Costin Gache (locul I), Liviu Croitoru (locul al II-lea) si Valentin Luca (locul al III-lea) sunt castigatorii Bar Master Competition 2007, organizata in Aqua Club de catre Food & Bar Magazine. 15 barmani s-au luptat in finala, in cadrul unui show de bartending care a tinut asistenta cu sufletul la gura.
Progamul Finalei a inceput cu probele de calificare (Speed Pouring si Working Flair) prin care, din cei 15 concurenti, au fost selectati cei mai buni 10. Acestia s-au intrecut apoi in proba finala, Free Style Show, in care fiecare barman a putut sa arate tot ceea ce stie in materie de spectacol de bar.
Marele premiu a fost de 1.500 de euro, iar concurentii plasati pe locurile urmatoare au primit 700 de euro (Locul II), 500 de euro (Locul III) si, respectiv, 250 de euro (Locul IV). Barmanii clasati pe locurile V-X au fost recompensati cu cate 100 de euro.
Evenimentul a fost sustinut de Campari, Cinzano, Jim Beam, Tullamore Dew, Nespresso, Kissinger Comp si Pepsi si supervizat de agentia de barmani profesionisti Exquisite Bar Solutions. Partenerul media al evenimentului a fost publicatia Maxim.