Carl Reh, vin de academicieni

Marele Bal al Academiei Catavencu, organizat in acest an sub tema „Criza si pedeapsa”, ca aduce in paharele protipendadei vinuri de la Crama Oprisor. Mai exact, 200 de sticle de Sauvignon Blanc si 200 de sticle de Cabernet Sauvignon au fost branduite de catre George Moisescu – artizanul rebrandingului Carl Reh – special pentru acest eveniment. Cate patru caricaturi de Mardale pentru fiecare soi vor incerca sa descrie actualitatea romaneasca in contextul crizei financiare globale, concluzia fiind, desigur, ca noi nu ne tememe de criza, daca nici in UE n-am intrat din primul val.

Publicitate
Uleiuri

|n afar de vinurile pentru invitati, alte sticle, unicat de aceasta data, vor fi pregatite special pentru premiantii Balului, la categoriile deja cunoscute – „Din putul gandirii”, „Meandrele concretului”, „Emil Bobu”, „Gandire cu premeditare”, „Capraria Marean Vanghelie”, „Mari Clitorii ale Guvernarii”, „Gandesc. Deci ma risc”, „Carma scapa turma” si „Minti, nu minti, vremea populismului trece”.

Relatia dintre Carl Reh Romania si Academia Catavencu a inceput in aceasta vara cand, tot sub obladuirea lui George Moisescu, redactia ac ademicienilor a gazduit o degustare de vinuri produse la Oprisor sau importate de catre CRW in Romania. Dupa cum povesteste Ioan T. Morar, „a fost un act de civlizatie, majoritatea colegilor dandu-si seama ce porcarii au baut pana atunci”.

Publicitate