Accent: 2014, anul argumentelor solide

2014Pariam, la sfârşitul lui 2012, că în 2013 va creşte consumul de spumante entry şi medium-level, că piaţa vinurilor de import cu preţ între 5 şi 8 euro va creşte moderat şi că numărul magazinelor specializate se va dubla. A trecut 2013, şi cred că am avut dreptate. Spumantele au încetat să mai fie băutura tradiţională de Anul Nou, ele pot fi întâlnite azi în aproape orice cafenea care se respectă (ca să nu mai vorbesc de lounge-uri, restaurante, pub-uri sau cluburi). Judecând după creşterea numărului de probe înscrise la Premiile de Excelenţă Vinul.Ro şi a numărulului de standuri de importator de la ultimele târguri de profil, e clar că piaţa vinurilor străine se agită în sens crescător.

Publicitate
Uleiuri

În ceea ce priveşte magazinele şi wine bar-urile specializate, deschiderile din Bucureşti (Wine and Company în Centrul Vechi al Capitalei, Wine Bouquet în Mall-ul Promenada, Wine Republic în Pipera, Prăvălia cu Vinuri sau Vinoteca mea, Vinmag etc.) şi din alte oraşe mari confirmă că şi retailul de profil e în creştere. Dar ce se întâmplă în restaurante? Sigur, numărul localurilor în care un consumator cât de cât pretenţios are ce alege a crescut faţă de acum trei ani. Dar ştiinţa prezentării (pe meniu sau la masă) şi a servirii propriu-zise nu a depăşit încă genunchiul broaştei, decât în spaţiul foarte rarefiat al restaurantelor de top. Dacă tendinţa generală în HoReCa a fost reorientarea mai apăsată către „good value for money” la mâncare, prin ajustarea preţurilor, oferte speciale şi investiţii în amenajări, în ceea ce priveşte vinul (mai ales cel de origine autohtonă), e o diferenţă încă mare între aşteptările clienţilor şi ceea ce este în stare să livreze industria: preţul mediu al vinurilor româneşti a crescut în ultimul an (sigur, pe fondul unei recolte mici din 2012) până la un nivel care a dus la încetinirea vânzărilor în restaurante. Nici deschiderile de localuri noi nu au mai avut ritmul ultimilor 3-4 ani, iar perspectiva pentru 2014 nu pare să indice o revenire, cel puţin în prima jumătate a anului.

Cum va arăta 2014, aşadar? E greu de spus, însă pare probabil că, dacă vor să vândă, producătorii români vor fi nevoiţi să mai taie din preţuri, astfel încât vinul să ajungă cu un preţ mai mic la consumatori. Cei care vor dori să-şi conserve un nivel înalt vor trebui să găsească argumente din ce în ce mai solide.

Publicitate
IPPU

Articol aparut in revista Vinul.Ro / nr. 68, decembrie 2013