A trecut mai bine de un an de cand Rotherfield Proprieties a devenit Budureasca, timp in care producatorul de vinuri din Gura Vadului a incercat sa faca pasi mici, dar siguri, pentru o conturare a propriei identitati: de la reinventarea numelui catre unul care sa fie acceptat de consumator, la restilizarea etichetelor si reorientarea pe piata, dar mai ales in abordarea unui nou stil de vinificatie. Pariind pe o promovare regionala, brandul fiind foarte activ in zona Bucuresti – Buzau – Ploiesti, si pe o consolidare a marcii prin sistemul de crame proprii, Budureasca a reusit sa se mentina pe o linie constanta. Cu toate ca in 2010 nu au excelat la capitolul vanzari, conform declaratiilor lui Dumitru Varga, directorul general al companiei, plusul a venit la capitolul vizibilitate, o parte din vinurile produse aici fiind introduse in retail prin Real Hypermarket si in reteaua Tarom.
In ceea ce priveste calitatea vinurilor, Varga declara Budureasca se afla inca la inceput de drum. Ca si in cazul unui renumit producator de vinuri din Dealu Mare cu care are o colaborare de traditie, directorul general de la Budureasca afirma ca etapa de incercari in crama si in vie se afla abia la inceput. „Abia peste 7 ani vom reusi sa identificam care este potentialul adevarat al clonelor si care sunt cele mai fertile zone pentru acestea”, spune Varga, subliniind ca in acest moment la Budureasca au fost „izolate” aproximativ 5 hectare de vita de vie destinate producerii de vinuri premium.
Desi in momentul de fata Budureasca face volume tot pe vinul vrac, directia de vanzare a cramei este orientata in special spre segmentul premium. „Este foarte greu sa pleci de la inceput numai pe directia superpremium. Oricat ai vrea sa produci numai vinuri de calitate premium, trebuie sa pastrezi un echilibru intre ceea ce iti doresti si ceea ce trebuie sa vinzi, deoarece cea mai mare problema in acesti ani de criza este sa ai capacitate financiara care sa iti permita sa rezisti pe piata“, mai spune Dumitru Varga.
Vinurile, pe directiile prospetime si „fruct“
La mijlocul lunii septembrie, editorii Vinul.Ro au avut ocazia sa deguste „en-primeur” vinurile ce vor fi scoase in curand pe piata de Budureasca, impreuna cu Dumitru Varga, Stephen Donnelly, vinificatorul acestei crame si Sorin Pricopie, directorul de marketing. Ce ne-a impresionat cel mai mult a fost directia de vinificare impusa de Stephen Donnelly dirijata spre prospetime si fruct, chiar si in cazul vinurilor din recolte mai vechi.
Din recolta anului 2009 am degustat o Feteasca alba, o Tamaioasa romaneasca si noul Fumee blanc, pariul alb al acestei crame, un cupaj elegant si complex, cu un bun echilibru intre tonurile de lemn, aciditate si aromele primare de fruct. Amprenta terroirului isi face simtita prezenta, atat in cazul vinurilor albe, dar mai ales la cele rosii. Foarte expresive, dense si extractive, propunerile rosii Budureasca, sunt dominate de tonurile de fructe negre, condimente si ierburi uscate, sustinute de o aciditate specifica. Un mare potential de invechire par sa aiba vinurile Red Cuvee 2008 (Merlot, Cabernet Sauvignon) si Cabernet Sauvignon 2008, inca tinere, dar foarte intense, insa certitudinea vine din partea vinului Rezerve 2006 (Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon).
„Americanul“ de la Cocosu Negru
Potentialul turistic al zonei i-a determinat pe actionarii Budureasca sa demareze un proiect care, pe langa constructia unei noi crame, sa contina si dezvoltarea unui complex turistic chiar in mijlocul podgoriei. Valoare investitiei se va ridica, conform lui Dumitru Varga, la aproape 5 milioane de euro. Insa, pana cand acest complex va fi gata, cei care ajung in zona pot vizita in schimb nou aparuta crama „Cocosul negru“. Creatie a „americanului“ Nicolae Gutu, un personaj usor iesit din tipare, crama ofera pe langa un peisaj arhaic irezistibil, un „vin manufacturat“ dupa metode traditionale din soiul Sangiovese, impresionant prin ciudatenia lui, cu arome dominante de pere dulci si mirodenii exotice.
nota 2 pentru relatiile cu clienti ai cramei budureasca
Si nota 2 (DOI) pentru oamenii din vanzari, sunt cei mai atipici din piata, rar mi-a fost sa vad asa ceva. Dragilor, vinul trebuie povestit, vinul nu este bere!!!
Sa nu fim asa de exigenti cu baietii de la Budureasca, dar poate or sa-si corecteze lipsurile in timp. Pana la urma, calitatea vinului conteaza.
Ce baietasi ne-crescuti mai sus… daragilor! nu numai ca frecventez lumea vinului dar si locurile unde se consuma vin si va spun ca sunt mai carcotas de felul meu, dar, din orase ce dau trend-ul ca Bucuresti, Ploiesti, Brasov si pana pe tarmurile romanesti ale Marii Negre am auzit doar de bine de echipa Budureasca. Si ca sa inchei nu cred ca modestia care reiese din ”In ceea ce priveste calitatea vinurilor, Varga declara Budureasca se afla inca la inceput de drum.” … este justificata, cat as pune fara falsa modestie pe buzele domnului director general: Budureasca se afla la un nivel de calitate deja apreciat …..
In rest, numai de bine! sa continuati la fel si sa va autodepasiti.
Probabilitatea ca echipa de vanzari a celor de la Budureasca sa fie ok este mare, dar pana a fi performanta este cale lunga… Oricum nu asta este esential pentru clientul final, calitatea vinului este primordiala pentru mine.
Dar am cunoscut personal, in diverse locuri, anumite persoane din departamentul de vanzari si nu m-au incantat pre tare. Cert este ca nu sunt oameni de vin, sunt vanzatori si cu asta cred ca m-am facut inteles!
P.S. am inteles remarca lui Marian, Directorul de Vanzari National vine din Ursus sau ceva de genul…
Cert e ca de Budureasca eu ”m-am lovit” prin resturante si am facut-o cu placere. Asta se pare ca nu e meritul departamentului de marketing care as spune ca este perfect dar din pacate inexistent – ci ca niste vanzatori cu abilitati aduc vinul sub nasul nostru, al celor care poftim si la Vinuri nu numai la licori colorate cu aroma de pastila si cu marca MU sau JI sau CO…
pe cand o prezentare cu degustare si la Piatra Neamt
cunosc intamplator cativa oameni despre care se vorbeste aici si cred ca in anumite cazuri sunt justificate ”criticile”.
pe de alta parte proiectul celor de la Budureasca este oarecum la inceput si asa cum bine stim o parte din noi, este nevoie de ceva timp pentru a ajunge la o cat de cat recunoastere. este drept ca top managementul vine din „bere” ,dar asta nu este un motiv ca lucrurile sa ramana la un nivel nesatisfacator ,ci sa evolueze in directii neasteptate.
cert este k aveti dreptate in privinta team-ului Budureasca va pot s spune eu caci ii cunosc. ei sunt oki, iti povestesc de te urasti, dar nu prea se tin de cuvant pe motiv ca sunt foarte ocupati. or fi ei ocupati, nu zic nu, dar de clienti trebuie s ai grija k si asa sunt putini cei care reusesc sa se mentina pe piata. de vinuri, insa, nu pot sa comentez nimik: sunt foarte bune si daca iti dai putin interesul ca si comerciant poti sa le vinzi. si daca ei si-ar da putin interesul, la pret ma refer, s-ar vinde si mai bine.
Salutare tuturor.
Am avut ocazia sa degust un vin rosu Budureasca in timpul unui zbor Tarom. Din pacate nu am avut prilejul de a afla numele acestuia, insa aroma fructelor de padure… imbietoare si foarte promitatoare, „merge” cu multe feluri de mancare – carne rosie dar si alba, definidu-se astfel ca un vin polivalent, nefiind (inca) un un produs ce poate pretinde o recunoastere internationala. Nu intentionez sa dau sfaturi cu privire la procesul de vinificatie, insa cu mai multa profunzime, castigul ar fi semnificativ. Cu privire la echipa de vanzari… nu cunosc pe absolut nimeni si nu vad rostul unei asemenea dezbateri pe acest site. Incercati sa fiti obiectivi si nu subiectivi.
Toate cele bune si degustarri de calitate!
Locuiesc la Cluj si am o mare chemare spre a descoperi noi producatori si in special vinuri bune. Am vizitat pentru prima oara depozitele lor in urma cu un an. Am facut cateva degustari cu D-l Stratan si am ramas placut impresionat. La fiecare vizita pe care o fac la ei descopar cate cava nou. Fac in asa fel incat sa le trec pragul la cel mult doua luni si o fac cu mare placere. Toti prietenii mei stiu ca am ales ca vinul din casa sa fie de aici. Mai mult decat atat le duc si lor din ceea ce au gasit ca le place mai mult. Fara sa fiu un partizan al lor trebuie sa stiti ca aici se lucreaza iar oamenii se implica personal. Veti fi de acord dupa ce gustati din ceea ce au reusit sa faca pana acum. In ceea ce priveste vinzarile – lasati-i pe actionari sa-si certe echipa. Cei ce doresc sa guste vinul lor vor sti unde sa caute. Sa aveti parte de vinuri bune si gust lung……
cunosc foarte bine felul in care lucreaza ,,budureasca” sper sa ne regasim peste cativa ani, cind va avea cea mai productiva plantatie si cel mai performant combinat,totul depinde de echipa care conduce ,,budureasca”,meritul este al lor,si daca avem obiectii in legatura cu echipa de vanzari sa nu uitam ca ,,berea” se vinde cel mai bine
Va felicit pentru ideea de a fi in afaceri cu Tarom.Zburand spre Paris mi-am dat seama ca vinul dvs.este bun si poate concura cu frunte4a sus alaturi de alte case de renume.L-am regasir la Real si asi dori sa va fac o vizita „la locul faptei”.Aveti o reprezentanta in Bucuresti?Daca da,dati-mi un mesaj!Va urez spor la traba,sa faceti vinuri bune(eu sunt un fan al vinurilor de la Stirbei!) si sa fiti sanatosi Intru Multi Ani!
Am avut placerea de a degusta vinurile ..am ramas impresionat, in ceea ce priveste echipa de vanzari… oamenii sunt ok… nu stiu cu cine a interactionat Marian.
Atat vinul cat si echipa sunt la inceput de drum .. fafta multa si pricepere …
Salutari domnule Varga,si felicitari pentru realizari.Ma bucur sa aflu numai lucruri bune,despre tine.iti doresc multa sanatate.