Ca si in cazul celorlalte degustari organizate de Vinul.ro, nici Megadegustarea de Cabernet Sauvignon nu a oferit mari surprize in legatura cu vinurile romanesti, acestea fiind devansate de catre vinurile de import la aproape toate categoriile de pret. In schimb, se poate observa ca vinurile din soiul Cabernet Sauvignon produse in Romania sunt destul de bine facute, dovada fiind media ridicata a notelor acestora (11 vinuri au primit note peste 75 de puncte). Cel mai bine clasat Cabernet Sauvignon produs in Romania este Cabernet Sauvignon – Prince Stirbey, 2004, care a primit din partea juriului degustator 84,4 puncte, acesta fiind urmat intr-un top al vinurilor romanesti de catre Cabernet Sauvignon – Soare, 2001 (83,3 puncte) si de Cabernet Sauvignon – River Route, 2004 (83 de puncte).
Degustarea a cuprins patru categorii distincte: in prima categorie au intrat vinuri al caror pret de raft se situeaza sub 5 euro, in cea de-a doua categorie au intrat vinurile cu pretul de raft cuprins intre 5 si 10 euro, in cea de-a treia vinurile de peste 10 euro, cea de-a patra categorie fiind rezevrata cupajelor.
52 de probe din soiul Cabernet Sauvignon au facut obiectul evaluarii din partea unui juriu prezidat de Brett Crittenden, jurat senior in numeroase concursuri internationale de vin. Jurizarea s-a desfasurat “in orb”, fiecare dintre probe fiind invelita in asa fel incat sa nu dea degustatorilor indicii legate de podgoria de origine sau numele producatorului, inainte de acordarea notelor. Juriul a fost format din Brett Crittenden, presedintele juriului, prof. Liviu Grigorica, sef de lucrari la Catedra de Viticultura si Vinificatie din cadrul Universitatii Agronomice Bucuresti si vicepresedinte ADAR, Petre Badea (director tehnic la Institutul de Cercetari Vitivinicole din Valea Calugareasca), Catalin Paduraru, creator si fondator al retelei Vinexpert, membru ADAR, si Cezar Ioan, manager de proiect Vinul.ro.
Per total, calitatea vinurilor Cabernet Sauvignon care pot fi achizitionate de pe piata din Romania este de calitate ridicata, media tuturor notelor la toate categoriile de pret fiind de 80 de puncte.
Cele mai multe vinuri Cabernet Sauvignon intrate in degustare au fost din Romania (16), aceste fiind urmate de vinurile din Chile (11) si Franta (6), Italia (5), Australia (4), Spania (3), Ungaria si Argentina cu cate doua vinuri si SUA, Rep. Moldova si Africa de Sud cu cate un vin.
La prima categorie de pret (vinurile cu pret de raft sub 5 euro) pe primele locuri s-au situat Concha y Toro, 2006 (Chile) – 81 puncte, ConoSur, 2006 (Chile) – 79,8 puncte si SEC de Murfatlar, 2006 – 78,2 puncte (singurul vin romanesc care s-a situat pe podium). In aceasta categorie au intrat majoritatea vinurilor romanesti (7 vinuri), cel mai putin notat dintre acestea fiind Cabernet Sauvignon – Domeniile Tohani, Special Reserve, 2003.
La cea de-a doua categorie de pret (vinuri cu pret de raft intre 5 si 10 euro) podiumul a fost impartit intre vinurile din Australia si Argentina: Trapiche Oak Cask, 2005 (Argentina) – 85 puncte, Lindemans Bin 45, 2006 (Australia) – 84,2 puncte. Media notelor vinurilor din aceasta categorie de pret a fost cea mai mica dintre toate mediile seriilor (76 de puncte). Cabernet Sauvignon – Castel Bolovanu, 2005 a fost singurul vin romanesc care s-a remarcat la acesta categorie de pret (78 de puncte), situandu-se pe locul al noualea din 18.
Seria de vinuri cu preturi de raft de peste 10 euro a fost si cea mai buna calitativ, media totala a vinurilor din aceasta categorie fiind de 83 de puncte. Cel mai mare punctaj l-a obtinut vinul Errazuriz Max Reserva, 2005 (Chile) – 88,8 puncte, acesta fiind urmat pe podium de Mas la Plana Torres, 2002 (Spania) – 87,7 puncte si Misiones de Rengo Cuvee, 2005 (Chile) – 85,8 puncte. Vinurile romanesti (6) din aceasta categorie de pret s-au situat pe pozitii destul de bune, toate avand punctaje de peste 80.
(*Cabernet Sauvignon – Penfold’s Bin 407 , 2004 a fost inclus in degustare, din eroare, la categoria de pret 5-10 euro)
In ultima categorie, cupaje, nu au intrat vinuri romanesti, primele clasate fiind Vina Mar Reserva Especial Maipo Valley, 2004 (Chile), cupaj cu Carmenere – 92,4 puncte, Chateau Dauzac Margaux, 2003 (Franţa) – 89,2 puncte, Gere Koppar Villanyi Cuvee, 2004 (Ungaria) – 89.2 puncte.
Iata în continuare o ierarhie a vinurilor romanesti prezente în concurs, în functie de punctajele obtinute:
1.Prince Stirbey – 84,4 puncte (din 100 posibile)
2.Soare (Vinarte) – 83,8 puncte
3.River Route (Carl Reh Winery) – 83 puncte
4.La Cetate Tezaur (Carl Reh Winery) – 82 puncte
5.La Putere (Cramele Recas) – 81,4 puncte
6.La Cetate (Carl Reh Winery) – 80,8 puncte
7.Sec de Murfatlar – 78,2 puncte
8.Special Reserve (Cramele Halewood) – 78 puncte
9.Castel Bolovanu (Vinarte) – 78 puncte
10.Prahova Valley Reserve (Cramele Halewood) – 77,6 puncte
11.Private Reserve (Cramele Halewood) – 75 puncte
12.V-Drinks (Cramele Recas) – 72,4 puncte
13.Domeniul Coroanei (Segarcea) – 70,2 puncte
14.Byzantium (Cramele Halewood) – 68,6 puncte
15.Crama Vrancea 1949 (Vincon Romania) – 67,4 puncte
16.Domeniile Tohani – 63,4 puncte
Apreciez mult un vin de calitate, si iata ca si la noi incet se desvolta cultura vinului. Nu de multa vreme am avut ocazia sa particip la o degustare si am fost servit printre multe cu un Cabernet Sauvignon de Pivnitele Birauas din Pdgoria Minis Maderat care mi-a atras atentia de la prima incercare. Cunoscand vinurile de mai sus mentionate as tinde da a adauga si pe cel de la Pivnitele Birauas la aceasta lista deosebita. A votre sante…