amarul”. Cel numit „Briliantul” s-a asociat cu producatorul de vinuri San Felice, din Castelnuovo Berardegne, Italia, si a lansat acum doi ani pe piata vinul „Il 10 di Adrian Mutu”, cu referire la numarul pe care il poarta pe tricou. Potrivit presei italiene, „Il 10″ – gama formata din trei vinuri, unul rosu, unul alb si unul rose – a avut mare succes la publicul din Peninsula, din stocul de 18.000 de sticle vanzandu-se peste o treime la scurt timp de la lansare. De curand, Mutu a anuntat ca va lansa pe piata o un al doilea vin, un supertoscan, numit „L’Inchino” (Plecaciunea), dupa gestul pe care il face catre tribune dupa marcarea unui gol. Vinul lui Mutu s-a vandut cu pretul de 11 euro pe sticla.
Un producator spaniol de vinuri a lansat pe piata la inceputul lunii mai un vin dedicat legendarului fotbalist roman Nicolae Dobrin. Gama, formata dintr-un vin rose, unul alb si unul rosu, va purta numele „Printul din Trivale” si va costa intre 10 si 20 de euro. Producatorul spaniol, mare fan al jucatorului roman ofertat de Real Madrid in anii ’70, a ilustrat etichetele vinurilor cu fotografii ale lui Dobrin in zilele sale de glorie, pe terenul de fotbal.
Clubul de fotbal Steaua Bucuresti a semnat de curand un contract cu Domeniile Ostrov pentru o gama de vinuri care va purta pe eticheta timp de 10 ani emblema clubului. Aceasta asociere nu este deloc intamplatoare, proprietarul Domeniilor Ostrov, Horia Culcescu, fiind un apropiat al lui George Becali, finantatorul echipei de fotbal Steaua Bucuresti. Reprezentantii Domeniilor Ostrov au declarat ca spera ca anul acesta „Vinul Suporterului” (gama formata dintr-un Merlot si Feteasca alba) sa ajunga pe mesele a peste un milion de suporteri.
Alex Ferguson, manager al echipei Manchester United inca din 1986 (!) a anuntat ca dupa ce se va retrage de pe scena fotbalistica se va orienta catre productia si importul de vinuri. Pasiunea lui „Sir Alex” pentru vinuri este de notorietate in Marea Britanie, de-a lungul timpului acesta oferind sticle de vin antrenorilor rivali in valoare de peste 5.000 de lire sterline. Ferguson a declarat ca intentioneaza sa importe vinuri superpremium din Franta, consiliat de criticul de vinuri Robert Parker.
Fostul capitan al Albionului, David Beckham, nu a putut sta nici el departe de lumea vinului. Apropierea s-a produs dupa ce si-a achizitionat domeniul Saint-Vincent din localitatea Bargemon, in Provence. De curand, Beckham a devenit si producator de vinuri, dupa ce i-a facut cadou sotiei sale o crama in Napa Valley, California. Vinul se va numi „Chateau Posh Spice Wine” si va fi destinat consumului casnic, alaturi de prieteni precum: Tom Cruise, Katie Holmes, Seal, Heidi Klum sau Kate Beckinsale.
- Un alt pasionat de vinuri este si Jean Tigana, fostul mijlocas al nationale Frantei, care a vandut Chateau Bibia, dupa care a fondat La Dona Tigana Cassis. Vinul produs de Tigana aici este distribuit exclusiv in magazinele Harrods. Tot la capitolul proprietari de podgorii intra si Roman Abramovici, care a cheltuit 10 milioane de lire sterline pe o podgorie toscana, fostul fundas francez Bixente Lizarazu, care detine Chateau Plaisance, locul unde se produce un Grand Cru Saint-Emilion, dar si pre- sedintele clubului Girondins de Bordeaux, Jean- Louis Triaud, care detine Chateau Saint Pierre, Grand Cru Classe, si Chateau Gloria, ambele situate in Saint Emilion.
Nici Diego Armando Maradona nu a stat departe de lumea vinului. Acesta s-a implicat in producerea vinului care-i poarta numele, producatorul Raices de Agrelo din Mendoza lansand pe piata 15.000 de sticle cu numele celebrului fotbalist, la pretul de 20 de dolari.
- Roberto Mancini, antrenorul italian al formatiei Manchester City, nu si-a pus numele pe nici o eticheta si nici nu a cumparat vreo crama. Pasiunea s-a pentru vinuri l-a determinat sa faca cateva schimbari in dieta jucatorilor sai, permitandu-le acestora ca inainte de meci sa bea cate un pahar de vin si sa manance o pizza.