Brandul francez de vinuri Chamarre a intrat din aceasta saptamana sub administrare speciala, din cauza datoriilor. Lansat in 2005 pe pietele internationale, Chamarre a propus vinuri la un pret mediu / scazut, din soiri cu larga recunoastere, intentia initiala fiind aceea de a reflecta tipicitatea vinului din diverse regiuni ale Frantei.
În 2008, veniturile companiei au fost de 6,3 milioane de euro, reprezentand o pierdere de 3,3 milioane de euro. Acestia s-au adaugat unei datorii de 7 milioane de euro din 2007, cand compania a utilizat o parte din fondurile rezultate din vanzarea a aproximativ 25% din actiuni catre o asociatie de cooperative agricole, care include Val d’Orbieu, Cave de Jurançon, Cellier des Dauphins si Cave de Rasteau.
Intr-un comunicat recent, compania a anuntat ca, in ciuda cresterii sustinute, criza financiara si datoriile acumulate s-au dovedit a fi prea mult pentru un timp atat de scurt. Surse din piata franceza au aratat insa ca nici una dintre cooperativele care detin actiuni la Chamarre nu a fost afectata semnificativ si ca exista multe parti interesate in preluarea companiei.