Partenerii noștri de la resortul Casa Timiș din Chițorani (Prahova), în inima podgoriei Dealu Mare (locația e gazda anuală a Zilei naționale a gastronomiei și vinurilor din România, ca și a Premiilor de excelență vinul.ro) s-au pregătit și anul ăsta să-și convingă oaspeții că adevăratul lux este să-ți bucuri și trupul și sufletul în mijlocul naturii, beneficiind de oferte gastronomice și de relaxare, ca și de arhitectură și servicii ospitaliere în apropiere de casă.
1 Mai Live Grill (și 3 nopți de Family Stay) cu gastronomie autohtonă și internațională de marcă la Casa Timiș
Dacă pentru oaspeții “de-un brunch” de 1 Mai (349 lei / persoană) gazdele au mizat pe meniul românesc interpretat de echipa Chef-ilor Nico Lontras și Ioan Șușală (platouri tradiționale cu slăninuță, cârnăciori uscați, de mangalița, brânzeturi, hamsii cu usturoi, icre de știucă și vinete, legume de sezon, salată orientală, ciorbă de burtă sau borș de cocoș și mititei & ceafă de mangalița ori vită boierească la ceaun șamd), pentru cei care vor dori să petreacă un sejur de 3 nopți (28 aprilie – 1 mai, de la 4.150 la 12.500 lei / cameră / sejur) vor fi disponibile și celelalte restaurante cu meniu mediteranean și internațional de pe proprietate. Mai plusează și cu organizarea de activități pentru copii sub supravegherea animatorilor, foc de tabără, biciclete, locuri de joacă și activități de relaxare precum saună, jacuzzi, piscină sau discounturi la terapiile holistice de la Wellness, astfel încât cele 3 zile petrecute aici să-și găsească din plin utilitatea și bucuria. Detalii suplimentare și rezervări pe site-ul resortului: https://casatimis.ro/pachete-evenimente-si-sejururi-la-casa-timis/oferta-1-mai-la-resort-casa-timis/
Ziua copilului și Brunch Fun Fest de Rusalii (1 – 4 iunie)
Între 1 și 4 mai, Casa Timiș a pregătit oferte de Family Stay (între 4.450 și 13.500 lei / cameră), în care oaspeții mici se vor bucura de activitățile copilăriei sub supravegherea animatorilor iar adulții de oferta centrului de welness și a celorlalte oportunități de distracție specifice lor pe aleile dintre vii, la piscină, jacuzzi ori saună și având la dispoziție și oferta vastă a restaurantelor cu specific internațional de la proprietate.
În 4 iunie are loc și un Brunch Fun Fest cu meniu autohton (369 lei / persoană): platouri de familie cu slăninuță, cârnăciori de mangalița crud-uscați și picanți, fasole bătută cu trufe, pateuri de rață de casă, ciorbe și borșuri și feluri principale ca saramură, pastramă și sărmăluțe, deserturi românești de nostalgie și vinul casei. Detalii și rezervări sunt disponibile la https://casatimis.ro/pachete-evenimente-si-sejururi-la-casa-timis/fun-fest-ziua-copilului-rusalii-2023/