Chardonnay Barrique Issa 2022 – revelația internațională a Concours Mondial de Bruxelles 2024

„Nu știu alții cum sunt dar eu, când mă gândesc la locul nașterii Chardonnay-ului, la casa lui părintească din Transilvania…” – așa ar putea începe (și, ce să vezi, chiar începe!) o parafrazare a celebrelor „Amintiri din copilărie” ale lui Ion Creangă referitoare, de data aceasta, la „Revelația internațională” a Concours Mondial de Bruxelles 2024: un vin alb din România este azi în prim-planul atenției globale a iubitorilor de vin – Issa Chardonnay Barrique 2022, produs de enologul Ioan Ovidiu Maxim la Crama La Salina, din Turda. La un preț de piață de aproximativ 10 euro în momentul de față, putem spune că vinul este o dublă revelație (spre simplă comparație, echivalentul roșu al Revelației românești – uruguayanul Balasto 2017 – costă aproximativ 70 euro)!

Publicitate
Excursii

Cât de importante sunt medaliile și recunoașterile internaționale pentru vinul românesc și pentru imaginea de țară?

Azi, ca și pe vremuri, o recunoaștere de nivelul celei obținute de Ovidiu Maxim la Concours Mondial de Bruxelles e de natură să promoveze întreaga cohortă a vinurilor românești către celebritate internațională, după cum au demonstrat-o, pe vremuri, rezultatele „Marii judecăți de la Paris” din 1976, când un Chardonnay din Statele Unite a luat fața mult mai galonatelor surate franțuzești și a stârnit un val uriaș de curiozitate față de rezultatele muncii enologilor americani. Evenimentul de acum aproape 50 de ani a schimbat lumea vinului, cu rezultate vizibile și azi… iar azi e ziua de glorie pentru România, prin rezultatul lui Ovidiu Maxim  – pe care îl felicităm și pe care vi-l aducem un pic mai aproape cu ocazia unui scurt interviu! De menționat că „lovitura de imagine” pe care Ovidiu o aduce în sprijinul României se adaugă unei alte reușite – în toamna lui 2023, echipa de degustători a țării noastre a cucerit titlul mondial la concursul de profil derulat în Franța.

Chardonnay Barrique Issa – primul dintre multe mii!

– Ovidiu, au fost aproape 7.500 de vinuri din 42 de țări în competiția desfășurată anul acesta în Mexic, la Guanajuato. Toate au fost degustate în orb, fără ca identitatea lor să fie cunoscută de experții din cele 45 de țări care au evaluat vinurile, și doar 30% dintre vinuri au primit. medalii. Ce crezi că a atras atenția asupra vinului tău, cum l-ai descrie cititorilor noștri?

Publicitate
IPPU

Vinul ăsta l-am degustat înainte de înscrierea la concursurile din perioada asta și mi-a aprins un bec – am simțit un echilibru foarte bun, un potențial extraordinar. Am folosit un butoi din stejar românesc de 500 litri în loc de 225, tocmai ca să reduc puțin impactul vaniliei și al fumului. Am vrut să trec lent, în ultimii 5 ani, către un stil mai fructat – iar rezultatele pozitive au apărut începând cu recolta 2021, cu care am luat medalie la Mundus Vini. Recolta 2022 a beneficiat și de batonaj. Vinul de față exact asta are: un caracter de fruct bine pronunțat, cu lemnul fin și bine integrat și un corp bun, pe fondul unei acidități armonioase. Vinul a apucat și să stea suficient de mult în cramă înainte de a fi scos pe piață, ceea ce a ajutat mult.

– Issa Chardonnay Barrique 2023, 12% vol alc, sec, e un vin în ediție limitată, din câte știu. Câte sticle mai ai în cramă la momentul de față? Ce alt vin recomanzi celor care poate nu-l vor mai prinde? 

Au existat în total 10.000 de litri – aproximativ 13.700 sticle. Sincer să fiu, nici nu știu câte mai am acum în cramă, dar îi sfătuiesc pe toți cei interesați să ni se adreseze rapid sau să îl caute la magaziniștii din apropiere, fiindcă sunt sigur că va dispărea rapid. Deja imediat după anunțarea rezultatului din Mexic am început să primim telefoane și comenzi.

– Va crește prețul acestui vin? Te aștepți la o creștere a numărului de vizitatori la cramă – care este una dintre cele mai bine pregătite pentru turism din țara noastră, cu cazare, herghelie, restaurant, tururi cu căruțe moderne trase de cai și la 500 de pași de Salina Turda? 

Am aflat acum 2 ore despre rezultat, e prematur să vorbim. Mă aștept să crească numărul turiștilor – și nu numai la noi, ci la toate cramele românești. Deja ne vin mulți turiști din vestul Europei – beneficiem de aproapierea de salină.

– Apropo de turiști, cât de des apuci să te cunoști personal la față cu turiștii care vizitează crama, care sunt șansele unui astfel de grup să-l cunoască pe – iată! – celebrul enolog român care a produs „Revelația internațională a anului la Concours Mondial de Bruxelles 2024”?

Nu apuc atât de des pe cât mi-aș dori, am de produs aproximativ 280.000 de sticle și asta îmi ocupă foarte mult timp, pe lângă celelalte activități administrative. Dar îmi fac timp ori de câte ori programul îmi permite.

– Ce crezi că ar trebui să spună România iubitorilor mondiali de vin, ce mesaj scurt ar trebui să le transmită?

În toamna lui 2019 am însoțit un cuplu de americani pasionați de vinuri într-o vizită la crama La Salina. S-au declarat impresionați de precizia și expresivitatea vinurilor produse aici de Ioan Ovidiu Maxim

România e o țară minunată – și asta o spun străinii care ne vizitează, nu doar eu. România face vinuri din ce în ce mai bune, stau dovadă pentru asta medaliile tot mai multe pe care cramele din toată țara le obțin. Cred că ar trebui să avem mai multă încredere în noi și să transmitem această încredere cât mai consistent. Avem cu ce ne mândri și progresăm în continuare, nu ne-am oprit.