26 de medalii au obținut în total vinurile românești la cel mai mare concurs de vinuri din lume, Concours Mondial de Bruxelles 2015, desfășurat anul acesta la Jesolo, în Italia. Două dintre crame au obținut Mari Medalii de Aur: Budureasca, Dealu Mare (pentru Sauvignon blanc Origini 2014) și Cramele Recaș (pentru Solo Quinta 2014). Panoplia de recunoașteri internaționale pentru vinurile românești a fost completată de 7 Medalii de Aur: Fetească regală 2013, de la Crama Rătești, Fetească regală Arezan 2013, de la Murfatlar, Ovaș 2011 de la Petro Vaselo, Merlot Principale Radu 2010 de la Tohani, Muscat Ottonel Tectonic 2014 sec, de la Crama Gîrboiu, Fetească regală 2014 „Vine in Flames” de la Budureasca și o Fetească regală 2014 de la Vincon (fără nume de brand disponibil). De remarcat că patru dintre cele șapte Medalii de Aur au revenit unor vinuri din Fetească regală.
În ordinea numărului total de medalii obținute, cramele românești s-au prezentat așa:
Budureasca – 4 (dintre care o Mare Medalie de Aur + 1 Au + 2 Ag)
Cramele Recaș – 3 (dintre care o Mare Medalie de Aur + 2 Ag)
Murfatlar – 3 (1 Aur + 2 Ag)
Cotnari SA – 3 (toate de Argint)
Casa de Vinuri Cotnari – 2 (ambele de Argint)
Domeniul Coroanei Segarcea – 2 (ambele de Argint)
Crama Rătești (Aur pentru Fetească regală 2013), Domeniile Tohani (Aur pentru Merlot Principele Radu 2010), Mera Com (Aur pentru Muscat Ottonel Tectonic 2014 Sec), Petro Vaselo (Aur pentru Ovaș 2011) și Vincon Vrancea (Aur pentru o Fetească regală neidentificată prin brand); Avincis, Domeniile Adamclisi, Halewood și Unicom Production (fiecare, câte o medalie de Argint).
* sursa foto: winesfromspain.com