Un interviu de Miruna Bărdulete. Fotografii din arhiva intervievatului, de Cosmin Bumbuț

După 10 ani petrecuți în Franța, s-a întors în România. A studiat Dreptul la Strassbourg, ca să se apuce de viticultură în Corcova. E Șerban Dâmboviceanu, cel care ne-a adus vinurile Corcova Roy & Dâmboviceanu.

– De la Drept la vin?

Dreptul l-am studiat în Strassbourg, în Franța, lângă o zonă viticolă foarte cunoscută, în Alsacia. În vacanțe am vizitat multe crame din Alsacia și, ușor-ușor, am prins pasiunea pentru vinuri. Ulterior, pasiunea s-a dezvoltat – dar nu aveam gânduri, pe vremea aia, că voi ajunge să lucrez în industria vinurilor. Când m-am întors în țară, în 2005, m-am întors cu gândul de a întemeia o afacere și de a avea, pentru plăcerea mea, un hectar sau două de vie. Am plecat în căutarea celor două hectare, pe care le-am găsit în cele din urmă în Corcova – însă terenurile disponibile erau mult mai mari față de ce mă gândeam eu. Dar erau și cramele disponibile la vânzare, erau disponibile și ajutoare europene… Toate astea m-au încurajat să investesc mai mult decât era prevăzut. Când am observat că există potențial și se poate face ceva mare, l-am convins și pe partenerul meu, Michel Roy, și am ajuns acum la 60 de hectare de viță-de-vie. Atunci, obținerea finanțării mi s-a părut destul de complicată, însă acum, privind în urmă, mi se pare foarte simplu. A durat vreo trei luni până când proiectul a fost aprobat și am început investițiile.

– De unde până unde tocmai Corcova?

Căutările le-am început de la est. Am pornit de la Marea Neagră – Cernavodă, Babadag – și am tot mers spre vest, am trecut prin toată regiunea Dealu Mare, am ajuns și pe la Brătești-Argeș, Drăgășani… Ori nu era nimic pe gustul meu, ori era foarte scump. Până la urmă, am ajuns la Corcova. La început, mi se părea departe de București – eu sunt bucureștean și n-aș fi vrut nici să mă duc prea departe, pentru că avea să fie un hobby. Voiam să ajung ușor în weekenduri, nu mă gândeam că o să fie invers, să vin doar în weekend la București (râde).

– Care-i cea mai frumoasă parte a afacerii?

Cred că cel mai mult îmi place îngrijirea viei. Pentru că petreci mult timp afară, comunici cu natura. Fiecare parte a procesului are șarmul ei, dar cel mai mult via mă atrage. Îmi place să prind răsăritul în vie. Mai ales că, în zona noastră, viile sunt înconjurate de păduri și, fiind zonă cu dealuri destul de înalte, viile sunt la 300 de metri altitudine, așa că peisajul e foarte frumos.

– Când erai copil mergeai la țară?

Nu, pentru că bunicii, străbunicii… toți au fost din București. Chiar acesta e cartierul meu, cumva (nr – Piața Romană). Aici am făcut liceul, la Școala Centrală. Mulți dintre colegii mei plecau vara la țară, dar eu n-am avut ocazia. Am avut câteva ieșiri la Crivina, în Prahova, unde avusese bunicul terenuri și ținea legătura cu localnicii, dar nu stăteam mult – o zi, maximum. N-am avut contact efectiv cu lumea asta până când am ajuns în Corcova. În Franța am mai vizitat satele alsaciene, care sunt chiar de poveste. Și mai bine promovate, îngrijite, puse în valoare – mai avem nevoie de niște ani, dar ușor-ușor vor fi și la noi.

Tinerii vor să înțeleagă mai bine vinul

– Referitor la promovarea satelor, spuneai acum câțiva ani că vrei să sprijini turismul local din zonă, cu ajutor de la stat. A venit ajutorul?

Da… din partea Uniunii Europene, mai mult. Din partea statului cumva indirect, pentru că și statul român participă la finanțările europene. Dar prea mult sprijin din partea statului nu am primit. Statul român, din păcate, înțelege greu că ar trebui să fie un partener al întreprinzătorului, nu un inamic. Nu vreau să generalizez, dar foarte mulți din cei care lucrează în aparatul de stat văd întreprinzătorii ca pe niște inamici.

– De ce inamici?

Pentru că există premisa că întreprinzătorul e evazionist și cine știe ce se întâmplă. Probabil există și un fond care a provocat reacția asta, dar cred că e și o sechelă a comunismului. Întreprinzătorii sunt încă greu înțeleși. Și în privința asta avem nevoie, probabil, de niște ani ca să se maturizeze societatea…

– Câți turiști ajung aici prin concursul Corcova Trail Race?

Destul de mulți. Anul trecut, au fost 470 de finaliști. Asta înseamnă că, la cramă, au fost peste 1000 de persoane – că majoritatea au fost însoțiți. E o petrecere foarte frumoasă – anual, în ultima sâmbătă din august. Vin foarte mulți tineri, dar nu e rezervat doar tinerilor. De altfel, asociația cu care colaborăm noi se numește “Sport la orice vârstă”. Avem și oameni de peste 70 de ani care vin și cred că toți fac cursa lungă, de 21 de kilometri.

– Apropo de vin și tineri, care e atitudinea generației tinere față de vin, în România?

În general, e o atitudine deschisă. Tinerii vor să înțeleagă mai bine vinul. Sunt foarte mulți tineri care îl consumă, face parte din tradițiile noastre, e în codul genetic.

– Și vinul bun face parte din codul nostru genetic?

Da. E o chestiune strict de educație și de nivel (iar gustul se educă) dar, în orice caz, toți oamenii vor simți ce e bun. Nu există vinuri bune care să fie percepute altfel. E un lucru natural să fim atrași, la început, de gusturile dulci. Așa funcționează simțurile omului. Un copil apreciază la început gusturile dulci. Ușor-ușor, gusturile evoluează și apreciază și sărat, și amar – la fel e și cu vinurile. În familia mea s-a băut întotdeauna vin, dar, la începutul anilor ‘90, erau vinurile care se puteau găsi pe piață… Eu am plecat în ’94 din România în Franța, așa că saltul calitativ a fost extraordinar. Dar îmi amintesc că în vacanțe mă întorceam în România și descopeream noi vinuri. Vinul Cavalerului, de pildă, când a apărut… ăsta a fost un salt calitativ important. Mă gândesc cât de greu i-a fost domnului Guy de Poix să fie singur și să se lupte cu toți.

– Spuneai acum patru ani că viticultura e o afacere care cere răbdare, ca să devină profitabilă. Mai ai răbdare? Sau mai e nevoie de răbdare?

(râde) Încă mai am răbdare. Dar, în același timp, nu mai am nevoie de răbdare – în sensul că e deja o afacere profitabilă. Noi în continuare investim și mai extindem plantația, fără să devenim industriali. Vrem să facem vinuri de calitate și, ca să păstrăm focus-ul pe calitate, trebuie să facem cum trebuie lucrările în vie. Pentru că în vie se obține calitatea. În cramă trebuie doar să te străduiești să nu pierzi ce ți-a dat natura.

Corcova, Roy & Dâmboviceanu
Numele firmei: Viticola Corcova SRL
Adresă fizică (poștală): str. Principală  293, Corcova, 227125, Mehedinți
Mărci comerciale: Jirov (retail + HoReCa) și Corcova (HoReCa)
Suprafață: 60 de hectare pe rod, 8 ha plantate în 2016, sol brun roșcat, nisipos-argilos; 300 m altitudine, orientare sudică și sud-estică
Soiuri: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Viognier, Merlot, Cabernet Sauvignon, Syrah, Fetească Neagră, Pinot Noir
Capacitatea cramei: producție – 3.000 hectolitri; stocare – 6.000 hectolitri
Winemakeri: Laurent Pfeffer, Jean-Francois Paly
Director: Șerban Dâmboviceanu
La cramă se pot efectua vizite și degustări, cu programare prealabilă. În sat există două pensiuni
Contacte: telefon 0252.383.541, e-mail: office@corcova.ro, website www.corcova.ro.

* Fotografii realizate de Cosmin Bumbuț, din arhiva lui Șerban Dâmboviceanu