Doamnele, primele! Ce vom bea în anii următori?

Vinul a devenit o băutură aspirațională, una care conferă statut. Și deja se discern din ce în ce mai mulți consumatori cărora nu le e teamă să întrebe detalii despre vin, care participă la întâlniri mai mult sau mai puțin formale unde se degustă și care știu să vorbească într-un limbaj ce altădată era considerat apanajul cunoscătorilor. Simpatic, nu?!?

Publicitate
IWCB

Au contribuit la asta mulțimea tot mai mare de etichete disponibile, sfaturile medicilor care încearcă să-i îndepărteze pe actualii sau viitorii pacienți de spirtoase și de bere, cinematografia americană (practic, nu mai există film cu personaje din clasa mijlocie sau cea bogată în care să nu toarne cineva un pahar de Chardonnay ori de Merlot)Terasele din marile orașe sau cluburile de la mare oferă zilnic imaginea paharelor cu rose-uri bine răcite – fapt de neimaginat în urmă cu patru-cinci ani. În mod interesant, doamnele și domnișoarele – în special cele din mediul urban, active profesional și dinamice din punct de vedere social, cu vârsta cuprinsă între 27 și 45 de ani – par să țină cel mai ridicat steagul explorărilor în universul aromatic și cultural al vinurilor. E de-ajuns să urmăriți imagini – la noi în revistă sau pe site, dar și pe alte surse de informare sau din postările în rețelele de socializare – ca să observați cât de mult s-a apropiat sexul frumos de această băutură. O scurtă paranteză, aici: apropiații revistei (și ai vinului, în general) cred că mai țin minte cât de rar întâlneai figuri feminine la degustările din urmă cu șapte-opt ani.

Cum vor influența în continuare vinul românesc toate aceste elemente enumerate mai sus (și în special apropierea doamnelor educate și pretențioase de universul vinului)? Eu, personal, sunt convins că în bine: totul concură către un consum mai responsabil, mai moderat, cu un discernământ crescut. Și cum vor arăta brandurile, poveștile, prețurile și gusturile viitorului? Asta e mai greu de spus. Probabil vor răspunde noilor provocări marketerii cu nasuri fine în detectarea timpurie a noilor tendințe.

Publicitate
IPPU

Să vedem ce ne vor pregăti