CEO la Sanofi – Aventis, cea mai mai mare companie farmaceutica activa pe piata din Romania, Dan Ivan nu isi refuza micile pe care le ofera viata, precum muzica, lectura, vinul si gastronomia, chiar daca si le „administreaza” in cantitati relativ mici si destul de rar, din cauza programului foarte incarcat. Vinul.Ro a reusit sa-i rapeasca lui Dan Ivan cateva momente pentru a afla de ce avem mai multe farmacii decat brutarii, de ce francezii sunt cei mai buni la asocierea vinurilor cu mancarea si mai ales, de ce ar fi important ca vinul sa fie servit si la pahar in restaurante.
INTERVIU DE ADRIAN PATRUSCA
Farmaciile au ajuns in Romania mai dese decat brutariile. Lucrul asta cred ca va bucura pe voi, cei din industria farmaceutica. Totusi, care este explicatia: suntem mai bolnavi decat cu, sa zicem, 10-15 ani in urma, sau functioneaza marketingul foarte bine?
O judecata corecta nu ne-o poate da decat consumul de medicamente pe cap de locuitor. Or, Romania se situeaza mult sub media europeana. Chiar sub media Europei Centrale si de Est. Dar si mai corect ar fi sa judecam prin prisma existentei a doua Romanii. In Romania urbana, media consumul de medicamente s-a apropiat de media Europei Centrale. La tara, insa, unde locuieste cam jumatate din populatie, avem o problema, indiferent cate farmacii sunt acolo. Pentru ca oamenii n-au cui sa se adreseze, n-au medic. Exista o slaba adresabilitate a bolii. Daca acesti oameni ar ajunge la medic si ar fi tratati, probabil ca piata farmaceutica s-ar dubla. Din pacate medicii emigreaza, sau, in orice caz nu se duc la tara.
Deci ar trebui sa avem inca si mai multe farmacii…
Dar numarul de farmacii nu creste automat si consumul…
ADAOS LA MEDICAMENTE, CA LA CARCIUMI
Sigur, dar, pe de alta parte, ele vand ceva. Altminteri s-ar mai desfiinta din ele. Or, dimpotriva… In ultimii ani a existat aceasta senzatie in mediul de afaceri din Romania ca farmacia si farmaceuticele ar fi un business extrem de profitabil. Nu mai e deloc asa. Pe de o parte, ai un sistem care nu-si plateste datoriile la timp si cine nu reuseste sa se autofinanteze sau sa reziste in timp cu bani pe care sa-i bage in sistem, trebuie sa iasa. In ultimii doi ani am inceput sa auzim de farmacii care dau faliment. Pe de alta parte, in trecut exista un sistem prin care o farmacie se aproviziona de la un distribuitor, nu-i platea, se ducea la al doilea distribuitor, nu-i platea nici aluia si tot asa. Astazi, insa, informatiile privind solvabilitatea unei farmacii circula in piata si avem de la o luna la alta – nu neaparat, slava Domnului, aceleasi – intre 500 si 1000 de farmacii blocate de unul sau mai multi distribuitori. Pe de alta parte, piata de OTC-uri (medicamente over the counter – fara prescriptie medicala) ramane la un nivel fix din piata generala a farmaceuticelor. Mai mult, numarul de unitati, adica de cutii sau tablete vandute scade. Ce inseamna asta? Ca pretul lor mediu a crescut, dar, mai ales, ca nu se simte nici o imbunatatire in puterea de cumparare a romanului. Aici mai e un fenomen. Pretul la OTC-uri e liber pentru toate cele trei segmente: producator, distribuitor si farmacie. Si atunci producatorul determina un pret pe care il considera potrivit pentru piata, dar de la pretul producatorului, sa zicem 100%, pacientul il cumpara cu o medie cuprinsa intre 200% si 220%. Deci exista niste adaosuri colosale la distribuitori si farmacii.
Astea sunt adaosuri de carciuma.
Exact. Dar mai ciudat e ca, daca ai o campanie publicitara la tv, ca producator si ai de a face cu un intermediar extrem de lacom, nu faci decat sa le cresti astora profitul. Ba, uneori poti sa inregistrezi si pierderi. Pentru ca pe baza campaniei, lantul creste atat de mult pretul incat vanzarea poate sa si scada. Lor insa profitul le creste, pe baza cresterii pretului in urma campaniei.
Lectura si jazz-ul
Sa schimbam registrul. Ai pe cap un colos, de firma vorbesc, care iti mananca o gramada de timp. In afara de munca, mai ai vreme sa faci si altceva? Cand mai traiesti? Mai deschizi si tu o carte, mai pui un disc, mai mergi la un spectacol?
Nu prea traiesti ca omul normal, in pozitia asta. Mai ales, in cazul meu, la Sanofi, cu toate evenimentele astea din ultimii ani, ba fuziune, ba achizitie, iar fuziune, ramane destul de putin timp. Ajung acasa in general dupa ora opt seara, cu nervii in pioneze, fara chef de nimic. Practic, weekend- urile sunt de baza pentru asa zisa viata particulara si vacantele, care in ultima vreme s-au cam condensat. Mi-aduc aminte ca acum vreo opt – noua ani, eram in pozitia de a cere bani pentru zilele libere neluate, acum sunt in situatia de a nu mai cere nici bani. Daca vorbim despre citit si muzica… Muzica ascult in masina si in week-end. Week-end-ul e plin de muzica. Si in general, daca da Dumnezeu, in orice zi libera ascult muzica non stop. Reusesc in principiu sa ascult cam tot ce cumpar nou si sa si reascult…
Ce asculti?
Jazz, mai ales. O stii bine, in tineretile noastre ne-am format impreuna urechile la Clubul de Jazz al lui Mihai Berindei. Si astazi, jazzul pentru mine e o mare sursa de noutati. Dar noutate poate sa insemne si un Ornette Coleman pe care nu l-am ascultat pana acum. Dar sigur ca poate sa insemne si un basist, nu stiu daca ai auzit, Avishai Cohen, care pentru mine a fost o revelatie. De fiecare data cand ajung la Paris, am promis ca imi iau macar un CD. Cum nu pot sa ma opresc doar la unul, se fac vreo sapteopt. Noroc ca nu ajung foarte des, dar e suficient de des cat sa fie niste mormane de CD-uri in casa. Ascultate in majoritate. La carti din pacate nu prea mai e asa…
E greu sa citesti doar in week-end…
Uite am avut de anul nou o vacanta de zece zile, in care am citit doua carti, din trei cate imi luasem. Mare lucru!
Sa te mai intreb atunci daca mai esti la curent cu ce se intampla cu literatura pe-afara, pe la noi?
Chiar daca nu mai am timp de descoperiri noi, sunt niste autori cu care nu m-am inselat niciodata. Orice au scris ei, mi-a placut. Si mai ales, am doi americani care ma pasioneaza: Kurt Vonnegut si Saul Bellow. Bellow a avut si o sotie romanca, a scris si o carte despre Bucurestii sinistri ai lui Ceausescu, dupa o vizita in Romania, impreuna cu nevasta la moartea Floricai Bagdasar, soacra sa si sotia doctorului Dumitru Bagdasar, fondatorul scolii romanesti de neurochirurgie. In rest, Petru Popescu…
Cultul pentru vin si mancare
Merge un pahar de vin cand asculti muzica sau citesti?
Merg si impreuna si separat. Legaturile tale cu francezii, care au un cult fata de vin, te-au influentat? Pentru ca romanii ii trag cu spritul, cu molanul, cu cocartul, cu vinul de buturuga de la bolta din curte. N-au deocamdata un cult pentru vinul de calitate. Eu nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreun francez care sa puna apa in vin. Au un cult pentru vin, dar mai ales – cum sa-i spun? – un cult culinar. Ei stiu probabil cel mai bine cum sa potriveasca vinul bun la o mancare buna. La o scoica, de exemplu, la o stridie. Scoicile, stridiile au ceva zinc si atunci iti trebuie un vin sec, extrem de rece, cum ar fi Pouilly-Fume. Nu cred ca exista o asociere mai buna ca asta. Ce am mai aflat? Un roman pus sa aleaga un vin pentru foie gras, daca o face fara o recomandare, probabil ar fi tentat sa ia un vin rosu. Gresit. La foie gras merge un vin alb sec sau dulce. Dar lucrurile sunt mult mai complicate. Pentru ca sunt zeci si sute de vinuri seci albe. Trebuie sa furi informatiile, ponturile, trebuie sa te pasioneze. E tot un proces de cunoastere.
Tu, cand te duci la Paris, la un restaurant, cum faci sa comanzi vinul potrivit?
Am un restaurant preferat, la care merg destul de des, pentru ca e aproape de hotelul la care trag de fiecare data. Sigur ca e acolo o straduta plina cu tot felul de restaurante, carciumioare, bistrouri, se cheama Cour Saint-Emilion. Aici, acum vreo 25 de ani erau niste depozite, cu linie de cale ferata intre ele si piatra cubica. Astazi, totul e facut pe vestitul stil frantuzesc, cu terase si masute de o parte si de alta. Dar exista acolo un restaurant, Chai 33, care inseamna Crama 33. Ei, aici comanzi de mancare, dupa care te duci in pivnita, care e o chestie uriasa. Acolo te asteapta somelierul si ii spui ce ai comandat si ii ceri sa-ti recomande ce vinuri crede el ca se potrivesc pentru antreu, pentru felul principal, pentru desert… Acum, de cand cu criza, e mai complicat, dar inainte, puteai degusta din orice vin oricat de scump si apoi sa-l refuzi. Acum, poti sa ceri sa gusti in principiu orice, dar cam trebuie sa cumperi. Si ti se da si vin la pahar. Fac o paranteza sa zic ca, din ce-am vazut eu in Bucure sti, chestia asta nu prea se practica. Are omul de mancat un antreu la care i se potrive ste un anumit vin si bea un pahar sau doua. Dupa care trebuie sa schimbe vinul. Nu-l poti obliga sa bea cate o sticla la fiecare fel. Sau sa bea acelasi vin cu partenerul, desi mananca lucruri diferite, doar ca sa termine sticla. Ei, in Franta vinul la pahar se serve ste oriunde. Revin la Chai 33. Si somelierul incepe sa-ti descrie soiuri de vinuri, cu atata bogatie de detalii, incat nu prea mai ai nevoie sa-l degusti. Acolo am auzit de un termen foarte plastic folosit la degustare: cand simti vinul in partea de sus a gurii, pe cerul gurii, se zice „Il a du hanche”, are „coapsa”, partea de sus a piciorului…, de preferinta al unei doamne. Termenul asta se foloseste pentru vinurile puternice.
Ce vinuri iti cumperi cand esti in Romania si de unde?
In general de la hipermarketuri. Am descoperit recent niste vinuri chiliene grozave, desi am auzit niste pove sti ca ar fi botezate pe-aici cu ceva vinuri romanesti. Si dintre vinurile romanesti – pot sa zic marca? – Davino… Care din pacate nu se gasesc in magazine. Am inteles ca au productia prea mica si nu le dau decat in restaurante. Altul ar fi Terra Romana. In general, vinurile de Dealu Mare si de Ceptura, daca vorbim de rosii. Si rosiile sunt preferatele mele. Dar Terra Romana au si un roze foarte bun.