Text si foto Loreta Budin
Suntem 38 de insi de 17 nationalitati, urmam cursurile Master International Vintage in domeniul vinului si, la sfarsitul primului an de studii, vizitam producatorii din 3 tari – printre care si Romania.
VINUL LA RAPORT
Asa prevede programa scolara: un „voyage d’etudes”, o calatorie de studii in 3 tari din cele 10, unde functioneaza universitatile partenere ale ESA, Ecole Superieure d’Agriculture, Angers. Anul asta, tarile sunt Italia, Romania, Grecia – in fiecare vom adasta timp de o saptamana. La final, fiecare masterand este obligat sa redacteze un raport despre ceea ce a vazut si degustat, iar pentru asta primeste nota. Prin urmare, imi voi „revizita” propria tara – de-abia astept! Pe lista producatorilor sunt nume binecunoscute, dar si noi jucatori pe piata.
Periplul romanesc e pus la punct si coordonat de profesorii Arina Antoce si Ioan Namolosanu de la USAMV Bucuresti (Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, Bucuresti). Numai dumnealor stiu cate eforturi au depus pentru a face traseul de vizitare cat mai interesant si cat mai variat, in limitele unui buget nu excesiv de generos. In plus, urmeaza sa beneficiem de cel putin doua mese gratuite pe zi – ceea ce e important cand traiesti dintr-o bursa de student.
IN FINE, ACASA!
Aterizam pe Baneasa; autocarul USAMV ne asteapta „la scara”, sa ne duca direct la Cernavoda. E o zi senina, totul e verde si prietenos, la radio canta „sa nu-mi iei niciodata dragostea”… in fine, acasa!, exclam, cativa trecatori ma fixeaza de parca nu as fi in toate mintile. O imbratisez pe mama, ii las in grija rucsacul de 22 de kile, imi transfer rapid o parte din lucruri intr-o geanta de voiaj, si sus in autocar, unde toata lumea e gata de plecare. Prima miscare a dnei Antoce: fiecarui student ii este impartita o mapa cu programul calatoriei, cu harta, plus un CD de prezentare a USAMV. Lumea izbucneste instantaneu in aplauze, dna Antoce clipeste uimita… De unde sa stie ca in Italia am umblat o saptamana pe ici si pe colo, fara a avea habar, de la o zi la alta, unde mergem, ce urmeaza sa vedem… fara sa cunoastem macar ortografia, daramite caracteristicile multelor soiuri de struguri despre care s-a facut vorbire.
BUCURESTIUL DIN AUTOCAR
Inainte de a sosi in Romania, le-am facut colegilor o prezentare in power point despre ceea ce, in mare, urma sa vedem. La capitolul intrebari, un francez a vrut sa stie – la misto, evident – daca la noi sunt bancomate. Da, i-am raspuns pe acelasi ton, avem bancomate, avem chiar si vin. Inainte sa ajungem pe autostrada Soarelui, soferul USAMV ne face un tur prin centrul capitalei. E sambata, traficul e bland, soarele poleieste frumos casele boieresti de pe Calea Victoriei, uite si Atheneul … Uau, aud exclamatii, aparatele foto se indreapta spre geam, o mica gadilatura la orgoliu… E frumos Bucurestiul, vazut din autocar. La Cernavoda, peisajul se intoarce pe dos: blocuri date cu napalm, strazi desfundate, fete buimace…. Cu o zi inainte, orasul era inca inundat. Colegii vor sa-si scoata bani de pe card – asa aflam ca-n singurul oras nuclear din Romania nu exista bancomate. In schimb, un curcubeu dublu se arcuieste fabulos deasupra colinelor cu eoliene.
VOIOSIE, SANATATE, CANADIENI
Ziua doi: urmam, neabatut, cursul Dunarii, prin sate parca de pe alta lume. Prima vizita e la Vinex Cernavoda. La cina din ziua anterioara am avut pe masa vinurile firmei, asa ca suntem deja „introdusi” in chestiune. Facem mai bine cunostinta cu cele 3 game produse aici (Valu Roman, Castel Hinogu, Noblesse). Francezii sustin ca produsele sunt cat se poate de baubile, ca pot acompania placut mesele udate din belsug. La Vifrana SA ne intampina proprietarul-avocat maritim Vasile Francu. Domnia sa ne explica de ce a optat sa faca vinuri din struguri bio: „Wine brings joy and health”. Voiosie si sanatate, asta vizeaza patronul, si se lauda ca are deja contract semnat cu canadienii. Utilaje noi-noute, 1.000 de baricuri, 2 oenologi – seful nu se da in laturi la cheltuieli grele, chiar daca are in dotare numai 130 ha. Primele vinuri au fost deja lansate anul trecut.
Direct din tanc, ni se toarna in pahare un Chardonnay cu adevarat interesant, si un rose placut. Apoi, masa-ntinsa cu slana si peste afumat, cu ardei umplut si placinta cu branza, totul stropit cu Cabernet Sauvignon din gama Patrician. Cu inimile voioase, vizitam apoi Tropaeum Traiani, si face popas si la manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei. Pentru ca vinul, nu-i asa, inseamna mai mult decat ceea ce e in sticla.
BITTER MAMAIA SI CRAMA LUI TERENTE
A treia zi descindem la Murfatlar SA. Mai intai o incursiune in vie, unde avem ocazia sa vedem plantatii noi, alaturi de cele Muscat Ottonel ’58 – care erau „vedete”cand combinatul abia se infiintase. Cum aici totul e la scara mega, admiram si numarul impresionant de etichete, si capacitatea uriasa de productie, si halele labirintice, si utilajele nou achizitionate, si sectiunea pentru imbuteliere, unde, cu onor, defileaza peturile de Babanu. Urmeaza degustarea – bitterul Mamaia e the best.
De la Murfatlar, ne deplasam spre Macin. Peisaj cu adevarat special, unic. Cei de la Alcovin Macin ne asteapta la Crama Dobrogeana cu o sesiune de degustare profesionista – videoclip de prezentare, fisa de evaluare si tot tacamul. Dintre vinurile oferite spre degustare, remarcam un Merlot generos, iar la capitolul albe, Feteasca Regala sec, Aligote-ul si Muscat Ottonelul sec. Nu ratam Crama lui Terente, unde povestea talharului cu priza la doamne si domnite inveseleste asistenta. Seara, cazare la pensiunea nou inaugurata in zona, care arata ca-n Alba ca Zapada. La parter, program live de manele & latino – colegii se dedau frenetic dansurilor orientale. Marfa!!
SURPRIZA CRAMA NATURA
Ziua a patra inseamna un scurta incursiune in Parcul National Macin –traseu per pedes, pana la Fantana de Leac. Aflam ca pasionatii din zona au pus la punct trasee pentru biciclisti – dar asta e deja o alta poveste. Traversam Dunarea cu bacul, privelisti cum numai in zona sunt. Pe malul celalalt, autocarul ia directia Vrancei, cu popas la Crama Natura, Tifesti, Panciu. Un alt producator pe care am bucuria sa-l descopar. Bucurie zic, pentru ca oenologul Sorin Macoviciuc e un fan a igienei in crama si al vinurilor fara excese – inclusiv de dioxid de sulf. La laboratorul din dotare se fac multime de teste microbiologice, si nu-s doar de ochii lumii. La degustare, descoperim vinuri placute, lejere, cu arome delicate, la un excelent raport calitate pret.
ATUURILE VINCON
Ziua a cincea e dedicata unui alt mare jucator de pe piata – Vincon. Directorul de productie Nicu Mateescu ne face o prezentare profesionista a companiei, inclusiv din punct de vedere marketing si strategie. Aparatele de fotografiat nu mai prididesc la sectiunea imbuteliere a sticlelor din gama Comoara Pivnitei – mai precis, la capitolul acoperire cu ceara a dopului si aplicare a sigiliului cu insemnele firmei. Interes starneste si vinarsul; ni se spune ca depozitul de distilate este cel mai mare din Europa de Est. „Oh”-urile si „ah”-urile culmineaza insa atunci cand suntem dusi sa vedem crama istorica, Beciul Domnesc, patrimoniu UNESCO. Cu un gest spectaculos, dl Mateescu ridica de pe raft o sticla cu Merlot din ’49, cel mai vechi vin din oenoteca.
EXOTICA LACERTA
A sasea zi ne aduce in Dealu Mare. Un prim popas: Lacerta, investitie recenta, austriaca. Coline frumos brodate cu de vita de vie, drum prafos de tara (in principiu, asfaltul trebuia sa fi ajuns si pe-aici, dar n-a fost sa fie…), carute… si o cladire ultramoderna, armonios integrata in peisaj. Vinurile ne sunt prezentate dupa un ritual inedit: cu paharul in mana, circulam prin crama si, din loc in loc, suntem intampinati de echipa companiei, care ne alimenteaza generos. Mizanscena e perfecta, locul e impresionant, la fel ordinea si igiena. Vinurile sunt foarte atractive, foarte „lumea noua”: exuberanta, corp si prospetime, fructe exotice la greu. Totul vizeaza un consumator de 20-25 de ani din noua generatie, umblat prin lume, cu studii superioare si venituri peste medie. Nu stiu cum merg produsele Lacerta pe piata romaneasca, dar e clar ca producatorul si-a targetat bine produsele: dupa vizita, masteranzii – cu medie de varsta de 25 de ani, si cu parinti destul de bine situati financiar – se reped la buticul companiei, sa-si achizitioneze vinurile preferate.
RAPSOD CU PERSONALITATE
Dupa Lacerta, un tur scurt la Tohani, masa de pranz, apoi directia Cramele Rotenberg. Patronul, „Domnul Merlot”, nu-i in tara – va „conferentia” ceva mai apoi cu masteranzii, prin skype. Oenologul Eugen Stancu face oficiile de gazda. Desi crama e de mici dimensiuni, felul in se face vinul aici capteaza atentia vizitatorilor. Faptul ca strugurii sunt recoltati si fermentati separat de pe fiecare unitate de terroir de baza – cum le place francezilor -, ca se foloseste gravitatia pentru transvazare, ca nu se face filtrare mecanica, ca sunt folosite baricuri proprii… toate acestea sunt semnele unui vin mai altfel, cu personalitate. Asta o comunica inclusiv etichetele – colegii le remarca imediat, iar colegul din Israel ne explica simbolul palmei desfacute – , asta ne povesteste insusi vinul, de indata ce-l avem in pahare. La final, suntem cadorisiti cu cate un Rapsod. Pe parcursul unui intreg an de vizite pe la facatori de vin din toata Europa, e primul producator care ne ofera o sticla – gest care nu va fi usor de uitat.
ZIUA „FETEASCA NEAGRA”
Ziua a saptea e si cea mai densa din punct de vedere al calitatii vinurilor pe care le vom degusta. In sfarsit, o sa avem in pahare Feteasca Neagra „ca la mama ei”. Vizitam mai intai SERVE, oenologul Aurel Rotarescu ne uimeste cu precizia detaliilor despre vie si despre procesul tehnologic, si cu raspunsuri la obiect.
La Davino, in mod surprinzator, intrebarile si discutiile se centreaza pe subiectul etichete. De ce Agnus Dei, de ce simboluri religioase si ezoterice… Oenologul Bogdan Costachescu e putin incurcat. Pana la urma, intrebarile se topesc respectuos in paharul cu Flamboyant. Si la Davino colegii vor sa-si cumpere vinuri – se face o exceptie, si dorinta le este indeplinita. La Crama Basilescu, masteranzii fac cunostinta cu minunatul rose, cu eleganta Tamaioasa Romaneasca si cu unica, adevarata Feteasca Neagra (stiu ca suna ca-ntr-o reclama pentru Mama Omida, dar jur ca asa e). La sfarsit, primim in dar cate o sticla de Tamaioasa.
BYE-BYE ROMANIA
Penultima zi e capitalista – adica ne intoarcem in Bucuresti. Rezervare pentru vizita la Casa Poporului, si seara gastronomica la Ginger, cu vinuri de la WineRo (in fapt, cu vinuri Enira de la compania-sora din Bessa Valley, Bulgaria). Apoi, disco la Oldies, descindere in Lipscani, shopping ziua urmatoare… si bye-bye Romania, autobuzul ne varsa la Otopeni. Ne imbarcam spre Grecia, destinatie cu miros de pliante turistice. Imi pare bine ca vinurile romanesti si-au facut auzita vocea – si ma rog sa si-o faca auzita din ce in ce mai tare, din ce in ce mai armonios, mai concertat. Pentru ca merita. Pentru ca, totusi, meritam.