Cu Valentin Ceafalău despre vin, viață și piață – o perspectivă de la altitudinea titlului de Campion mondial la degustări pe nevăzute

Valentin Ceafalău e binecunoscut cititorilor Vinul.ro în calitatea lui de redactor șef al publicației încă de la începuturi, din 2002, pe când ceea ce editam se numea “Connaisseur”, și până în martie 2014, când a ales un alt drum (iată, de mare succes). Mai e cunoscut și celor care nu citesc publicația, dar iubesc vinul, prin activitatea lui de jurat emerit în concursuri interne și internaționale și prin activitatea lui în piață – prezentări, degustări ghidate, organizarea și găzduirea unor evenimente de profil, redactarea de note de degustare și multe altele. Începând din 14 octombrie 2023, numele lui Valentin Ceafalău e cunoscut universului internațional de iubitori și profesioniști ai vinului și prin calitatea lui de membru de bază al echipei de români care a obținut titlul de Campioană mondială la degustări în orb în cadrul concursului organizat de prestigioasa “Le Revue du Vin de France” la care s-a înregistrat cea mai numeroasă concurență din istoria competiției. N-am vrut să-l întreb pe Vali doar “cum a fost la concurs”, ci am dorit să profităm cu toții de experiența lui dincolo de relatarea unei experiențe unice, oricât de spectaculoasă ar fi fost ea. L-am întrebat cum a ajuns până la această performanță uluitoare, ce urmează după succes, cum se vede “stilul românesc” de vinuri din perspectiva internațională și ce crede el că ar fi de făcut în continuare – la nivelul producătorilor, consumatorilor și presei de la noi. Sper ca postura de maxim prestigiu de pe care răspunde azi Valentin Ceafalău acestor întrebări să atragă atenția celor interesați. (Titlul, introducerea și intertitlurile sunt parafraze din răspunsurile invitatului ale semnatarului prezentului interviu, fotografiile provin din arhiva intervievatului și de pe site-ul larvf.com – organizatoarea competiției).

Publicitate
Uleiuri
La ediția 2023 a Campionatului mondial de degustări în orb, steagul României a fost în centrul atenției internaționale

Degustătorii nu-s niște bețivani cu nasul roșu: vinul poartă în el cultură, artă, istorie, socio-economie, antropologie

– Antoine de Saint-Exupery scria (aproximativ) că “dacă vrei să-i convingi pe oameni să construiască o corabie, nu-i trimite după lemn, cuie, pânză și sfoară, ci vorbește-le despre infinitul mărilor albastre”. Ce le-ați spune voi oamenilor care se uită la reușita voastră – improbabilă, dacă ar fi să judecăm strict după piața internă sau după exporturile românești de vin și după calitatea pieței interne de restaurante – de ce ar merita să investească timp, bani și pasiune în învățarea vinului, ce ar putea să le aducă asta lor?

Valentin Ceafalău: Într-adevăr, dacă ar fi să ne raportăm la nivelul de evoluție al pieței vinurilor din România, la gradul de sofisticare al consumatorilor, la capacitatea de înțelegere a pieței și mecanismelor ei de către marea majoritate a producătorilor de vinuri, această performanță poate fi comparată cu o minune. În spatele acestui succes stă munca de aproape cinci ani a unei echipe sudate, ai cărei membri au învățat să se cunoască și să se respecte reciproc. Evoluția echipei în anii anteriori arată faptul că această performanță nu a fost un accident. Anul trecut, înainte de ultimul vin, echipa României se afla pe locul al treilea. Am terminat pe 5-7. În 2019 am fost pe 11, iar în 2021 pe 9. 

Publicitate

Nu cred că o să avem impactul sportivilor câștigători de trofee care influențează generații de tineri să se apuce de sportul respectiv. M-aș bucura totuși dacă performanța noastră ar schimba un pic mentalitatea marelui public din România legată de vin și degustarea lui. Vinul nu este o simplă băutură alcoolică! Iar degustătorii profesioniști nu sunt niste bețivani cu nasul roșu! Vinul poartă în ADN-ul lui elemente de cultură, artă, istorie, socio-economie, antropologie… Degustarea vinului presupune descoperirea acestor elemente și însușirea lor, apropierea de ele într-un mod intim, cu ajutorul propriilor simțuri. În cazul meu, a fost și este vorba de această curiozitate de a descoperi lucruri, gusturi, locuri și oameni noi, curiozitate ce îmi ține trează pasiunea pentru vin. 

Degustarea în orb te aduce cu picioarele pe pământ

– Care dintre experiențele profesionale sau de viață credeți că v-a pregătit cel mai mult pentru această reușită: mă gândesc atât la planul organoleptic, cât și la cel uman, al încrederii… trebuie să ai multă încredere – sau ce altceva? – ca să accepți, de pildă, ca răspunsul oficial al echipei la prezentarea unui vin să fie unul diferit de ceea ce crezi tu intim că ar fi corect.

Valentin Ceafalău: Fiecare pas – greșit sau corect –  pe care l-am făcut în carieră, fiecare etapă a influențat într-un fel sau altul această reușită. În cazul meu, cei aproape 14 ani de jurnalism de vinuri alături de tine la Connaisseur și Vinul.ro, lecțiile pe care le-am primit în cramă și în piață în etapele M1.Crama Atelier și Crama Rasova, înțelegerea și apropierea de piața vinurilor de import, în cadrul colaborării cu Vinimondo, toate au avut un impact considerabil. Referitor la echipă, cred că cel mai important lucru a fost acela că am reușit să ne respectăm unul pe celălalt, să ne cunoaștem aria de expertiză, pentru că noi ne-am specializat diferit pe zone și stiluri diferite. A fost foarte greu să trecem peste propriile convingeri în favoarea convingerilor celorlalți, să înțelegem că simțurile pot fi păcălite și că nu ai întotdeauna dreptate. Fiecare dintre noi a avut un rol extrem de important în atingerea acestei performanțe, pentru că, pe lângă bagajul de cunoștințe și capacitățile organoleptice pe care le-am adus fiecare, ne-am sprijinit moral și ne-am împins de la spate unul pe celălalt. Există un dicton pe care l-am adoptat în toată această campanie și după care ne-am ghidat: „Blind tasting makes you humble!”. Parafrazând: Degustare în orb te aduce cu picioarele pe pământ! 

Ce urmează după succesul de top? Normalitatea

Cum credeți că va conta, că va influența acest titlu de campioni mondiali, carierele fiecăruia dintre voi? Sigur că teoretic în bine, dar mai concret: vă gândiți să începeți niște cursuri, să oferiți consultanță – și de ce fel? – sau pur și simplu veți continua fiecare cu ce făceați? Apropo, mai participați și la anul sau vreți să lăsați loc la nou-veniți?

Valentin Ceafalău: M-am bucurat să vad emulația pe care a creat-o performanța noastră într-o piață a vinului foarte divizată, in care producătorii cu greu acceptă să se unească pentru binele comun, în care pasionații și trendsetter-ii caută „scandalul”, tabloidul și  frivolul, iar consumatorii încă bâjbâie printre rafturile de vinuri în căutarea celui mai ieftin. Cred însă că ecourile acestei performanțe în piață se vor stinge relativ repede, iar oamenii se vor întoarce la ce făceau înainte.

Echipa României, în formatul ei actual – cu Julia Scavo, Horia Hasnaș, Cosmin Udrea și subsemnatul – nu va mai continua. Cred că am demonstrat de ce suntem în stare fiecare dintre noi și vrem să oferim posibilitatea și altor pasionați de vinuri să participe. Dacă Radu Rizescu, managerul și antrenorul echipei, consideră că putem ajuta viitoarea echipă din poziția de antrenori secunzi, suntem deschiși colaborării.

Joburile noastre presupun cursuri, prezentări și degustări de vinuri, traininguri cu personalul de servire și nu numai, servicii de consultanță, așa că nu putem spune că începe o nouă perioadă sau că schimbăm ceva.

În vinuri, România nu are un stil propriu care să o diferențieze. Vor trece ani buni până să ne rafinăm un stil… sau poate n-o să-l avem niciodată

– O caracterizare asupra producției românești de vinuri, din punctul de vedere al unor campioni mondiali la degustări: există o tipicitate de soi sau de zonă care să fie recognoscibile în mintea și papilele unui concurent? Întreb asta fiindcă am văzut că se mai întâmplă ca organizatorii să bage și vinuri “confidențiale”, fără circulație și fără recunoaștere mondiale consacrată. Și, dacă tot am adus vorba aici, putem vorbi azi despre un „stil” (sau două, trei) din România care să fie clarificate, să fie “de referință” (în sensul de recognoscibil) pe o piață internațională așa cum e ea azi?

Valentin Ceafalău: Din punctul meu de vedere, încă nu avem un stil propriu românesc, care să ne diferențieze, care să ne confere personalitate. Ca atunci când pui paharul la nas să spui: „Da, e românesc!” Poți spune că este est-european, cel mult. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să am în concursurile de vinuri internaționale probe din România. Bănuiam că sunt vinuri românești, dar nu aveam curaj să îmi „pariez” toți banii pe asta. M-am rezumat la a spune că sunt est-europene. Ceea ce caracteriza aceste vinuri era inconstanța stilului, cu toate că, din punct de vedere calitativ, ele erau foarte bune, unele excepționale. Vor trece ani buni până o să ajungem să ne rafinăm un stil propriu. Sau poate nu o să îl avem niciodată și o să copiem trendurile venite de peste graniță. 

Cred că prima etapă a dezvoltării pieței vinurilor de după Revoluție este aproape de final. Până acum totul s-a făcut empiric, fără o bază teoretică. Plantăm orice, producem orice, vindem orice, oricum! Fără reguli ale pieței, fără o piață. Odată cu democratizarea informației, cu apariția școlilor și înmulțirea și diversificarea cursurilor și degustărilor de vinuri, piața vinului trece într-o a doua etapă, cea în care vinul nu mai este doar o băutură alcoolică, în care producătorii se străduiesc să aducă plusvaloare pentru a se diferenția, pentru că au în față consumatori informați. Semnalele în această direcție sunt din ce in ce mai clare. 

Lăsați orgoliile, începeți să învățați unii de la alții, experimentați și… nu mergeți la gală în ițari și opinci prăfuite

– Un sfat – nesolicitat de ei, ci de mine – din partea campionilor mondiali la degustat în orb – pentru producătorii români? Dar pentru consumatori? Dar pentru cei care fac listele de vinuri a unui restaurant sau oferta de vinuri a unor magazine? Există un “concept” care ar trebui urmat sau mai multe?

Valentin Ceafalău: Hmmm! Interesant!  Pentru producători: lăsați orgoliile și începeți să învățați unii de la alții și să vă sprijiniți unii pe ceilalți! Piața mondială a vinului în ultima perioadă trece prin momente critice, din cauza scăderii consumului. Concepții de genul „capra vecinului…” și „I’m the best, fuck the rest!” nu mai funcționează în zilele noastre. Vedem societăți întregi care au mers pe genul asta de filosofie și acum sunt falimentare. 

Sfatul meu pentru consumatori este să experimenteze și să se informeze cât mai mult legat de vinurile pe care le consumă. Dincolo de etichetă este o lume întreagă și o poveste ce așteaptă să fie descoperită. Nu îți place una, treci la următoarea! Sigur o să găsești ceva ce îți va face plăcere. Nu mai înghițiți precum „guvizii” (știu termenul e dur și degradant!) ceea ce vi se oferă când vă organizați nunțile, petrecerile, când mergeți la restaurant. Informați-vă! Nu băgați în voi vinuri care costă mai puțin decât un litru de benzină pe care îl puneți în mașină voastră! Educația funcționează în ambele sensuri, de la producător la consumator și invers.

Îmi permit încă un sfat pentru creatorii de emisiuni tv și radio: Vă implor nu mai ilustrați materialele despre vin cu melodia „Bun e vinul ghiurghiuliu”! Suntem în secolul XXI, pentru numele lui Dumnezeu! E ca și cum ai merge într-un club exclusivist sau la o petrecere de gală, unde se impune frac, în ițari și opinci! Și alea prăfuite!