
„Game-ificare”, asta sună foarte bine! Un termen inspirat din industria jocurilor și din anumite curente de marketing, pe care-l auzim uneori atunci când vine vorba și despre atragerea de noi consumatori către vin. Ei, bine, Campionatul național de vinuri, propus conaționalilor de către cei de la Arsavi Ad Media / Vinador.ro în colaborare cu fosta noastră colegă Adriana Popescu, este un exemplu perfect de transformare a educației despre vinuri într-un joc: zeci de consumatori (spre 100 la fiecare întâlnire, speră organizatorii) au ocazia să deguste și să aprecieze în conformitate cu propriile gusturi vinuri grupate după criterii care să facă posibilă comparația (pe soiuri, stiluri etc). Printr-un sistem de vot electronic facil, ia naștere un top al băutorilor prezenți, care se găsesc astfel implicați într-un sistem „de jos în sus” care poate propulsa în atenția publică ceea ce s-a votat la „Campionat”. Cum la fiecare întâlnire există și câte un MC care prezintă succint trăsăturile caracteristice „de manual” ale respectivelor seturi propuse spre evaluare, votul public este mereu însoțit și de o componentă informativă, ceea ce face campionatul pe cât de distractiv și interactiv, pe atât de educativ. Există și o așa-numită Comisie de specialitate, formată din 10 persoane cu legături mai aprofundate de fenomenele pieței vinului (proprietari de magazine sau wine baruri, somelieri, formatori de profil, bloggeri etc), care acordă la rândul lor medalii. Întâlnirile Campionatului sunt completate de momente artistice, bufet, socializare și interacțiune umană între persoane cu aceleași interese, ceea ce e de natură să le sporească atractivitatea. Prima ediție a Campionatului e dedicată Feteștii negre, în data de 8 aprilie, la Hotelul Sheraton București, de la orele 18.30, detalii și rezervări fiind disponibile pe site-ul organizatorilor. Vinul.ro s-a alăturat inițiativei de la bun început, în calitate de partener media unic – și vom acorda și anumite premii speciale atunci când simțim nevoia să scoatem în evidență produse care ne-au impresionat. Rămânem aproape!