Ne pregăteam să publicăm un interviu cu CEO-ul concursului VINARIUM / IWCB, Cătălin Păduraru, despre cea de-a XXI-a ediție a acestei competiții internaționale, când ne-a atras atenția un comunicat privind aniversarea, în 2024, a 30 de ani de existență a Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR). Am profitat de ocazia conversației pentru a-l ruga pe Păduraru, ca membru activ al comunității profesionale a vinului tot de trei decenii, dar și ca membru ADAR, să ne ofere o dublă perspectivă asupra evoluției ambelor proiecte – ADAR și VINARIUM – și să ne spună dacă și cum s-au influențat reciproc. Și să ne spună de ce ne-ar putea interesa ambele. (Subtitlurile sunt selecții din răspunsurile lui Cătălin Păduraru efectuate de redacție)

Experiența cumulată este o resursă de neprețuit. Jurații români de la VINARIUM sunt modelați de școala ADAR. Asociația a schimbat enorm gustul vinului românesc

– Cătălin, felicitări pentru aniversarea ta în industrie și a voastră ca Asociație! Ești membru vechi în ADAR, îți mai amintești cum a fost la început? Ce a însemnat ADAR atunci și ce a însemnat el pentru membrii ei, pentru vinul românesc, pentru tine personal? Pentru publicul larg, termenul “degustător autorizat” ar putea însemna o mulțime de lucruri, dar cel mai adesea am văzut că ajunge să însemne ceva văzut (e drept, rar) la televizor: “niște oameni care rotesc paharul, degustă savant, notează ceva pe o foaie de hârtie, iar când sunt întrebați ce fac acolo vorbesc în păsărească”.

– E o coincidență că eu împlinesc 30 de ani de activitate profesională sub semnul vinului și că ADAR împlinește 30 de ani de existența. Sigur, o parte bună din cei 30 de ani se suprapun, dar nu pe întreaga lungime și nu chiar pe toate planurile.

În 1994 am înființat cea mai exclusivistă (și, ulterior, cea mai puternică) firmă de distribuție de vinuri: PRIER CD Invest. PRIER, luna în care m-am născut, și CD de la Cătălin & Dana.  Apoi am făcut exit, dedicându-mă unui alt proiect VINEXPERT fondat în 1999. Atunci am intrat și în ADAR, adus fiind de Luci Pârvu, care devenise angajata noastră la recomandarea lui Liviu Grigorică.

Pentru a lămuri lucrurile de la bun început (dacă nu citește toată lumea până la capăt, nu?!): în momentul de față nu sunt nici acționar, nici angajat, nici colaborator/consultant al nici unei firme de comerț cu vinuri. Adică, după ce am vândut părțile din VINEXPERT în 2010, zilele și nopțile mele de muncă au însemnat doar cărți, cursuri, cercetare și VINARIUM – concursul pe care îl creștem din 2011 (pus pe picioare de domnul Valeriu V. Cotea în 2003). De fapt, despre toată această activitate ar trebui să vorbesc doar cu “noi”, întrucât în tot ceea ce am realizat am avut-o alături pe Daniela, soția mea. Este “aliniată” și Ruxandra, fiica noastră, dar secvențial, ea având propria-i carieră în antropologie.

– Cum a influențat existența ADAR concursul VINARIUM? Un răspuns pentru publicul larg, te rog!

– VINARIUM înseamnă în fiecare an, fără excepție, și ADAR. Majoritatea juraților români sunt membri ai Asociației. Apoi, dacă este să legăm destinele celor două entități, VINARIUM are calapoadele senzoriale modelate de școala ADAR, care a avut la catedră pe regretatul profesor Viorel Stoian (foto sus), pe domnul profesor I. Nămoloșanu sau nucleul profesional compus din doamna Nămoloșanu și “diriga” – doamna Gabriela Arion. Sigur, reglajul fin s-a făcut prin interacțiunea cu atât de mulți colegi valoroși din întreaga țară.

Experiența însumată, deși pare șablonard, este o resursă de neprețuit.

Chiar dacă ADAR nu este organizație care să stea în lumina reflectoarelor, cu atât mai puțin în cea sidefată, aurită, strobo-lucită, a schimbat enorm gustul vinului românesc. Cei mai mulți degustători autorizati, chiar așa neînțeleși uneori în discursul lor care pare sofisticat, au stat la originea vinurilor noi, ei fiind în număr foarte mare… enologii cramelor din toată țara. Pentru produsul finit a fost nevoie și de un tălmaci – așa ca mine. Am introdus în piață cam tot ce vedeți astăzi vin premium românesc cu istorie, atunci când nici nu prea era cine să o facă și, oricum, când vinurile ieftine erau mai tentante și pentru public și pentru business. Împotrivirea față de acest trend n-a fost niciodată simplă. Uneori chiar și echipa mea mai ceda – “de ce să nu vindem vinurile pe care le vrea lumea, pentru a face bani?”. Am scăpat de presiunea asta, firește, fără a aduna nici pe departe grămezile de bani făcute de oportuniștii pieței.

Totuși, din această împotrivire cupajată cu elemente de noutate de aici, din străinătate, s-a născut prima rețea de magazine specializate (1999), primul winebar, primul magazin online de vinuri, care au creat o altfel de piață. Cui se pare puțin…

ADAR a avut la început ca temă înțelegerea noilor tehnologii, upgradarea profesională a creatorilor de vin. S-a implicat și în comunicarea vinul, benevol

– Am zis de multe ori că eu n-aș mai fi ajuns să deschid Vinul.Ro dacă ADAR și-ar fi notat undeva, centralizat, punctajele și scurte note de degustare de la întâlnirile trimestriale, și dacă le-ar fi publicat. Din punctul meu de vedere ar fi fost păcat, că nu mi-ar mai fi oferit ocazia să pară că muncesc în timp ce mă distram teribil 🤣 – dar cum ar fi fost asta din punctul de vedere al unui ADAR-ist, al industriei vinului, al publicului, până la urmă?

– ADAR a avut ca temă de lucru înțelegerea noilor tehnologii (în 1994, cramele erau în alt orizont față de ce vedem astăzi) și up-gradarea profesională a “făcătorilor de vin”. Punct.

După sesiunile de degustări, prezentările de noi produse pentru protecția viei sau a noilor materiale pentru vinificație, toată lumea pleca acasă și se apuca de muncă. Nu exista (și nu există) cineva care să facă munca de care spui. A! Prin voluntariat, prin entuziasm colectiv sau personal s-au făcut simpozioane, degustări cu public șamd.

Ce spui tu – “note comunicate publicului” – e o acțiune care subscrie normei lucrative, business-ului. Nu e nimic rău în asta, doar că noi nu făceam acest lucru. Pe de altă parte, eu nu știu ca cineva din presă să fi cerut ajutorul ADAR-iștilor cu verb și aceștia să nu îl fi acordat. Pro bono. Eu am scris fără niciun leu (nici nu-mi puneam problema!) la Jurnalul Național (zeci de articole pe an), Ziarul Financiar (ani de zile), Bucharest Business Week, HORECA Expert, Revista Fermierului, Casa Lux, Play Boy (!) ș.a.m.d.

Am făcut emisiuni de radio și TV fără bani, conferințe de presă (foto dreapta). Dar știu bine, pentru că de multe ori am fost împreună, așa făcea și Luci Pârvu, așa a făcut și Dan Boboc, Dorin Popa, Georgel Costache, Gheorghe Crăciunescu, Aurel Popa, Ioan Buia… și lista poate fi prelungită mult, mult, mult. Dar mai sunt și lucruri care nu se văd. Ajutorul pe care l-au primit oameni de afaceri, studenți, masteranzi, doctoranzi, comunicatori, legiuitori, oameni din administrație și organismele de control și așa mai departe. Nu cred că există vreun om care să spună că mi-a cerut ajutorul și nu i l-am acordat. De aceea putem spune că ADAR deține o matriță… pe care o recunosc. Să nu uităm că idealul meu a fost ca VINARIUM să fie gratuit. Și să știi că dacă instituțiile statului și-ar fi făcut treaba, acest lucru ar fi fost posibil și astăzi.

Ce are România de oferit lumii vinului? Istorie, apetit de consum, soiuri cu farmec, inovație reală

– O întrebare pe care vreau s-o punem de-acum înainte oricărui intervievat (nu că n-am mai pus-o și în trecut, dar acum mi se pare că arde mai tare ca niciodată): Argentina are Malbec, Chile are Carmenere, Germania are Riesling, Georgia are „7.000 de recolte” în spate, Republica Moldova are “o legendă vie”… România ce are? Care crezi că sunt elementele ireductibile, cele mai importante elemente de identitate proprie pe care ar trebui să le comunice succint printr-un slogan, printr-o idee, printr-un “brand de țară”? Și de ce, dacă nu cer prea mult?

– România are foarte multe atuuri în lumea vinului. Nu le folosește, la fel cum nu folosește nici un alt atu din nici un alt domeniu. Avem posibilitatea să validăm și să comunicăm și noi vreo 7.000 de ani de vitis vinifera pentru spațiul acesta în care se află astăzi România.

Aici am două sublinieri:

1. Fraților, colegi de breaslă din România și din Republica Moldova, instituția citării este sfântă. Chiar dacă pare că vă minimalizează contribuția, de fapt vă înalță și vă asigură că, dacă veți lansa în public și dumneavoastră ceva original, veți fi citat, pomenit, lăudat, cum vreți dumneavoastră.

Această teză a venirii Vitis Vinifera pe cale terestră din bazinul caucazian pe la nord de Marea Neagră, odată cu marile fluxuri migraționale și rostogolirea spre vest a limbilor proto-indo-europene, este semnată de Cătălin Păduraru. Pe lângă faptul că e imoral să nu recunoști munca altuia, e și foarte greu (și ineficient) să tot o iei de la capăt.

2. Când spunem România, referindu-ne la vechime, o serie de inflama(n)ți sar de fund în sus. Că România nu exista, că nici nu știam că suntem români șamd. Oameni buni, Italia, Grecia, sunt state închegate mai ieri. Chiar și Germania. Cu toate acestea, istoria se asumă ca fiind a acestor state moderne. Hai să ne relaxăm puțin. Este vorba despre o convenție, o licență în exprimare. Mie mi se pare exagerarea asta o românofobie, așa cum există și o grotescă dacofobie, cu mult mai toxică decât exagerat incriminata dacopatie.

Așadar. Avem istorie. Avem și realizări de ultima oră fără echivalent pe glob. La mijloc – oamenii. Mulți oameni valoroși. Abandonați din păcate de un stat inert, cu mecanisme ancrasate, ministere, agenții, direcții, oficii, birouri, bla bla bla. 

Rezumând: istorie, apetit de consum, soiuri cu farmec, inovație reală (nu declarativă – pentru textele de marketing “tradiție si inovatie”).

În privința vinului, strict a vinului, poate să fie benefic să declarăm popoarelor lumii: nu suntem cu nimic diferiți față de voi! Poate puțin mai vechi în meserie și, uneori, mai veseli. (Bine, cu glas șoptit, am putea adăuga… veseli, din ce în ce mai rar.)

Uite, însă, ceva de viitor. Viitorul apropiat. Reiau ideea că nu trebuie să fim unici, ci doar să comunicăm corect, coerent, atributele pe care le-ar putea aprecia publicului internațional. O campanie se pregătește cam în doi ani.

Exact timpul în care se va termina de construit și termenul la care va fi dată în folosință A7. Autostrada care trece prin Dealul Mare și apoi prin toată Moldova (peste 30.000 ha?!) și, mai apoi, poate face legătura și cu Moldova de Est.

Nu e singura autostradă, nu e singura regiune cu vii, dar îmbinarea dintre ele poate fi una fericită. Practic, startul campaniei ar trebui dat acum. (Să nu spună iarăși cineva că nu am formulat în premieră!) Până se găsește sursa de finanțare, până se aprobă, până se fac pitch-urile… Stai, cine le face? …cine-i decidentul? …conducătorul proiectului? După lege, i s-ar putea da ONVPV-ului, dar acesta nu are nici experiență, nici relevanță în piața liberă – acolo unde ar trebui să negocieze cu publicitarii până este elaborată efectiv campania. Campanie care cel mai probabil, trebuie să acopere toate câmpurile de comunicare, dată fiind lipsa precedentului. Asta înseamnă online, presă scrisă, panotaj, outdoor, televiziune, toate cu accent pe străinătate. Punerea în practică, timpul în care începe să fie vizibilă și, mai apoi, cu Doamne-ajută, producerea efectelor, cum spuneam, sincron cu termenul de predare pentru A7. Ce campanie pentru turismul cu rulote s-ar putea face…