La Avereşti se face vin de sute de ani. Ba chiar e unul din primele locuri din România unde s-au simţit influenţele franceze în viticultură şi vinificaţie. Pentru că acolo a venit inginerul Rene Faure, cel care, pe lângă faptul că a adus cu el şi soiuri franţuzeşti, a introdus primul sistem de irigaţie pentru viţa de vie…Însă istoria modernă a Avereştiului începe cu adevărat în anul 2005, atunci când societatea, care apăruse încă din anul 2000, ca urmare a divizării fostului IAS, a fost preluată de Constantin Duluţe. Un acţionar puternic, hotărât, adept al paşilor mici, dar siguri. O politică mai puţin întâlnită în industrie în zilele noastre, dar care a oferit deja primele rezultate. Iar cel mai important dintre ele este raportul preţ/calitate al vinurilor de Avereşti, poate cel mai bun din ţară în acest moment.
Când a preluat societatea, Constantin Duluţe avea în patrimoniu 550 de hectare de vie bătrână şi aproape părăginită şi instalaţii de vinificare numai bune de dus la casat. Numai că acolo se afla şi Claudiu Creţu, un enolog inspirat, capabil de adevărate minuni. Pasiunea, puterea lui de muncă, dar şi chibzuiala lui în ceea ce înseamnă cheltuieli l-au convins pe proprietar să îl păstreze, iar colaborarea celor doi s-a dovedit benefică.
Claudiu Creţu era, oricum, unul dintre cei mai buni cunoscători ai potenţialului pe care îl are zona Avereştiului. Din 1991, de când a terminat Facultatea de Horticultură din cadrul USAMV Iaşi, el a lucrat acolo. Până în 2003 ca inginer tehnolog la Combinatul de vinificaţie al SC Vidisamp SA Huşi, pentru ca, din septembrie 2003, să devină enolog la Vinicola Avereşti. Însă Claudiu Creţu nu s-a mulţumit cu ceea ce a învăţat în facultate. La un an de la absolvire a plecat în Franţa, în Bourgogne, unde a efectuat un stagiu de specializare – Stage d’oenologie et de Machinisme au C.F.P.P.A. Acel stagiu l-a făcut să se îndrăgostească definitiv de soiul Aligote. Ba chiar a avut câteva contre cu patronul din cauza acestuia. Pentru că, la Avereşti, unele dintre cele mai vechi plantaţii sunt chiar cele de Aligote, iar Constantin Duluţe ar fi vrut să bage respectivele parcele în programul de reconversie. Dar Claudiu, care ştia ce struguri îi pot oferi acele vii bătrâne, n-a acceptat nici în ruptul capului. Şi i-a cerut timp patronului ca să-i dovedească că acest soi, pe nedrept hulit de mulţi, poate oferi nişte vinuri de clasă. Probabil că a reuşit, de vreme ce acum, în plantaţiile Avereştiului, încă tronează 20 de hectare de Aligote de peste 40 de ani. Cert este că vinurile din Aligote au fost primele care m-au făcut să mă întreb unde este Avereştiul. Şi să vreau să îl cunosc pe creatorul lor. De-a lungul anilor i-am încercat mai multe şi pot să spun că sunt câteva care m-au impresionat. Mai ales cele lucrate cu batonaj, în care pământosul Aligote capătă note fine de ierburi uscate şi de alune, pe care le mai regăseşti în spumantele de clasă. Sigur, unul dintre gândurile de viitor ale tandemului de la Avereşti este şi producţia de spumante, pentru că ar fi păcat ca potenţialul de aciditate al zonei, cel mai ridicat din România, să nu fie folosit şi pentru vinurile efervescente. Dar, cum spuneam mai sus, toate la timpul lor. Poate chiar la anul, când enologul de la Avereşti va împlini 50 de ani.
În 1997 Claudiu Creţu devenea degustător autorizat, iar nouă ani mai târziu obţinea titlul de “Doctor în Ştiinte agricole şi silvice”specializarea,,Viticultura si Oenologie” cu lucrarea ,,Cercetări privind obţinerea vinurilor de calitate cu continut de zaharuri în podgoria Huşi”, o lucrare pe care a realizat-o sub îndrumarea Academicianului Valeriu D. Cotea. Nu a fost singura lucrare ştiinţifică a lui Claudiu, care, de-a lungul anilor, a mai elaborat, fie ca autor principal, fie în colaborare, 11 lucrări de cercetare. Însă pasiunea lui cea mare rămâne vinul, alături de care petrece mai mult timp decât alături de familie. Şi încearcă permanent soluţii noi. Deşi adept al vinurilor de Lume Veche, nu s-a sfiit să lanseze pe piaţă adevărate “bombe de fruct” în stil chilian sau sud-african, aşa cum au fost Sauvignon Blanc sau Rose, ca să nu mai vorbim de Busuioaca de Bohotin demidulce, un vin surprinzător de fin şi de echilibrat.

Acum, Claudiu Creţu e pregătit să ne surprindă din nou. Cu două game dedicate exclusive HoReCa, vinuri ce vor fi lansat în aprilie, în cadrul Târgului GoodWine. Până atunci, însă, ne va mai prezenta un Riesling de Rhin demisec şi un Cabernet Sauvignon. Câte unul în fiecare gamă de retail deja existente pe piaţă. Îl simt deja cum îşi frânge mâinile muncite, aşteptând reacţiile. Şi sper din tot sufletul ca vinurile să placă, pentru că, dacă n-aţi observant, Claudiu Creţu se bucură ca un copil atunci când lumea îl laudă pentru vinurile lui.
Numele cramei: Crama Avereşti – sat Avereşti, com. Buneşti-Avereşti, jud. Vaslui
Numele firmei: SC Vinicola Avereşti 2000 SA
Branduri: Retail – Colecţia Regală, cu vinuri DOC, seci, excepţie făcând Busuioaca de Bohotin, vin demidulce. Anul acesta se va lansa şi Cabernet Sauvignon – Colecţia La Conac, cu vinuri IG Dealurile Moldovei, demiseci. În martie va fi lansat un nou vin, Riesling de Rhin. HoReCa – in 2016, în aprilie, în cadrul Goodwine, vor fi lansate două colecţii
Suprafaţa de viţă de vie în exploatare: 550 ha
Altidutine medie: 380 m
Sol: cenuşii, brune podzolite, cernoziomuri levigate (cambice)
Forma de conducere a viei: cordon bilateral
Soiuri în plantaţie: Albe: Aligote, Fetească regală, Fetească albă, Zghihară de Huşi, Sauvignon Blanc, Riesling de Rhin, Riesling italian, Chardonnay, Tămâioasă românească 81 ha, Muscat Ottonel, Traminer
Busuioacă de Bohotin – 84 ha
Roșii: Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească neagră 21 ha, Pinot Noir
Capacitate cramă: Procesare – 450 tone/zi
Stocare: 45000 hl
Winemaker: Claudiu Creţu
Director general: Constantin Duluţe
Degustare: Da, cu programare prealabilă la telefon: +40 235 484 830 sau e-mail: contact@cramaaveresti.ro
Date de contact: Telefon: +40 235 484 830; E-mail: contact@cramaaveresti.ro; Website: www.cramaaveresti.ro , http://vindeaveresti.ro